Trebuiau sa poarte un nume...

Timp

2011-09-28T04:52:00.000-07:00

Am incercat de atatea ori sa amagesc timpul. Sa lupt impotriva trecerii lui. Sa ma prefac ca ignor ridurile din colturile ochilor mamei. Sa nu iau in seama faptul ca am 20 de ani. Am incercat sa imi ocup fiecare minut astfel incat sa nu simt cum timpul trece. N-a mers.
Fiecare moment de relas ma prinde nepregatita si ma copleseste prin evidenta: trecere ireversibila a timpului. Atunci, in acele trei ore de liniste, imi dau seama ca, desi l-am ignorat , el a fost atent. Unele planuri au esuat, altele s-au materializat, altele care nici nu erau in plan s-au intamplat. Vorba cu : Scoteala din targ... Asa realizez, o data la doua saptamani, doi ani, doua zile, ca tot ce mi-am propus a fost , oarecum , fara sens. E drept ca nici sa nu ai nici un obiectiv nu e prea indicat, insa... Cum e mai bine ramane la aprecierea fiecaruia.

Acestea fiind spuse, ma intorc la bagajele mele inca neterminate, la lumea mea plina de oameni si vise.

Au revoir!

Am incercat

2011-09-04T12:41:00.001-07:00

Melodiile postate mai jos sunt menite sa aduca un pic de melancolie- La boheme, incredere- Je ne regrette rien si de tristete- Je suis malade, asta ca sa fie ciclul complet. Sper ca sunt pe placul vostru, macar una din ele. Enjoy!

Sa ne auzim cu bine,

Cata

Je suis malade

2011-09-04T12:40:00.001-07:00

Je ne regrette rien

2011-09-04T12:39:00.000-07:00

La Boheme

2011-09-04T12:33:00.000-07:00

De-a v-ati-ascuns...

2011-02-19T11:14:00.000-08:00

De-a v-ati-ascuns...

Dragii mei, o sa ma joc odata
Cu voi, de-a ceva ciudat.
Nu stiu cand o sa fie asta, tata,
Dar, hotarat, o sa ne jucam odata,
Odata, poate, dupa scapatat.
E un joc viclean de batrani
Cu copii, ca voi, cu fetite ca tine,
Joc de slugi si joc de stapani,
Joc de pasari, de flori, de cani,
Si fiecare il joaca bine.
Ne vom iubi, negresit, mereu
Stransi bucurosi la masa,
Subt coviltirele lui Dumnezeu.
Intr-o zi piciorul va ramane greu,
Mana stangace, ochiul sleit, limba scamoasa.
Jocul incepe incet, ca un vant,
Eu o sa rad si o sa tac,
O sa ma culc la pamant.
O sa stau fara cuvant,
De pilda, langa copac.
E jocul sfintelor Scripturi.
Asa s-a jucat si Domnul nostru Isus Hristos
Si altii, prinsi de friguri si de calduri,
Care din cateva sfinte tremuraturi
Au ispravit jocul, frumos.
Voi sa nu va mahniti tare
Cand ma vor lua si duce departe
Si-mi vor face un fel de inmormantare
In lutul afanat sau tare.
Asa e jocul, incepe cu moarte.
Stiind ca si Lazar a-nviat
Voi sa nu va mahniti, s-asteptati,
Ca si cum nu s-a intamplat
Nimic prea nou si prea ciudat.
Acolo, voi gandi la jocul nostru, printre frati.
Tata s-a ingrijit de voi,
V-a lasat vite, hambare,
Pasune, bordeie si oi,
Pentru tot soiul de nevoi
Si pentru mancare.
Toti vor invia, toti se vor intoarce
Intr-o zi acasa, la copii,
La nevasta, care plange si toarce,
La vacute, la mioare,
Ca oamenii gospodari si vii.
Voi cresteti, dragii mei, sanatosi,
Voinici, zglobii, cu voie buna,
Cum am apucat din mosi-stramosi.
Deocamdata, fetii mei frumosi,
O sa lipseasca tata vreo luna.
Apoi, o sa fie o intarziere,
Si alta, si pe urma alta.
Tata nu o sa mai aiba putere
Sa vie pe jos, in timpul cat se cere,
Din lumea ceealalta.
Si, voi ati crescut mari,
V-ati capatuit,
V-ati facut carturari,
Mama-mpleteste ciorapi si pieptari,
Si tata nu a mai venit...
Puii mei, bobocii mei, copiii mei!
Asa este jocul.
Il joci in doi, in trei,
Il joci in cate cati vrei.
Arde-l-ar focul.

