Era 14.45, la fix trebuia sa se intalneasca cu profu’, mai avea exact 45 minute, de-ajuns cat pentru o cafea! Intra in cafeneaua de vis-a-vis, si-si comanda cafeaua amara de toate zilele, scoase o tigara din pachet si o privi, era maligna dar ce conta? Oricum avea sa moara asa ca de ce sa nu moara facandu-si rau singura , era mult mai bine decat sa o ucida altcineva. Veni chelnerul:
-Poftiti cafeaua! Mai doriti si altceva?
- Nu, merci!
Sorbi din cafea, era amara si neagra exact ca si viata ei. Isi privi refexia in oglinda care o forma lichidul aromat, era atat de pocita. Neagra, diforma se gandi ca asa era ea intr-adevar, asa era ea in interior. Urata, neagra, amara...
-Ce faci, frumoaso?
Recunoscu vocea dar, nu indraznii sa se intoarca sa isi verifice banuielile. El se aseza in fata ei ei la masa. Ii zambi, avand aerul acela de copil nevinovat care il prindea foarte bine. Cum indraznea sa o abordeze?! Cine se credea?! Nemernicul, simtea sangele cum ii pulseaza din ce in ce mai rapid in vene, simtea cum ii crestea tensiunea, ridica privirea din ceasca si il privi drept in ochi, ochii aceia atat de calmi si de blanzi care avea o sclipire de rautate in ei, ii facea sa fie mai fermecatori. El parea sanatos, vesel, arata bine, poate mai bine ca oricand, calatoria in Austria ii prinsese foarte bine. Parul castaniu spre roscat sclipea de sanatate, fata ii era atat de alba iar bujorii din obraji mai rosii ca oricand. Cine l-ar fi vazut pentru prima data ar fi zis ca ii este rusine, asa crezuse si ea prima data, dar nu asa era el mai rumen in obraji. Era atat de frumos si ea atat de urata!
-...
-De ce nu imi raspunzi?
- Aaa...
-Sasha?!
-Cand te-ai intors?
-Ieri.
-Aha...
-Dar, tot nu mi-ai raspuns la intrebare. Ce mai faci?
-Aaaa...pai uite beau o cafea! Tu?
-Am venit sa te vad, te-am vazut iesind din campus si am vrut sa-ti vorbesc. Stii...am plecat cam brusc!
-Brusc?!
-M-ai dus la doctorul ala care m-a neneorocit pe viata si a doua zi ai disparut. Cred si eu ca e cam brusc!
-Diana...
-Ce?!
-Poftiti cafeaua! Mai doriti si altceva?
- Nu, merci!
Sorbi din cafea, era amara si neagra exact ca si viata ei. Isi privi refexia in oglinda care o forma lichidul aromat, era atat de pocita. Neagra, diforma se gandi ca asa era ea intr-adevar, asa era ea in interior. Urata, neagra, amara...
-Ce faci, frumoaso?
Recunoscu vocea dar, nu indraznii sa se intoarca sa isi verifice banuielile. El se aseza in fata ei ei la masa. Ii zambi, avand aerul acela de copil nevinovat care il prindea foarte bine. Cum indraznea sa o abordeze?! Cine se credea?! Nemernicul, simtea sangele cum ii pulseaza din ce in ce mai rapid in vene, simtea cum ii crestea tensiunea, ridica privirea din ceasca si il privi drept in ochi, ochii aceia atat de calmi si de blanzi care avea o sclipire de rautate in ei, ii facea sa fie mai fermecatori. El parea sanatos, vesel, arata bine, poate mai bine ca oricand, calatoria in Austria ii prinsese foarte bine. Parul castaniu spre roscat sclipea de sanatate, fata ii era atat de alba iar bujorii din obraji mai rosii ca oricand. Cine l-ar fi vazut pentru prima data ar fi zis ca ii este rusine, asa crezuse si ea prima data, dar nu asa era el mai rumen in obraji. Era atat de frumos si ea atat de urata!
-...
-De ce nu imi raspunzi?
- Aaa...
-Sasha?!
-Cand te-ai intors?
-Ieri.
-Aha...
-Dar, tot nu mi-ai raspuns la intrebare. Ce mai faci?
-Aaaa...pai uite beau o cafea! Tu?
-Am venit sa te vad, te-am vazut iesind din campus si am vrut sa-ti vorbesc. Stii...am plecat cam brusc!
-Brusc?!
-M-ai dus la doctorul ala care m-a neneorocit pe viata si a doua zi ai disparut. Cred si eu ca e cam brusc!
-Diana...
-Ce?!
-Stii foarte bine ca nu am vrut sa-ti fac rau...
-Aaaa...nu?!
-Nu. Eu te iubesc!
