Te trezesti in fiecare dimineata si esti la fel idei disparate iti flutura mintea, acealsi loc aceeasi ora, acelasi pat, acelasi ursulet de plus. Simti cum fiecare neuron te strange de parca nu ar incapea in coconul acela strimt numit cutie craniana, incerci sa-ti ridici capul de pe perna si vazand greutatea acestei miscari te lasi pagubas, renunti. Fucked up kid, fara nici un viitor. Dupa indelungi eforturi si multa autoconvingere te ridici in sfarsit din pat. Ajungi la baie unde iti vezi fata plina de urme de la fata de perna, cu ochii umflati de nesomn si cu imensele cearcane, negre-vinete, dovada ca esti studioasa. No fasss…de parca nici nu ar fi vinovat messengerul sau orice alta actiune care nu e legata de scoala. Simti apa rece cum te aduce la realitate iti trezeste fiecare particula a fetei, simti cum revii la viata.
Ajungi in bucatarie de unde iti iei cana cu lichidul necesar vietii-cafeaua- ehhh…teoria aia cu nu mai bea mama cafea e trecuta demult. Iti iei cafeaua si mergi in camera ta vezi dezordinea ce pluteste: haine aruncate peste tot, amestecate cu carti si caiete. Niciodata nu ai timp sa faci curat, sau sa inveti dar ai intotdeauna tip sa faci-nimic. Sa stai si sa lancezesti in fata calculatorului, firar mama ei de viata. Iti alegi ceva din mormanul de haine si din cel cel de carti. Le pui pe tine respectiv in geanta si cu elan pornesti spre scoala. Din prima clipa in care ai iesit pe usa te-au lovit drept in fata gunoailele care trebuiau colectate acum 100 de ani, se pare ca toata lumea e prea ocupata, ca nimeni nu are timp…
Hey, what the fuck new day of school! Aceasi pedanti profesori, aceleasi mutre acre, aceiasi colegi neschimbati. Aceesi adolescenti imberbi care au aimpresia ca sunt mari Don Juani. Le vezi fetele si ai impresia ca scoala a stors ce e mai bun din ei. Ii vezi cum incearca cu disperare fiecare sa epateze in acele 10 minute de pauza. Iti iei timp liber pentru tine sa ii studiezi , auzi muzica ce rasuna din difuzoare, nu esti insa sigur daca e bine sau rau, oare? Cand e ultima data cand ai iesit …nici tu nu mai stii, dar asta nu mai conteaza. Continui sa privesti marea de oameni care nu stiu incotro sa o apuce adolescenti disperati, caduci, fara forma, fara sens, fara sa mearga in vreo directie, acceptand orice alternative, rebeli fara cauza sau cu o cauza necunoscuta. Vezi fete de 14 ani care arata de parca ar avea 20, te uiti la ele si zambesti stramb, le compatimesti pt ca stii ca la 30 de ani vor arata ca de 40. Inchizi ochii si iti oferi cateva minute de liniste…Generatia prozac….se contureaza din ce in ce mai bine, o noua generatie prozac. Copii crescuti cu medicamente a caror singura solutie spre fericire sunt Marijuana, Extasy, Cocaina sau Vodka. Unde o sa jungem? Nicaieri. Nu prea departe. Oricum nu ii pasa nimanui de acesti copii? Si in fond de ce i-ar pasa cuiva? Doar nu sunt ei cei care vor duce mai departe tara? Nu de ei este legat viitorul unei natiuni? ...
Ajungi in bucatarie de unde iti iei cana cu lichidul necesar vietii-cafeaua- ehhh…teoria aia cu nu mai bea mama cafea e trecuta demult. Iti iei cafeaua si mergi in camera ta vezi dezordinea ce pluteste: haine aruncate peste tot, amestecate cu carti si caiete. Niciodata nu ai timp sa faci curat, sau sa inveti dar ai intotdeauna tip sa faci-nimic. Sa stai si sa lancezesti in fata calculatorului, firar mama ei de viata. Iti alegi ceva din mormanul de haine si din cel cel de carti. Le pui pe tine respectiv in geanta si cu elan pornesti spre scoala. Din prima clipa in care ai iesit pe usa te-au lovit drept in fata gunoailele care trebuiau colectate acum 100 de ani, se pare ca toata lumea e prea ocupata, ca nimeni nu are timp…
Hey, what the fuck new day of school! Aceasi pedanti profesori, aceleasi mutre acre, aceiasi colegi neschimbati. Aceesi adolescenti imberbi care au aimpresia ca sunt mari Don Juani. Le vezi fetele si ai impresia ca scoala a stors ce e mai bun din ei. Ii vezi cum incearca cu disperare fiecare sa epateze in acele 10 minute de pauza. Iti iei timp liber pentru tine sa ii studiezi , auzi muzica ce rasuna din difuzoare, nu esti insa sigur daca e bine sau rau, oare? Cand e ultima data cand ai iesit …nici tu nu mai stii, dar asta nu mai conteaza. Continui sa privesti marea de oameni care nu stiu incotro sa o apuce adolescenti disperati, caduci, fara forma, fara sens, fara sa mearga in vreo directie, acceptand orice alternative, rebeli fara cauza sau cu o cauza necunoscuta. Vezi fete de 14 ani care arata de parca ar avea 20, te uiti la ele si zambesti stramb, le compatimesti pt ca stii ca la 30 de ani vor arata ca de 40. Inchizi ochii si iti oferi cateva minute de liniste…Generatia prozac….se contureaza din ce in ce mai bine, o noua generatie prozac. Copii crescuti cu medicamente a caror singura solutie spre fericire sunt Marijuana, Extasy, Cocaina sau Vodka. Unde o sa jungem? Nicaieri. Nu prea departe. Oricum nu ii pasa nimanui de acesti copii? Si in fond de ce i-ar pasa cuiva? Doar nu sunt ei cei care vor duce mai departe tara? Nu de ei este legat viitorul unei natiuni? ...
3 comments:
O realitate trista. Si mai trist e ca numanui nu-i pasa. Si va fi din ce in ce mai rau...
generatiile tinere nu trebuie sa astepte modele de viata, indicatii despre cum sa-si traiasca viata. tinerii sunt obligati sa-si gaseasca singuri drumul propriu. in rest, nu-i ajuta nimeni...
dar voi...generatiile ceva mai in varsta nu ati avut modele? mentori? cum poti afirma ca cineva nu are nevoie de un model in viata...de unde sa stii care e drumul bun daca nu ai pe nimeni ca punct de referinta?
nu e vorba despre indicatii cum sa isi traiasca viata, e vorba de ajutor si indrumare...
Post a Comment