Singura iarasi...se indrepta acum spre strada care ducea la facultate, avea sa mai stea si astazi sa bantuie holurile, sa doarma in aula si sa se prefaca interesata de ceea ce-i zice profesorul. Vitrinele magazinelor erau imbodobite de sarbatoare, cu ghirlande, globulete si instalatie electrica.Orasul era si el la randul lui imbodobit cu lumini, dimineata asta parea sa aduca o zi mai buna, mai erau doua saptamani si mergea acasa, la ai ei. Abia astepta sa o vada pe mama, facandu-i turtele ei preferate cu nuca, coaja de portocala si mult zahar. Zambi, simtea cum ii patrundea prin nari aroma de portocala, isi aminti de serile de Craciun petrecute in fata bradului, zambi din nou, era a doua oara cand zambea astazi, si-l amintea pe tata lei imbracat in mos Craciun asteptandu-i sa le dea cadourile, ei si fratelui ei.
Chiar ce o fi mai facand Paul ? Nu mai vorbise cu el de vreo 3 luni. Pe strazi clinchetele clopoteilor rasunau clar, intoarse capul si vazu in spate un grup de tineri cu o chitara care cantau colinde, in varianta folk. Zambi la gandul ca asa facea si ea in adolescenta si al comunitarilor care veneau si ii ridicau de fiecare data.Se intoarse si mai ramase sa asculte cantecul, era « O ce veste minunata », frumos colind.Le dadu cativa bani, se intoarse si pleca mai departe. Afara ningea cu fulgi mari cum nu mai ninsese de cativa ani buni, cu toata poluarea si incalzirea globala nici nu mai spera sa vada vreodata zapada si iata totusi ca miracolele par sa se intample intr-adevar in perioada Craciunului. Se gandea la primele ei Craciunuri alaturi de familie, la prima ei papusa, la primul ursulet de plus, la prima data cand l-a tinut in brate pe fratelel ei, la tot ceea ce tinea de copilaria ei care acum parea ca se pierduse undeva departe. Unde erau copii care alergau pe strazi ? Care jucau leapsa si se dadeau de gol unul pe altul ? Care mai apoi la liceu isi acopereau toate traznaile ? Ciresul din fata blocului... daca ar stii mama. Primul ei sarut toate astea ii aminteau de Craciun, in perioada Craciunului se intamplasera atat de multe evenimente.
Atunci ea nu-l cunostea pe el si nici durerea de a o pierde pe ea, atunci era doar un copil care astepta sa creasca si sa mearga la facultate sperand sa gaseasca ceva mai bun. Isi amintea cat de naiva era, isi dorea o gasca mare cu multi prieteni petreceri cu necunoscuti si altele, isi imagina studentia ca pe un mod de a te elibera, de a scapa, iar acum...acum, era anul trei, la Facultatea de litere. Primul an de studentie fusese teribil.Isi aminti de petrecerile cu oameni pe care abia ii cunostea, de problemele pe care le-a avut, sau care ei i se pareau probleme, isi amintea de restante, de profesorii scandalizati de lipsa ei de respect fata de scriitura lor, isi aminti dintr-o data si de el, isi aminti surasul lui, isi aminti de felul in care el i-a luat apararea in fata lui Iosifescu,cat il ura pe omul ala, si isi mai aminti si de prietenele ei din facultate, dupa ce el a plecat nu a mai ramas decat Laura, sa o sustina si sa o imbarbateze. Amintirea lui inca mai durea, ar fi vrut sa fie altfel, dar nu se putea. Aminitrea lui ii plutea in gand ca o fantasma ce o ademenea din ce in ce mai mult, daca nu ar fi fost plecat poate s-ar fi intors la el. Era atat de slaba incat l-ar fi iertat . In fond, ea era oricum nimic, asa macar ar fi fost un nimic fericit !Mai era putin si ajungea la intrarea in campus, ar fi vrut sa nu se mai duca astazi, ar fi vrut sa se intoarca acasa si sa adoarma ascultand colinde, dar nu mai putea sa chiuleasca deja avea restante din vara si nu vroia sa faca mai multe. Primul curs era la stilistica, nici nu mai stia unde ramasesera, intra in aula si se aseza undeva mai in spate, o colega, o fata draguta de altfel, pe care nu-si amintea sa o fi vazut-o decat de vreo 10 ori in 3 ani, ii spuse ca studiau coloristica universului poetic bacovian. Bacovia, poetul ei preferat, isi aminti de anii de liceu in care avea aere de mare « poetesa », scria versuri care zicea ea ii exprimau blazarea. Zambi, de unde sa stie ea ce e blazarea la 16 ani, credea ca universul intreg conspira impotriva ei, o ura pe profesoara de latina, o respecta pe cea de romana, pentru ea orice mic amanunt parea imens. Citea Sade in loc de Calinescu, Coelho in loc de Rebreanu, nu o interesa ceea ce tine de scoala, fusese rebela fara cauza, cum s-ar spune. Acum asculta profesorul, care indruga ceva despre, violet si galben ca cel mai inalt grad a lui Bacovia de a descrie suferinta insa, gandurile ei zburau departe...la el, la ea. O mana care o atinse usor pe umar o facu sa se trezeasca din visare, era Laura.