-Da, da sigur.Sunt absolut convinsa de asta!
-De ce nu vrei sa ma crezi?
-Pentru ca nu este adevarat! Tu nu te uiti la tine cat de patetic esti? Cat de ca scoase din filme par replicile tale?
-...
-De ce taci? Am dreptate, nu?
-Nu...dar, stiu ca ai tot dreptul sa fii furioasa, stiu ca am gresit si ca sunt un nemernic.
-Doar atat? Hm...cam putin. M-ai parasit exact cand aveam mai multa nevoie de tine, m-ai lasat singura ....sau mai bine zis mai lasat cu ea!
-Aaaa...nu?!
-Nu. Eu te iubesc!
-Da, da sigur.Sunt absolut convinsa de asta!
-De ce nu vrei sa ma crezi?
-Pentru ca nu este adevarat! Tu nu te uiti la tine cat de patetic esti? Cat de ca scoase din filme par replicile tale?
-...
-De ce taci? Am dreptate, nu?
-Nu...dar, stiu ca ai tot dreptul sa fii furioasa, stiu ca am gresit si ca sunt un nemernic.
-Doar atat? Hm...cam putin. M-ai parasit exact cand aveam mai multa nevoie de tine, m-ai lasat singura ....sau mai bine zis mai lasat cu ea!
-Ea?!
-Cu fetita noastra...
-?!
-Cu fantoma copilului pe care din cauza ta, l-am avortat!
-...
-Taci nu? Stii ca am dreptate!
-Nu inteleg de ce esti atat de pornita...
-De ce? Ha! De ce? Da stii ca ai tupeu? Cum? Dupa ce m-ai abandonat ca pe o carpa acum vii si imi spui ca sunt pornita?! Normal ca sunt!
-Diana...
-?!
-Te iubesc!
-...
Incepu sa planga cu lacrimi de copil, mari si dese. Ea se uita tampita la imaginea lui de copil mic si neajutorat, ii venea sa il stranga in brate, sa-l alinte sa-i ii stearga lacrimile si sa ii spuna ca totul va fii bine. Dar nu putea, era vorba de ea, de fiinta care ii era cea mai draga. Nu putea sa treaca atat de usor peste asta.
-Diana, de cand am plecat nu am putut sa ma gandesc la altceva decat la tine.... Si la ce am facut, mi-am dat seama ca e gresit si as vrea sa fac ceva sa repar greseala. Am fost un dobitoc, uite daca vrei ...
- Shhh...ea ii duse mana la buze, obligandul astfel sa taca. Taci, nu mai spune nimic!
- Dar...
-Shhh...
Ea sorbi din cafeaua care se racise, isi aprinse o tigara si il privea. Privea la omul matur, care statea in fata ei cu un aer de copil nevinovat, cu fata plansa si cu obrajii rosii ca doua mere. Cat iubea chipul acela de inger, cu bucle care ii incadrau fata si cu ochelarii lui rotunzi, cat il iubea! Dar cu toata rana ei cum ramane? Ea a suferit si inca mai sufera din cauza lui. Oare tot circul asta, avea vreun rost? El era acum spasit ca un mielusel, fiul ratacitor intors. Dar ea? Ea ce era? Era Dumnezeu? Cu siguranta nu! Putea ea sa-l ierte? Greu de crezut! Si totusi... Il simtea in fiecare por, suferea odata cu el. El, era o parte din ea. Dar...si ea fusese la fel, si de ea se descotorosise o aruncase intr-un tomberon. De ce nu ar face si cu el la fel? El putea sa se apere, ea insa fusese fara aparare, ea o ucisese fara sa-i dea dreptul sa se apere, fetita murise din cauza lui si a ei. Incepu sa planga cu lacrimi amare, mai amare decat cafeaua rece din fata ei, le simtea gustul...bea din lacrimile ei.
-Cu fetita noastra...
-?!
-Cu fantoma copilului pe care din cauza ta, l-am avortat!
-...
-Taci nu? Stii ca am dreptate!
-Nu inteleg de ce esti atat de pornita...
-De ce? Ha! De ce? Da stii ca ai tupeu? Cum? Dupa ce m-ai abandonat ca pe o carpa acum vii si imi spui ca sunt pornita?! Normal ca sunt!
-Diana...
-?!
-Te iubesc!
-...
Incepu sa planga cu lacrimi de copil, mari si dese. Ea se uita tampita la imaginea lui de copil mic si neajutorat, ii venea sa il stranga in brate, sa-l alinte sa-i ii stearga lacrimile si sa ii spuna ca totul va fii bine. Dar nu putea, era vorba de ea, de fiinta care ii era cea mai draga. Nu putea sa treaca atat de usor peste asta.