Tudor Arghezi

Wainting for me home...

2011-02-05T11:11:00.001-08:00

Words are never enough...

Black velvet and that little boy's smile...

2010-08-12T13:50:00.000-07:00

Mississippi in the middle of a dry spell
Jimmy Rogers on the Victrola up high
Mama's dancin' with baby on her shoulder
The sun is settin' like molasses in the sky
The boy could sing, knew how to move, everything
Always wanting more, he'd leave you longing for

Chorus:
Black velvet and that little boy's smile
Black velvet with that slow southern style
A new religion that'll bring ya to your knees
Black velvet if you please

Up in Memphis the music's like a heatwave
White lightening, bound to drive you wild
Mama's baby's in the heart of every school girl
"Love me tender" leaves 'em cryin' in the aisle
The way he moved, it was a sin, so sweet and true
Always wanting more, he'd leave you longing for

chorus

Every word of every song that he sang was for you
In a flash he was gone, it happened so soon, what could
you do?

(Solo)

chorus repeats 2x

If you please, if you please, if you please...

Apel umanitar

2010-08-03T13:07:00.000-07:00

Navigand pe preamaretul internet si avand bineinteles cont ( ca toata lumea de altfel) pe Facebook am dat de un anunt foarte interesant despre copii al caror camin a fost avariat de inundatii si nu numai.
Salvati copii este o alianta internationala care are un scop demn de lauda si de sustinut, acela de ajuta copii nevoiasi. In Romania a aparut abia in 1990, iar deviza lor este : " Viziunea noastra este o lume in care fiecarui copil ii este respectat dreptul la viata, protectie, dezvoltare si participare."
Mai multe detalii pe: http://www.salvaticopiii.ro.
Impreuna putem schimba viitorul!

Toate cele bune!

Ce ai face daca ai fi in locul meu?

2010-08-02T04:56:00.000-07:00

Ce ai face daca ai fi in locul meu?
De cate ori nu am pus aceasta intrebare prietenilor, parintilor , amicilor cu alte cuvinte celor din jurul nostru. Ce ai face daca ai fi in locul meu? Insa....oricat de mult am intreba nu vom putea primi niciodata raspunsul corect, sau cel putin nu acela pe care il asteptam pentru ca in locul meu nu poate sa stea nimeni. Nimeni alta, decat eu insami, nu poate sa ia decizii in locul meu, sa gandeasca, sa aleaga pentru mine. Vreau sau nu vreau trebuie sa iau decizii, bune sau rele, nu conteaza, important este ca sunt ale mele si mi le asum.
Totusi...va propun un joc care poarta acest nume: Ce ai face daca ai fi in locul meu? ( nu intr-o anumita situatie, ci in general)
Astept raspunsurile voastre...

Avem timp...

2010-07-19T11:24:00.000-07:00

Avem timp
avem timp pentru toate. Sa dormim
sa alergam in dreapta si in stanga
sa regretam ce-am gresit si sa gresim din nou
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine
avem timp sa citim si sa scriem
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam
avem timp sa ne facem iluzii
si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu
avem timp pentru ambitii si boli
sa invinovatim destinul si amanuntele
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp sa ne-alungam intrebarile
sa amanam raspunsurile
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam
avem timp sa ne facem prieteni si sa-i pierdem
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa aceea
avem timp sa primim daruri si sa nu le intelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru putina tandrete

cand sa facem si asta, murim.

O. Paler

***

...sau nu?!

Fond muzical:

Altceva...

2010-04-19T08:57:00.000-07:00

Am initiat un nou proiect ca sa zic asa...un fotoblog. Nu am pretentii de fotograf , doar incerc sa va arat lucruri frumoase, partea mai putin mercantila a lumii.

Sper sa va placa!

http://cata-fluturi-si-flori.blogspot.com

19

2010-04-10T04:25:00.000-07:00

Dat fiind ca anul trecut cam pe vremea asta am scris o postare despre ce s-a intamplat cand am implinit 18 ani, am zis sa va prezint in mare situatia de anul acesta.

