Am incercat de atatea ori sa amagesc timpul. Sa lupt impotriva trecerii lui. Sa ma prefac ca ignor ridurile din colturile ochilor mamei. Sa nu iau in seama faptul ca am 20 de ani. Am incercat sa imi ocup fiecare minut astfel incat sa nu simt cum timpul trece. N-a mers.
Fiecare moment de relas ma prinde nepregatita si ma copleseste prin evidenta: trecere ireversibila a timpului. Atunci, in acele trei ore de liniste, imi dau seama ca, desi l-am ignorat , el a fost atent. Unele planuri au esuat, altele s-au materializat, altele care nici nu erau in plan s-au intamplat. Vorba cu : Scoteala din targ... Asa realizez, o data la doua saptamani, doi ani, doua zile, ca tot ce mi-am propus a fost , oarecum , fara sens. E drept ca nici sa nu ai nici un obiectiv nu e prea indicat, insa... Cum e mai bine ramane la aprecierea fiecaruia.
Acestea fiind spuse, ma intorc la bagajele mele inca neterminate, la lumea mea plina de oameni si vise.
Au revoir!
