Pages

Friday, August 22, 2008

Intalnire....


Intalnire …

Pasea iarasi pe aceesi strada…pustie.Asa e de la un timp,asa e si azi, asa va fi si maine! Unde s-au dus oare zilele in care se jucau?! Unde sunt copii care stateau ascunsi dupa cires?! Au disparut, bineinteles! S-au dus, asa cum s-au dus si ei. Usor-usor, incet-incet, discret...stie ca viseaza si totusi nu poate sa se abtina. In minte ii rasuna: I’m just a dreamer,i dream my life away...da, asa e inca mai viseaza. Acum nu-i mai e teama sa o spuna! Ce se intampla? Ce a mai ramas din ei? Nimic.Trist, ciudat, vag, cald, calm, zambet, suspin...nimic, era tot ceea ce le-a mai ramas.
-Hm! Pledoarie pentru echilibru moral?! Nu exista. Moralitate?! termen vag, irelevant pentru mine,tine,el,ea...moaralitatea nu exista!
-Inca nu ai invatat?!
-Da ,bine dar....Confuciu?!
-Ce are a face?! El e filozof chinez....nu stie cum sta treaba la noi. Inca mai ai valori morale? Nu ma face sa rad! Doar te cunosti, ai trait atata timp cu tine insati. Inca nu ti-ai aflat adevarata valoare? Nu stii ca esti un nimic?
Fata isi stranse paltonul pe langa corp, pielea i se zgribulise de frig sau de frica...nici ea nu stia exact.
-Sa continuam. Ii zise fata care aparuse din senin langa ea....
-Sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, francheţea, cinstea, iubirea de adevăr, chibzuinţa despre ele ce crezi?
-Pai....
-Ce ? Si ele exista?
-Daaa...
-Ha! Fi sincera macar cu tine...
-Dar sunt. Eu cred in toate astea, vreau sa cred!
-Si el? Crede si el?
-El...nu, nu stiu.
-Vezi! Te-a parasit.
-Ba nu!
-Ei nu? Atunci hai zi, unde-i?
-Nu-i!
-Vezi! Esti singura in marea de oameni care inca mai crede in toate astea! Sau nu? Tu crezi?
-Da cred!
-Ha! Crede, ce simplu iti dai drumul la vorbe. Auzi la ea...crede.
...fata zambi trist.Avea dreptate! In fond ce stia ea despre credinta?! Ce stia ea despre lume? Era un copil, mic si zgribulit, avid dupa cunoastere. Era o fetita prostuta, capabila sa inghita orice minciuna, era ea.
-Si ia zi ce mai „crezi" tu?
-Cred ca el se va intoarce....
-Ti-a dat vreun semn vreodata?
-Nu...
-Si-atunci? Auzi la ea Confuciu, auzi la ea cinste, iubire de adevar....nu vezi ca toate sunt ingropate?
- ...
-Taci? De ce?
-Pai...
-Pai...numai atat stii. Esti un copil, inca nu te-ai trezit la realitate!
-Ba da...stiu, stiu cum e lumea?
-Ha! Si cum e?
-Lumea e...
-Vezi! Nu stii!
Fata pasea in continuare, pe aceeasi strada gri. Acum plangea. Avea dreptate...necunoscuta aceea! El nu mai vine, a uitat-o...
-Ce faci?Ai amutit?
-Nu doar ca....
-Hai zi, cum e lumea?
-Trista, monotona si ....
-Si?
-E ca o sala de asteptare....in care fiecare isi asteapta soarta.
-Ha! Ha! Ha!
-Esti sadica! Taci! Nu vreau sa te mai aud!
-Nu mai vrei? Bine plec...tu continua sa crezi.Vei ajunge....
-Cum? Ce?
-O epava.
-De ce?
-Pentru ca vei da tot ce ai mai bun din tine, iar ei vor stoarce pana si ultima ta picatura de moralitate, bunatatea ta va fi un nimic aruncat in vant.... Te vei chinui de pomana, nimeni nu-ti va arunca nici macar o privire, macar un zambet, toti te vor blama. Si sa-ti mai spun ceva fetito, ei se vor folosi de tine si de trupul tau si apoi te vor arunca, nu esti pentru ei decat un gunoi. Un gunoi, care mai este inca pur, ce-i drept, dar ti-ai ales gresit planeta, oamenii nu sunt capabili sa faca diferenta. Am fost si eu candva ca tine... nu stiam ce e viata, nu stiam nimic, eram inocenta, pura si plina de idealuri. Am ajuns in manile lor si m-au distrus, uite unde am ajuns.
Necunoscuta plangea acum si mai tare decat o facea fata, lacrimile i se transformau in flori de gheata.
-Care ei?
-Ei, el, ea...toti. Nu intelegi ca eu iti vreau binele?
Fata plangea, iar lacrimile se scurgeau pe pamant lasand in urma sloiuri de gheata.
-Dar...
-Am plecat!
-Nu. Mai stai!
-Nu-ti face griji! Ma voi intoarce...sa-ti indrum pasii, voi fi acolo cand vei avea nevoie de mine, te voi sustine, si iti voi da cele mai bune sfaturi.
Fata zambi.Simti ca pentru prima oara avea o prietena adevarata, isi simtea inima pulsand cu putere.
-Stai! Cine esti?
Fata de langa ea zambi. Acum se indeparta, plutea...
-Ei bine, fata draga, eu sunt constiinta ta...
Ramase singura iarasi pe aceeasi strada pustie. Cerul era si mai intunecat, nori se adunau desupra amenintatori...Incepu ploaia. Fata noastra zambea plangand, iar in urma-i lacrimile lasau flori de primavara. Simtea ca de azi inainte totul in viata ei se va schimba. Se trezise in sufletul ei curat, un sentiment nou, de teama amestecata cu o doza mare de curiozitate, vroia sa stie mai multe, ar fi vrut sa-i zica sa mai stea noii sale prietene. Ea, a plecat atat de repede, ofta...Din pacate acum mai are inca ceva de asteptat, pe el si pe ea, dar nu-i nimic ea avea rabdare, ii va astepta pe amandoi....Zambi pasind mai departe prin ploaie.

1 comments:

Dan said...
This comment has been removed by a blog administrator.