Ei bine...anul acesta ziua mea de nastere a coincis cu ziua de Paste asa ca telefonul a sunat fie pentru ca oamenii doreau sa-mi ureze La multi ani! sau fiindca vroiau sa-mi ureze Paste fericit!. Dimineata am plecat la bunici unde am petrecut ziua in pat datorita faptului ca am fost semi-bolnava , a doua zi mi-am scos prietenii in oras si dupa 3 zile numai in "ieseli" am tinut-o , ca in basmele cu printi si printese.

Revenind insa la lucrurile mai serioase cum ar fi revelatia diminetii de 4 aprilie, ei bine...nu a fost nici una. E drept ca...a venit mai tarziu, dar din cu totul alte motive. Ca sa sistematizez oarecum lucrurile si ca postarea sa aiba vreun sens o sa va spun ca...zilele astea mi-am dat seama ca am crescut frumos...ca m-am dezvoltat si ca...sunt alta fata de cea de anul trecut, ca merit mult mai mult decat am si ca trebuie sa lupt ca sa obtin ce vreau chiar daca asta inseamna sa renunt la comoditate si la anumite idei despre mine si despre lume, sa fiu eu indiferent de situatie.

Ar mai fi cateva lucruri dar prefer sa le las pe mai tarziu...

PS. Imi cer scuze ca nu am mai postat de mult promit sa scriu mai des. :)

Cata

Buna dimineata zapada!

2010-03-06T12:13:00.001-08:00

Speakloud...

2010-02-06T03:15:00.000-08:00

Speakloud este un proiect online lansat de niste oameni mici cu idei mari. Sper sa va placa ce veti descoperi in continutul acestei reviste, unul dintre participanti sunt si eu asa ca...am toate motivele sa o laud dar, cred ca si voi veti avea suficiente motive sa va placa. Pana una alta ...spor la citit!
Speakloud- Noi suntem noua generatie!

http://www.speakloud.ro /

De Craciun...

2009-12-23T09:27:00.000-08:00

De Craciun i-as darui Irinei un zambet desenat, Mihaelei un iepuras gri, Danei un tort roz, Isei un semineu aprins si o cana cu vin fiert, Cristinei un aparat foto rusesc vechi, Laurei un inel cu diamant si cercei asortati, lui Andrei o sanie cu zurgalai, pentru Cata as vrea o sticla de vin si un ac de cravata, Marei i-as da bucuria unei imbratisari sincere, calde, lui Adi i-as da un CD cu cel mai nou joc aparut si asa mai departe. V-as darui tuturor o particica de fericire, un suras, putina libertate si ceva tandrete....si va pot da asigurarea ca voi fi mereu acolo cand veti avea nevoie de ajutor. Va urez tuturor, dragii mei prieteni, si celor ne-nominalizati, va rog frumos sa ma scuzati, Sarbatori fericite! pline de dragoste si pace alaturi de cei dragi.

Un gand bun...

Cata

PS. Dorinta mea de Craciun s-a indeplinit, a nins...

PS.2 Craciun fericit!

PS.3 Va iubesc!

Post aniversar...

2009-12-22T02:17:00.000-08:00

Al 100-lea post, 1000 de views-uri si totusi... imi pare ca nu am zis nimic. Multumesc celor care si-au facut timp sa-mi citeasca traznaile atata timp si imi pare rau ca nu m-am mai tinut de scris, dar promit ca o sa incerc sa fiu mai perseverenta.Pana atunci...Multumesc inca o data! Si...

Au revoir, mes amis!

Recomandare de sfarsit de week-end: Tiny dancer- Elton John

2009-11-15T13:38:00.000-08:00

"Tiny Dancer"

Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band
Pretty eyed, pirate smile, you'll marry a music man
Ballerina, you must have seen her dancing in the sand
And now she's in me, always with me, tiny dancer in my hand

Jesus freaks out in the street
Handing tickets out for God
Turning back she just laughs
The boulevard is not that bad

Piano man he makes his stand
In the auditorium
Looking on she sings the songs
The words she knows the tune she hums

But oh how it feels so real
Lying here with no one near
Only you and you can hear me
When I say softly slowly

Hold me closer tiny dancer
Count the headlights on the highway
Lay me down in sheets of linen
you had a busy day today

Blue jean baby, L.A. lady, seamstress for the band
Pretty eyed, pirate smile, you'll marry a music man
Ballerina, you must have seen her dancing in the sand
And now she's in me, always with me, tiny dancer in my hand

Get a life...

