Pages

Sunday, July 12, 2009

La bunici...


Ca in fiecare an mi-am luat rucsacelul si am purces cu drag si...mai putin spor, spre satul unde locuiesc bunicii mei.Dupa o calatorie extenuanta cu rata(autobuz) si o ora de stat in picioare am descoperit o cunostinta de acolo de la sat care, chipurile nu ma recunoscuse si de aia nu mi-a cedat locul. Asta e!Am ajuns la bunici dupa o alta jumatate de ora de mers prin praf, noroc ca nu mai era asa de cald ca atunci cand am plecat de acasa.

Casa bunicilor, ce-as putea sa va spun, parca-i alta. Parca s-a micsorat, cotloanele ei nu mai par atat de fistichii, praful nu mai e deloc misterios ci e deranjant, mobila scartaie si parca si-a pierdut din farmec, podelele la fel, nimic nu mai e ca pe vremea copilariei decat colorezii facuti de bunica. Lucrurile si-au pierdut magia si nu cred ca si-o vor mai capata vreodata inapoi, pacat. Bunicii mai batrani decat anul trecut, mai batrani pe zice ce trece, mai mici. Toate se miscoreaza. Ati observat asta? Odata cu trecerea timpului toate din jur se miscoreaza sau poate doar noi crestem. 

Ziua, desi mai scurta, mai plictisitoare parca. Am intalnit acolo prieteni din copilarie, prieteni dragi, alaturi de care ma jucam luni de-a randul cand eram mai mici. Prieteni, care acum au crescut, au devenit aproape adulti au griji, au iubiti/iubite. Nu am mai avut timp sa vorbim despre papusile Barbie si cantecele gen: Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor. Subiectul conversatiilor noastre a fost BAC-ul, admiterea, facultatea. E ciudat sa auzi din gura unor oamenii pe care ii ai in minte zugraviti cu chip de copil  vorbindu-se despre lucruri serioase. Am ajuns acasa dezamagita strasnic, ma asteptam ca aici, la bunici, sa imi regasesc copilaria, de unde? Nu am regasit nimic, ba din contra mi s-a confirmat faptul ca am crescut, ca am atins o alta treapta pe care trebuie sa mi-o asum cu simt de raspundere asa cum am facut cu orice s-a intamplat in viata mea pana acum. 

Dupa cele cateva zile petrecute la bunici, abia asteptam sa ajung acasa la prietenii mei, la tehnologie, apa calda si altele. Poate ca voi merge si la anul, poate ca voi descoperi alte lucruri, de fapt cu siguranta ca asa va fi. Casa va fi mai mica, bunicii mai mici... oare, intr-o zi vor disparea cu totul?

5 comments:

Dan, Dani sau Daniel said...
This comment has been removed by the author.
Dan, Dani sau Daniel said...

Mamaia Culina facea colarezi fata, nu colorezi :)), fie-i tarana usoara, iar casa e mai mica ca se surpa pamantul (na ca ti-am stricat postarea):P .

gaborpaul said...

Ai mei s-au dus, toti... Si casa intra in pamant...

Sa te bucuri de vara asta, si de cele care iti mai raman in casa bunicilor...

Vlad T. said...

Misto, eu azi m-am intalnit cu niste prieteni din copilarie, care locuiau in curtea bunicilor (din pacate "batraneii" mei sunt in acelasi oras, deci nu era cine stie ce schimbare sa merg la bunici)...totusi a fost placut sa-i revad dupa vreo 5 ani in care nu ne-am vazut deloc (cu unii dintre ei)...dar dupa cum spunea si gaborpaul, bucura-te cat ii mai ai, bucura-te ca ai unde sa mergi sa evadezi din oras...

Perhonen said...

:)) las' ma Dani, noi sa fim sanatosi...