skip to main |
skip to sidebar
Am incercat de atatea ori sa amagesc timpul. Sa lupt impotriva trecerii lui. Sa ma prefac ca ignor ridurile din colturile ochilor mamei. Sa nu iau in seama faptul ca am 20 de ani. Am incercat sa imi ocup fiecare minut astfel incat sa nu simt cum timpul trece. N-a mers.
Fiecare moment de relas ma prinde nepregatita si ma copleseste prin evidenta: trecere ireversibila a timpului. Atunci, in acele trei ore de liniste, imi dau seama ca, desi l-am ignorat , el a fost atent. Unele planuri au esuat, altele s-au materializat, altele care nici nu erau in plan s-au intamplat. Vorba cu : Scoteala din targ... Asa realizez, o data la doua saptamani, doi ani, doua zile, ca tot ce mi-am propus a fost , oarecum , fara sens. E drept ca nici sa nu ai nici un obiectiv nu e prea indicat, insa... Cum e mai bine ramane la aprecierea fiecaruia.
Acestea fiind spuse, ma intorc la bagajele mele inca neterminate, la lumea mea plina de oameni si vise.
Au revoir!
Trebuiau sa poarte un nume...
Ideal, absolut, desavarsire, infinit – cuvinte intru totul la fel. (Victor Hugo- Mizerabilii)
Pages
Wednesday, September 28, 2011
Timp
Am incercat de atatea ori sa amagesc timpul. Sa lupt impotriva trecerii lui. Sa ma prefac ca ignor ridurile din colturile ochilor mamei. Sa nu iau in seama faptul ca am 20 de ani. Am incercat sa imi ocup fiecare minut astfel incat sa nu simt cum timpul trece. N-a mers.
Fiecare moment de relas ma prinde nepregatita si ma copleseste prin evidenta: trecere ireversibila a timpului. Atunci, in acele trei ore de liniste, imi dau seama ca, desi l-am ignorat , el a fost atent. Unele planuri au esuat, altele s-au materializat, altele care nici nu erau in plan s-au intamplat. Vorba cu : Scoteala din targ... Asa realizez, o data la doua saptamani, doi ani, doua zile, ca tot ce mi-am propus a fost , oarecum , fara sens. E drept ca nici sa nu ai nici un obiectiv nu e prea indicat, insa... Cum e mai bine ramane la aprecierea fiecaruia.
Acestea fiind spuse, ma intorc la bagajele mele inca neterminate, la lumea mea plina de oameni si vise.
Au revoir!
Sunday, September 4, 2011
Am incercat
Saturday, February 19, 2011
De-a v-ati-ascuns...
De-a v-ati-ascuns...
Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.
E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.
Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.
Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.
Stiind ca si Lazar a-nviat
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.
Tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.
Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.
Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.
Tudor Arghezi

Saturday, February 5, 2011
Titlul blogului
Trebuiau sa poarte un nume
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
....
Eminescu n-a existat.
A existat numai o tara frumoasa
La o margine de mare
Unde valurile fac noduri albe.
Ca o barba nepieptanata de crai.
Si niste ape ca niste copaci curgatori
În care luna îsi avea cuibar rotit.
....
M. Sorescu
About Me
- Cata
- Copil, copilul nu e? voieste sa petreaca. Ce caut eu cu ochi-mi cu a lor privire seaca? Ce-i zic dumnezeire, si inger, stea si zeie, Cand ea este femeie, si vrea a fi femeie?
My kind of people...
-
-
-
-
Jasprom BBM Bergaransi8 years ago
-
-
ANUNT!!!13 years ago
-
Peace in the big city...13 years ago
-
Tupeu de parinte14 years ago
-
-
-
...