2009-11-09T12:46:00.000-08:00

Get a life...

just get a life, son, just get a life and your day will come
just let it come, son, an open heart and no fears behind
too much dust, too mucht dust in your eyes, on your soul
and you're sick and tired at all
but you have to stay in the line caouse your life ain't mud all the time

ref keep yourself in line
release your perfect smile
forget the friend who lied
and breathe with arms wide open one more time

just put your smile on, just let it talk for the sake of your word
just keep your head high, just watch your step while you're climbing on life
too much dust..too much dust in your eyes, on your soul
and you're tired and ready to fall
but you have to stay in the line
cause your life ain't mud all the time

ref keep yourself in line
release your perfect smile
forget the friend who lied
and breathe with arms wide open one more tïme

Invatand...

2009-11-06T10:49:00.000-08:00

Am invatat ca exista oameni pe care ii iubesti neconditionat cu tot cu defectele lor.

Am invatat ca acei oameni se numesc PRIETENI.

Am invatat ca nu trebuie sa ai incredere in toata lumea dar atunci cand hotarasti sa acorzi incredere cuiva ea trebuie sa fie deplina.

Am invatat sa iert si sa trec mai departe.

Am invatat sa ma resemnez, atunci cand nu mai exista solutie sau scapare.

Am invatat ca dragostea e ca un joc de copii, in care atunci cand te-ai plictisit iti iei jucariile si pleci.

Dar...am invatat ca dragostea inseamna loialitate, pasiune, incredere si mai ales daruire.

Am invatat ca daca vreau ca cei din jur sa ma respecte, trebuie sa ma respect eu insami mai intai.

Am invatat ca daca vreau sa fiu frumoasa, trebuie mai intai sa cred eu asta si apoi, ceilalti se vor molipsi de la mine.

Am invatat ca oricat de mare ar fi durerea un zambet este de ajuns ca sa te simti mai bine.

Am invatat ca o strangere de mana si o magaiere pe obraz sunt mai tandre decat orice sarut pasional.

Am invatat ca nimic nu este infinit si ca orice are un inceput are si un sfarsit.

Lista poate continua, in fata vietii toti suntem ca niste copii, depinde de fiecare cat si cum invata. Tu? Ce ai invatat?

Argh...

2009-11-05T10:13:00.000-08:00

Pentru ca nu mai suport sa ma bati la cap zilnic, iti raspund.

Cea mai aiurea faza patita de mine care nu are neaparat legatura cu teoria impiedicatului dar, este parte integranta a vietii mele este urmatoarea. Intr-o seara mergeam cu o prietena sa bem si noi ceva , ca doua fete majore si vaccinate ce suntem. Pe strada niste pustani de 15-16 ani se iau de noi si incep sa ne intrebe de, vezi Doamne, subiectele de la capacitate, noi alea care in vara dam BAC-ul. Au tinut-o flacaii nostrii intr-o veselie pana cand unul dintre ei zice nervos ca nu ii bagam in seama: Lasa-le mah...nu vezi ca-s minore?! Au si ele 15 ani. Faza asta nu e singulara dar, m-am obisnuit, oricum lumea imi zice : bebe, pui, copil, pitic...c'est la vie. Pana atunci...

Au revoir!

Perhonen

Changes...

2009-10-31T08:49:00.000-07:00

Mi-e dor...de mine cea din anii trecuti, mie dor de tine, mi-e dor de noi. Mi-e dor de tot si toate, pur si simplu azi am hotarat sa-mi fie dor. Am voie, ca rasplata pentru cinismul celorlalte zile din an. De ce mi-e dor? N-as putea sa-ti spun. De ce azi?Nici asta nu stiu.Tot ce stiu este ca m-am schimbat, si e normal...si ca intr-o zi, voi privi inapoi la ziua de azi si-mi voi spune ca m-am schimbat. E firesc sa ne schimbam...numai sa nu uitam cine am fost, sa stim de unde am plecat si mai ales, unde vrem sa ajungem.

In continuare va las sa va delectati cu:

Un gand...

2009-10-24T06:09:00.000-07:00

Gandurile mele au fost foarte agitate zilele astea; uneori am impresia ca gandurile sunt fiinte cu simturi si gandire proprii pentru ca indiferent de ce-mi propun sau doresc eu ele fac ce vor. De fiecare data cand imi propun sa nu ma mai gandesc la ceva, normal ca gandurile zboara fix acolo si trebuie sa fac eforturi enorme sa le mut. Chiar si acum... nu pot sa nu ma gandesc la ce ar fi putut sa fie, la ce nu este si poate nici nu va mai fi. Au fost momente cand gandurile m-au facut sa sufar mai mult decat ar fi trebuit, tocmai pentru ca ele existau. Oare ce sunt gandurile? De unde vin ele? De ce uneori reprezinta o adevarata tortura?