-Ce faci ?
-Nu te-am mai vazut de veacuri, zambi, pe unde ai umblat ?
-A...pe acasa, am fost racita!
-Esti ocupata?
-Nu…chiar!
-Inseamna ca ai timp de o cafea…
-Aaaaa...stii, Laura nu te supara, dar as vrea sa ajung si la Istoria literaturii universale, ca intru in sesiune maine poimaine si nu stiu mai nimic.
-Aaaa...ok, dar trebuie sa-mi promiti ca o sa mergem intr-una din zilele astea la o cafea.
-Promit !
Mergea pe holurile mari ale institutiei, strangand mapa la piept, se gandea ca e de trei ani aici si ca pana acum nu cunostea mai pe nimeni. Isi aminti de visele ei de a deveni cunoscuta, de a se afirma, de a deveni cineva in viata, asa cum ar fi vrut tata. Pana acum nu reusise sa acumuleze decat niste vagi cunostinte in ceea ce priveste specializarea ei si cate ceva in legatura cu niste norme europene. Nu-si mai amintea de ce o interesasera, candva chestiile astea, probabil din cauza lui. Oamenii ii zambeau si o salutau, insa ea nu-si dadea seama daca ii cunoastea, nu-si amintea sa-i fi mai vazut vreodata, dar le zambea instinctiv si raspundea la salut.
Intrand in aula isi lua din nou un ragaz sa se analizeze, isi amintea ca aici satuse si in primul an, zambitoare, sanatoasa, cu ochii scipitori, durdulie, glumeata, dispusa sa comunice si sa invete, debordand de energie. Privea acum la femeia de 22 de ani aproape distrusa, o stafie a ceea ce a fost, zambea trist, bolnava mai tot timpul, cu ochii mati fara nici un fel de stralucire, slaba, zambind ironic la glumele spuse de vreun coleg, tot timpul indispusa si cu o dorinta arazatoare de a se topi, de a-si lua zborul. Ce diferenta, intre Diana boboaca si Diana studenta in anul 3, isi aminti de socul mamei care, cand a vazut-o dupa primul an de facultate, a inceput sa planga, saraca mama. Daca ar stii prin cate a trecut ea....Intra profesorul, incepu sa trancaneasca ceva despre Boccacio si despre Decameron, oricum nu o interesa, era pierduta in lumea propriilor ei ganduri, lua o foaie de hartie si un creion si incepu sa mazgaleasca niste versuri...
SCRIU
Ce fac?mă întreb.
Ceva din mine,îmi sopteste ca scriu,
Si…da,are dreptate,
Pe foaia alba,stiloul,aşterne
Cuvinte nelegate.
Dar totuşi,ce fac?mă-ntreb din nou.
Ceva din interior sopteste ca scriu
Da,asta realizez si eu,
Si scriu,scriu intr-adevăr,
Aştern pe foi imaculate,
Cuvinte de nimeni dezlegate.
Si scriu,si scriu fara sa mă opresc;
Poate ca…si acum scriu,
Scriu inca o pagina,plina de…
Cuvinte fara inteles.
Scriu,inca o pagina,
Din jurnalul unei vieţi.
Si scriu,dar…iar mă întreb,
Mă întreb,oare…scriu eu,sau…
Stiloul scrie fara sa mă-ntrebe?
Si scriu,scriu zi si noapte,
Inca mai scriu,si mai mult de scris
Poate ca,pana la sfârşitul vieţii,voi
reuşii…
Voi scrie o carte.
Dar va oare va fii cartea mea?
Sau a stiloului care,obosit si fara
cerneala,
Decide finalul jurnalului meu,
Finalul cartii mele.
Iar apoi va ramane parasit intr-un
sertar,
Intr-un colt,uitat,uitat ca un lucru
neînsemnat.
Iar alături,un caiet plin de…
Cuvinte fara rost.
Si scriu, inca mai am cerneala,
Cuvinte neînţelese.
Si scriu inca o pagina,a jurnalului-carte
Vin toate rând pe rând.
Si scriu…iar scriu;
Profit ca inca mai am cerneala.
Oare cat va mai avea cerneala? Cand se va termina? Azi, maine sau peste 50 de ani? Care era diferenta? Oricum avea sa moara. Stiloului ei incepea sa i se usuce cerneala, incepe sa oboseasca...Peste paginile jurnalului-carte, se asternuse un strat gros de praf, nu mai scrisese in el, nu mai indraznea. Ce rost avea sa lase in urma ei amintiri? Oricum ea, nu interesa pe nimeni. Oricum nu facea decat sa raspandeasca venin si sa raneasca, asa cum a facut si cu ea, asa cum facuse si cu multi altii inaintea ei.
-Diana!!!
-Da...
-Vino!