-Diana, de cand am plecat nu am putut sa ma gandesc la altceva decat la tine.... Si la ce am facut, mi-am dat seama ca e gresit si as vrea sa fac ceva sa repar greseala. Am fost un dobitoc, uite daca vrei ...
- Shhh...ea ii duse mana la buze, obligandul astfel sa taca. Taci, nu mai spune nimic!
- Dar...
-Shhh...
Ea sorbi din cafeaua care se racise, isi aprinse o tigara si il privea. Privea la omul matur, care statea in fata ei cu un aer de copil nevinovat, cu fata plansa si cu obrajii rosii ca doua mere. Cat iubea chipul acela de inger, cu bucle care ii incadrau fata si cu ochelarii lui rotunzi, cat il iubea! Dar cu toata rana ei cum ramane? Ea a suferit si inca mai sufera din cauza lui. Oare tot circul asta, avea vreun rost? El era acum spasit ca un mielusel, fiul ratacitor intors. Dar ea? Ea ce era? Era Dumnezeu? Cu siguranta nu! Putea ea sa-l ierte? Greu de crezut! Si totusi... Il simtea in fiecare por, suferea odata cu el. El, era o parte din ea. Dar...si ea fusese la fel, si de ea se descotorosise o aruncase intr-un tomberon. De ce nu ar face si cu el la fel? El putea sa se apere, ea insa fusese fara aparare, ea o ucisese fara sa-i dea dreptul sa se apere, fetita murise din cauza lui si a ei. Incepu sa planga cu lacrimi amare, mai amare decat cafeaua rece din fata ei, le simtea gustul...bea din lacrimile ei.
El o privea uimit, ar fi vrut sa faca vreo miscare dar parea paralizat. Nu putea misca nici un singur muschi. Fata ei se schimonosise si mai rau.Rimelul se scurgea, fardul de pleoape se intinsese demult, rujul nu mai era nici el...fata ei parea sa se descompuna, sa ii cada ca o masca. Ii era frica de ce urma sa ramana,o ea insipida si gri fara nici un fel de culoare. Se ridica de la masa, lasa banii, il lua de mana si iesii pe usa cafenelei. Lua primul taxi care ii iesi in cale, si ii indica adresa ei. El, tampit o urma ca un catelus, nu era capabil sa articuleze vreun cuvant. Parea vrajit de ea. Ajunsera in fata blocului, platii soferului si urcara. Deschise usa, casa era asa cum o lasase in ajun, in dezordine, dadu la o parte hainele de pe pat.
-Dezbracate!
- ...
El facea ceea ce ii dicta ea, ca o marioneta. Se dezbraca, acum putea sa-i revada trupul firav. Intr-adevar ii mai lipseau aripile ca sa fie un inger cu desavarsire. Isi delecta privirea cu imaginea lui mult timp.
-Aseazate!
El se aseza usor pe pat. In timp ce ea se dezbraca incet, isi dadea jos fiecare haina. Se despodobea ca bradul de Craciun, incet si cu grija, ca sa nu se strice ornamentele. El, o privea cum se dezbraca, ii privi goliciunea. Ii admira sanii, fundul...apoi isi ridica privirea spre fata ei, care sclipea intr-un mod bizar nu isi putea da seama daca ceea ce face, era bine sau rau, zambi ingaduitor.
Ea se apropie de el si il saruta usor pe buze, se aseza langa el si ii privi chipul, parea impietrit, parea David. Se lipi usor de el, si il privi drept in ochi, privirea ei parea sa-l roage, sa roage indurare. El o imbratisa si o saruta mai intai pe gat, apoi pe sani terminand cu esenta feminitatii ei. Pletele sale o invaluiau ca o perdea moale si catifelata, care ii acoperea goliciunea. Era in rai sau in iad? Cert e ca era din nou cu el, in momentul in care el o patrunse intra in extaz. Nu mai stia ce e cu ea, sau pe ce planeta se afla, era pur si simplu undeva la limita dintre realitate si fictiune, atinsese pragul maximal al tuturor senzatiilor. Si dintr-o data ii revenii in minte imaginea ei, mica zbarcita, pe o tava intr-un cabinet medical. Ce facea? Se abandonase iarasi lui, facuse aceeasi greseala, nu invatase nimic. Copilul parea sa ii spuna toate astea, sa o invinuiasca, o privea cu ochii mici plini de repros.
-Ce faci? Te-ai culcat iar cu el? Nu ti-a ajuns cat te-a ranit? Nu esti decat o tarfa!