Resemnarea insa, da...resemnarea este inamicul numarul unu al gandurilor, dupa ce te-ai resemnat, te gandesti din ca in ce mai putin la un anume lucru pana ajungi sa-l uiti. Asa a fost si cu tine mon cher, ai fost prezent in gandurile mele de ieri pana azi...si vei mai fi ceva timp insa, simt resemnarea cum vine din urma si estompeaza prezenta ta. Deja nu ma mai supar cand nu-mi vorbesti, pot sa iti suport absenta si chiar sa admit ca nu-ti pasa, toate astea pentru ca mie, a ajuns sa nu-mi mai pese. Ai sa zici ca din cauza lui, a lor...nu dragule, din cauza ta, a noastra. N-a mers...si daca n-a mers, n-a mers. As fi vrut sa durezi mai mult...sincer, am vrut dar, degeaba. Principiul ala conform caruia daca iti doresti ceva e pe jumatate implinit n-a mers si in cazul nostru.

Poate pentru ca Tu, n-ai fost decat Un gand, poate ca asa a fost scris sa fii. Asa ca...adios dragul meu gand, frumos ca o zi de vara si din pacate, la fel de lung. Toamna a venit si impreuna cu ea tu...ei bine...tu, te-ai estompat.

A ta, Perhonen

O mica pauza...