Era profesorul, nu-si amintea sa se fi schimbat si totusi in fata ei era acum un barbat de vreo 40 de ani. Unul care ii zambea ironic, ca si cum si-ar fi batut joc de ea.
-Nu ai auzit nici un cuvant din ce am spus, nu?
-Pai....aaaa...adica...
Profesorul zambi.
De ce punea intrebari de astea? Ar fi trebuit sa-si vada de treaba lui, si sa o lase in pace. Nu avea chef de predici cretine la ora asta, spre surprinderea ei profesorul spuse:
-Stii, am observat ca scriai ceva in ora? Ce era? Oricum mi se pare ca era ceva mai interesant decat ora mea.
-Pai....aaa...era o poezie fara rost.
-Aaaaa...scrii si poezie?
-Si poezie?!
-Ti-am citit schita publicata in revista facultatii...
-Aaaa...da?Au publicat-o? A fost acceptata?!
Isi amintea ceva vag, le ceruse o data sa aduca ceva scris de ei pentru revista, si in mod ciudat se pare ca alesesera si schita ei. Nici nu mai stia despre ce era vorba, dar in fine.
-Esti ocupata dupa ore? As vrea sa vorbesc ceva cu tine!
-?!
-Stai linistita, mergem intr-un loc public.La cafeneaua de vis-a-vis, vreau sa vorbesc ceva important cu tine. Sa te intreb ceva. Bine?
-Aaaa...ok.
-Ne vedem in fata cafenelei la 15.30.
- Ok.
Pana la 15.30, mai erau inca trei ore si isi aminti ca nu mancase nimic astazi, merse la magazinul din campus si brusc, ameti. Nu se mai putea tine pe picioare, iesi afara si cauta sa ia o gura de aer. Nu putea respira, simtea ca un cleste care ii strangea pieptul ca intr-o menghina, simtea ca nu mai are aer. Dintr-o data, intuneric total. Se trezi intr-o sala, ce nu parea a fi vreo aula sau clasa ceva, parea mai degraba sa fie un cabinet medical. Era intinsa pe o masa si cineva umbla in interiorul ei. Simtea obiectul
rece si tare care scormonea in interiorul ei,nu o durea, era doar o senzatie de stanjeneala.
-Gata l-am scos, ar fi fost fata sa stii!
-Foarte bine doctore! Cat iti datorez?
-Aaa..nu e nevoie dragul meu, o fac pentru tine! Nu e poate ca un tanar cu atatea perspective sa se impotmoleasca de asa ceva.
-Bine, atunci multumesc!
-N-ai pentru ce! Sa stii ca daca mai ai vreodata nevoie poti apela cu incredere la mine.
-Il luati voi si il aruncati in primul tomberon ca eu nu am ce sa fac cu el aici. Stii....
-Aaa...da bineinteles.
Nu se poate, era pe masa din cabinetul de ginecologie, il auzea pe doctor cum vorbea cu el.Si nu putea face nimic ca sa ii opreasca. Ar fi vrut sa le zica sa o lase in pace, sa ii spuna ca nu are nevoie de el, ca poate si singura. Vazu pe o tava fetusul, fazu acea vietate informa care iesise din ea. Era atat de mic, atat de lipsit de aparare, era rodul pantecelui ei, expulzat, omorat, privat de tot ceea ce inseamna viata. Lacrimile i se scurgeau pe obraz fara sa le poata opri, era copilul ei...
Se trezi uda si cu un grup de 10 persoane la capul ei, era in curtea campusului, lesinase. Probabil pentru ca nu mai mancase nimic de alaltaieri, le spuse ca nu e nicio problema si ca trebuie doar sa manance ceva. Un tanar se oferi sa se duca sa-i ia ceva de mancare. Manca mestecand usor cornul cu ciocolata, ceilalti plecasera la ore lasand-o singura. Ce insemnase visul ala? Era amintirea pe care subconstientul ei o pastra despre crima comisa, despre copilul ei.Ducand mana la pantece, plangea inghitind cu goluri. Isi plangea soarta, se plangea pe ea insasi si mai ales plangea crima pe care o comisese. Cum putuse fii atat de cruda? Atat de egoista? Cine se credea? A refuzat unei fiinte dreptul de a se naste, a refuzat sa dea lumii rodul pantecelui ei. Si toate astea din cauza lui. Isi sterse lacrimile, se ridica dupa banca si porni mai departe spre urmatorul curs.Viata ei trebuia sa continuie, fara el si fara ea. In minte ii rasuna: I’m just a dreamer, I dream my life away....De cand nu mai visase de teama sa nu aiba cosmaruri? Viata ei de la plecarea lui a devenit un cosmar continuu, ramasa singura cu fantoma ei. Draga ei fantoma care o calauzea in tot ceea ce facea. Avea stupida idee ca bebelusul ei o pazeste de acolo din rai.Mergea pe coridorul lung si in urechi, in surdina, auzea: Waiting for tomorrow, for a little ray of light, Waiting for tomorrow just to see your smile, again, Take away my sorrow from the bleasted heart of mine...