Ea se retrase speriata intr-un colt. Nu se poate, avea dreptate! Facuse aceeasi greseala blestemata, nu putuse rezista tentatiei. Se culcase cu el. El veni mai aproape de ea si o lua in brate. Ea plangea cu lacrimi mari si dese ca de copil mic, asa cum facuse el mai devreme in restaurant. O legana usor, incercand sa o adoarma. Ea plangea fara sa spuna nimic, isi potrivi mai bine locul in bratele lui si adormi invaluita de parfumul lui de barbat si invelita de pletele lui castaniu-roscate. El o privea trist, parea sa se gandeasca la ea si la ceea ce facuse. Continua sa o legene usor, usor in timp ce ea se gandea departe... la cealalta.
Ea deschise din nou ochii. In minte ii rasuna : Waiting for tomorrow, for a little ray of light, Waiting for tomorrow just to see your smile, again, Take away my sorrow from the bleasted heart of mine...
Oare va primi lumina? Va ramane vesnic in bezna sufletului ei, in noaptea care ii se asternuse in suflet? Poate prea devreme! Ofta, asa cum ofteaza un batran care nu mai are nimic de asteptat de la viata.
Fredona usor: I’m just a dreamer, dreaming my life away...
In timp ce o voce, micuta soptea: Pe mine nu m-ai lasat sa visez, nici tu nu mai ai dreptul! Lacrimile incepura sa curga acum si mai dese, si mai grele parca si mai amare.
Adormi...
-Dezbracate!
- ...
El facea ceea ce ii dicta ea, ca o marioneta. Se dezbraca, acum putea sa-i revada trupul firav. Intr-adevar ii mai lipseau aripile ca sa fie un inger cu desavarsire. Isi delecta privirea cu imaginea lui mult timp.
-Aseazate!
El se aseza usor pe pat. In timp ce ea se dezbraca incet, isi dadea jos fiecare haina. Se despodobea ca bradul de Craciun, incet si cu grija, ca sa nu se strice ornamentele. El, o privea cum se dezbraca, ii privi goliciunea. Ii admira sanii, fundul...apoi isi ridica privirea spre fata ei, care sclipea intr-un mod bizar nu isi putea da seama daca ceea ce face, era bine sau rau, zambi ingaduitor.
Ea se apropie de el si il saruta usor pe buze, se aseza langa el si ii privi chipul, parea impietrit, parea David. Se lipi usor de el, si il privi drept in ochi, privirea ei parea sa-l roage, sa roage indurare. El o imbratisa si o saruta mai intai pe gat, apoi pe sani terminand cu esenta feminitatii ei. Pletele sale o invaluiau ca o perdea moale si catifelata, care ii acoperea goliciunea. Era in rai sau in iad? Cert e ca era din nou cu el, in momentul in care el o patrunse intra in extaz. Nu mai stia ce e cu ea, sau pe ce planeta se afla, era pur si simplu undeva la limita dintre realitate si fictiune, atinsese pragul maximal al tuturor senzatiilor. Si dintr-o data ii revenii in minte imaginea ei, mica zbarcita, pe o tava intr-un cabinet medical. Ce facea? Se abandonase iarasi lui, facuse aceeasi greseala, nu invatase nimic. Copilul parea sa ii spuna toate astea, sa o invinuiasca, o privea cu ochii mici plini de repros.
-Ce faci? Te-ai culcat iar cu el? Nu ti-a ajuns cat te-a ranit? Nu esti decat o tarfa!
Ea se retrase speriata intr-un colt. Nu se poate, avea dreptate! Facuse aceeasi greseala blestemata, nu putuse rezista tentatiei. Se culcase cu el. El veni mai aproape de ea si o lua in brate. Ea plangea cu lacrimi mari si dese ca de copil mic, asa cum facuse el mai devreme in restaurant. O legana usor, incercand sa o adoarma. Ea plangea fara sa spuna nimic, isi potrivi mai bine locul in bratele lui si adormi invaluita de parfumul lui de barbat si invelita de pletele lui castaniu-roscate. El o privea trist, parea sa se gandeasca la ea si la ceea ce facuse. Continua sa o legene usor, usor in timp ce ea se gandea departe... la cealalta.
Ea deschise din nou ochii. In minte ii rasuna : Waiting for tomorrow, for a little ray of light, Waiting for tomorrow just to see your smile, again, Take away my sorrow from the bleasted heart of mine...
Oare va primi lumina? Va ramane vesnic in bezna sufletului ei, in noaptea care ii se asternuse in suflet? Poate prea devreme! Ofta, asa cum ofteaza un batran care nu mai are nimic de asteptat de la viata.
Fredona usor: I’m just a dreamer, dreaming my life away...
In timp ce o voce, micuta soptea: Pe mine nu m-ai lasat sa visez, nici tu nu mai ai dreptul! Lacrimile incepura sa curga acum si mai dese, si mai grele parca si mai amare.
Adormi...
0 comments:
Post a Comment