2009-10-17T02:31:00.001-07:00

Cartile reprezintă pentru mulţi dintre noi un mijloc de a evada si de ce nu un mod prin care putem fii noi înşine. Daca ne gândim la carti imediat ne imaginam si o biblioteca care la rândul ei reprezintă un sanctuar, un loc unde te poţi refugia departe de stresul cotidian. De multe ori încercam sa definim lucruri ce nu pot fi definite fantasticul si imaginarul sunt înscrise in aceasta categorie. Desigur întotdeauna vom putea apela la explicaţiile standard ale dicţionarelor;iată explicaţiile găsite intr-un dicţionar asupra acestor doua cuvinte:imaginar-care exista numai imaginaţie,in închipuirea omului, ireal,ideal fictiv;fantastic-este creat de imaginaţie,inexistent in realitate,care este bazat pe fantezie dominat de supranatural.Incercam in zadar, sa ne explicam ceea ce nu înţelegem de multe ori ne ascundem de teama de a nu afla ceva ce nu ne convine despre noi înşine;de aceea cartile sunt cel mai eficient mod de a te descoperi cu ajutorul personajelor.
Lumile descrise in romanele lui Călinescu, Eliade, Sadoveanu, Preda si mulţi alţii sunt frânturi din lumea noastră luate si închise intr-o carte. In asta consta magia cartilor si a cuvintelor. E o vraja pe care daca ştii sa o descifrezi reuşeşti sa intri in lumea creata de autor si astfel ajungi sa inveti din nou:sa razi,sa te bucuri sa plângi si sa traiesti. Personajele romanelor sunt spirite captive,care tipa sa iasă afara si sa trăiască din nou prin noi, care trăim prin carte alături de ele. De cate ori nu am plâns la finalul unei carti când eroul principal moare sau ii este periclitata viata.
Cu ajutorul cuvintelor pătrundem in lumi necunoscute noua si cu ochii mintii privim oameni si locuri necunoscute ne îndrăgostim aşa cum făcea si Eliade de personajele romanelor citite si nu putem sfârşii ultimul capitol de teama ca apoi vom ramane iar singuri. Fara prietenii pe care ii aveam acolo in carte.
Imaginaţia noastră îngrădita de hibele societatii in care trăim nu mai reacţionează si intra intr-o stare pasiva. Oare nu ne este furat intr-un mod mişelesc dreptul de visa; datorita acestei societatii care ne obliga sa ne conformam regulilor ei, acestui joc stupid?Oare care e adevărata ficţiune cea din „Căprioara din vis” a lui Voiculescu in care sculptorul renaşte si vede viata printr-o cu totul alta prisma?Este oare aceasta o plăsmuire a imaginaţiei sau este un lucru cat se poate de simplu,dorinţa omului de fii mai bun?
Daca privim prin literatura universala vedem ca ficţiunea este un mod de te raporta întotdeauna la realitate.”Fara realism nu exista fantastic!”J. Fabre aşadar fantasticul este cel care in definitiv ne tine cu îndârjire cu picioarele pe Pamant. Dar oare care este limita fantasticului ?Exista aşa ceva sau este doar un mic paravan, un zid despărţitor dintre aceste doua stări. Existenta acestei linii puţin definite, este raza de lumina care ne luminează drumul spre speranţa ca inca mai exista o şansa si pentru noi,cei ce vrem sa visam.
„Omul paseste pe pamant si visează la stele.”, visam ca sa împlinim neputinţele de peste zi, visam ceva ce ne-am fi dorit sa facem,având in vedere ca visul este considerat ficţiune putem afirma ca ficţiunea reprezintă un mod de a ne satisface nevoile personale pe care nu le putem îndeplini ziua. Freud susţine ca visul este o inselaciune,insa este înşelăciunea noastră este dreptul nostru, iar daca noi vrem sa fi inselati de ce sa nu o facem? Cine ne opreşte?Ideea ca cei din jur ne vor judeca, e răspunsul,ideea aceasta preconceputa care ne umbreşte din păcate viata. „Prin vis spiritul se eliberează de obstacolele naturii exterioare, sufletul scăpa de lanţurile senzualităţii.” Schubert.
Spiritul care este liber si necondiţionat are dreptul sa calatoreasca si sa facă ceea ce vrea aşa cum si mintea noastră are acest drept.
Don Quijote are lumea lui si nu vrea sa renunţe la ea cu nici un chip;deşii are tot felul de peripeţii care ne fac sa ne gândim la ipoteza de a trai intr-o lume a noastră fara sa ne pese de cei din jur. El are un ideal pentru care considera ca trebuie sa lupte. Ideal ce îl impulsionează sa viseze la o lume plina de giganţi si zmei pe care el trebuie sa-i infranga; este deci un visător. Este un veritabil plăsmuitor care si inventează propria sa lume,un idealist care exista in fiecare din noi. Jocul donquijotesc este un act de revolta, datorita comportamentului personajului,in care nemulţumirile din lumea reala se rezolva mai uşor. Sancho Panza reprezintă partea raţionala a acestui joc;cel care se hrăneşte din nebunia celuilalt,cel care neîndrăznind sa rişte, sa viseze caută o eliberare in celalalt si traieste o viata palpitanta alături de stapanul sau.
Imaginaţia si realitatea sunt termeni abstracţi care nu fac altceva decât sa imparta lumea in care trăim. Asimilam aceasta impartire fara sa judecam daca este bine sau rău,pur si simplu o trăim si mergem împreuna cu valul. Adevărul este undeva la mijloc răspunsul unei vieţi trăite din plin se afla pe acel paravan subţire care desparte realul de fantastic.
Totuşi va ramane mereu o întrebare care ne macină ce e mai bine sa fii un Don Quijote sau un Sancho Panza?Cel mai important e sa trăieşti aşa cum vrei după propriile-ti reguli fara sa încalci libertatea altora. Si sa fii tu însuti atunci când cei din jur încearcă sa te atragă spre o lume conformista intr-un mod nonconformist.

Inceput...

2009-09-28T11:34:00.000-07:00

De-ai sti, mon cher, prin cate locuri am colindat impreuna si ce minunatii ne-au incantat privirea.Am umblat prin camere straine noua si le-am facut acasa pentru cateva ceasuri, ne-am lasat inveliti de cearceafuri colorate vioi, pe care era desenat cerul. De-ai sti, de cate ori ti-am luat mainile intr-ale mele ca sa le incalzesc, de cate ori te-am sarutat pios pe obraz si de cate ori m-am jucat in parul tau.Sa stii ca m-am intalnit chiar si cu dragonul tau intr-una din zile cand mergeam singura pe bulevard, mi-a zis sa te salut si sa iti transmit ca vine la lucru saptamana viitoare. Sa nu te superi dragul meu, are si el alte treburi momentan, asa a spus.

De-ai sti, mon cher, cate iti doresc....cate doresc de la tine si pentru tine, ai zice ca's nebuna si ca mai bine sa-mi vad de ale mele si sa te las pe tine sa-ti faci griji pentru ca tu esti om mare si ai anumite responsabilitati.Ei bine, afla ca nu vreau, vreau sa impartim tot, absolut tot. Suntem prieteni mai inainte de toate si datoria mea de prietena e sa iti fiu aproape, mereu.

