Pages

Monday, February 16, 2009

Everything burns...



1, 2, 3 şi....Acţiune!
Întunericul părea să îi acopere chipul mânjit de mascara neagra....ochii ei verzi, ale caror globuri oculare erau brăzdate de zeci de firicele roşii....într-adevar acum se putea spune că s-a dus frumuseţea ei de madonă...buzele-i micuţe conturate cu ruj rosu s-au şters demult...şi par mai degrabă nişte fâşii de piele rozalie cu urme micuţe de dinţi, buzele ei...ochii ei. Stă in colţul ei uitat de toţi şi toate murmurând ceva confuz...versuri ale unor melodii ciudate...o mantră secretă menită să o scoată din depresia cruntă care o stăpanea de cateva săptămâni. În jur oamenii treceau nepăsători... îi aruncau priviri batjocoritoare pentru ei, Ea nu era decat o cerşetoare în plus...şi daca mâine ar fi murit era una în minus, stătea în acelaşi colţ unde l-a cunoscut pe El pentru prima dată....pe acelaşi peron...aşteptând acelaşi tren, cu aceleaşi vagoane dar el, nu mai vine...şi nici nu va mai veni vreodată. În mană ţine scrisoarea neexpediată, fotografia lor...o fotografie confuză deoarece lacrimile distruseseră claritatea imaginii...acum erau niste siluete rosii...undeva pe un fundal în care se vedeau copaci si case. Stă şi priveşte pentru a mia oară fotografia aia ....îşi aminteşte de bucuria pe care a simţit-o atunci...de cât de norocoasă se simţea...se gândea la mulţimea de lucruri pe care le-a trait, se gandea cat de mult l-a iubit...dacă ar ştii. Se ridică uşor târându-şi trupul firav spre linia 3 ...acolo venea trenul lui deobicei....acolo îl aştepta, uite că trenul a sosit şi azi...bineinţeles fără ca el să vină. Merge înapoi şi se aşează în acelaşi loc...oamenii o privesc cu mila sau cu scârbă, unii ii mai aruncă câte un ban din când în când...le zâmbeşte trist...nu de bani are ea nevoie...nevoile ei sunt cu mult deasupra nevoilor lumeşti. Scoate din geanta oglinda, o oglinda micuţa...se priveşte. Părea nebună...poate chiar era nebună.
Ar fi vrut să uite...să işi reia viaţa de la capăt... însă ceva parea ca o ţine pe loc...se ridică...îşi ia geanta şi pleacă spre casă. Cu gesturi maşinale deschide uşa...îşi toarnă într-un pahar vodka şi se aşează pe canapea....dezordinea din cameră părea să reflecte perfect ce e in sufletul şi mintea sa. În fond...ce, cine era ea...şi-a propus să înceteze să mai plângă...să înceteze să mai gândească probabil că de asta şi bea...incearcă să uite....să îşi înece durerea în alcool...prea puţin contează însă alcoolul...nu reuşeşte...continuă să fredoneze melodia aceea care avea un ritm sacadat, enervant... Îndepărtăm puţin cadrul şi privim lucrurile din ansamblu....o vedem acolo jos, lângă canapea ghemuită...plângând...recitind ceva...o scrisoare poate....şi privind cu lacrimi in ochi o fotografie...da, dragii mei...aţi ghicit sunt scrisoarea si fotografia despre care v-am vorbit. Le lasă să cadă lângă ea...îşi pune capul pe genunchi şi începe să plângă din tot sufletul...cu toată puterea, ii poţi vedea trupul zguduinduse în spasme din ce in ce mai puternice.
A renunţat de mult să mai simtă lucruri....a renunţat să mai creadă în oameni...au minţit-o atât de mult...au lovit-o fiecare cum a putut mai bine, involuntar sau voit, au adus-o pe culmile decadenţei morale....au transformat-o într-un portret robot al urii, un monument al durerii aveţi în faţa voastră dragilor. Dar..staţi, se ridică şi ia de pe mas[ bricheta îşi aprinde o ţigară....ultima din pachet...îşi mai toarnă vodkă în pahar...ridică fotografia şi scrisoarea de jos şi zambeste sarcastic...îi poţi vedea faţa schimonosindu-se într-un rictus grotesc...chipul ei de copilă transformat într-atat încât seamană mai mult cu cel al unui gargui. Lipeşte ţigara de foaia pe care erau scrise cuvintele pentru el...o priveşte cum arde in mâna ei micuţa...in ochii săi flăcările dansează hipnotizând-o...aruncă hârtia pe covor. Priveşte cum ia foc şi acesta...căldura focului o face să se simtă bine...o relaxează...aruncă în micuţul foc de tabară poza lor....semn că renunţă tot ce ţine de el si ea, priveşte in continuare focul arzând în timp ce fredonează acelaşi cântec...everything burns...acum uităte la ea...şi-a recăpătat frumuseţea de madonă...cu flacările luminându-i chipul, pare o muză din mitologia greacă.
Să ne îndepartăm şi mai mult şi să privim mai departe...Câteva minute mai târziu...pompierii ajung la faţa locului ...bloc 15, apartament 9, etajul 2....toţi rămân muţi de uimire, ca în transă, privind flăcările care năpădesc tot apartamentul....pe ferestre ies flăcări de forma unor fluturi..."fluturei" de foc spun copii opriţi în stradă...
O fetiţă frumoasă...roşcată, cu ochi mari şi vezi ii spune mamei: Uite mama fluturi ....aş vrea sa fiu şi eu un fluturaş!
Să tragem cortina peste acest episod dragilor...voi singuri veţi putea hotărî dacă e bine sau nu ce s-a întâmplat...rău sau bun. Fata noastră e de acum istorie...e scrum...poate că va renaşte intr-o zi...la fel ca pasarea Phoenix până atunci....vorba cantecului: everything burns...

3 comments:

anGeLYCON said...

Un lucru pot sa-ti spun sigur... si tu esti dependenta de punctele de suspensie...

giuly said...

nu chiar tot

Perhonen said...

din pacate...