Mai sunt cateva lucruri de stiut dar, care chiar si mie imi scapa acum. Promit sa revin asupra micii mele epistole catre tine si sa o reeditez asa cum se cuvine, sa-ti spun mai multe in cuvinte mai frumoase.

Au revoir, mon cher!Au revoir...

Tzrrr!Tzrrr! Este ora 7 si 30 de minute, este timpul sa va treziti!

Ioi ioi ioi...

2009-09-22T07:55:00.000-07:00

N-am mai postat nimic de 5 saptamani, mintea imi spune ca ar fi cazul sa mai scriu ceva pentru ca as avea despre ce, dar ia ghiciti, lenea nu ma lasa. Nu vrea si pace. Asa ca iata-ma facand si acest mare pas pentru mine si probabil nesemnificativ pentru voi, scriu.

Asta e a doua saptamana de scoala, clasa a 12a , BAC si alte ciudatenii ce sa zic amicii mei doispisti Vive Napoleon, nu?! Eh...noi sa fim sanatosi ca BAC-ul vine, nu va temeti. Inca nu m-am acomodat cu ideea si probabil ca pana pe undeva prin semestrul doi, in mai, nici nu o voi face. Cristina nu indrazni sa ma certi.

Nu v-am povestit deloc despre vara asta minunata petrecuta ba la Cluj, ba pe la bunici, ba acasa, ba la mare , pentru ca da, am fost la mare chiar daca doua zile din care una a plouat. Ce are a face? Am vazut marea, am facut plaja, baie, alea alea, nebunie, dar s-a terminat.

Acum e cazul sa va parasesc, nu promit dar incerc sa revin curand. Plec! O simt cum vine, ii simt rasuflarea in ceafa. Da, ati ghicit, era lenea!

Ps. Tu ce sampon folosesti?!

Tschuss!

Perhonen

Angel, Sad Angel...

2009-08-16T00:04:00.000-07:00

Cuvintele sunt de prisos. Enjoy!

Perhonen

Invizibil...

2009-08-12T16:36:00.000-07:00

PS. Nu, n-am innebunit. Acesta este un post pe bune doar ca-i invizibil. Voi vi-l puteti imagina asa cum credeti de cuvinta.

Numai bine!

Perhonen

Wish you were here...

2009-08-07T12:45:00.000-07:00

So, so you think you can tell Heaven from Hell,
blue skies from pain.
Can you tell a green field from a cold steel rail?
A smile from a veil?
Do you think you can tell?
And did they get you to trade your heroes for ghosts?
Hot ashes for trees?
Hot air for a cool breeze?
Cold comfort for change?
And did you exchange a walk on part in the war for a lead role in a cage?
How I wish, how I wish you were here.
We're just two lost souls swimming in a fish bowl, year after year,
Running over the same old ground.
What have you found? The same old fears.
Wish you were here.

La bunici...

2009-07-12T13:17:00.000-07:00

Ca in fiecare an mi-am luat rucsacelul si am purces cu drag si...mai putin spor, spre satul unde locuiesc bunicii mei.Dupa o calatorie extenuanta cu rata(autobuz) si o ora de stat in picioare am descoperit o cunostinta de acolo de la sat care, chipurile nu ma recunoscuse si de aia nu mi-a cedat locul. Asta e!Am ajuns la bunici dupa o alta jumatate de ora de mers prin praf, noroc ca nu mai era asa de cald ca atunci cand am plecat de acasa.

Casa bunicilor, ce-as putea sa va spun, parca-i alta. Parca s-a micsorat, cotloanele ei nu mai par atat de fistichii, praful nu mai e deloc misterios ci e deranjant, mobila scartaie si parca si-a pierdut din farmec, podelele la fel, nimic nu mai e ca pe vremea copilariei decat colorezii facuti de bunica. Lucrurile si-au pierdut magia si nu cred ca si-o vor mai capata vreodata inapoi, pacat. Bunicii mai batrani decat anul trecut, mai batrani pe zice ce trece, mai mici. Toate se miscoreaza. Ati observat asta? Odata cu trecerea timpului toate din jur se miscoreaza sau poate doar noi crestem.

Ziua, desi mai scurta, mai plictisitoare parca. Am intalnit acolo prieteni din copilarie, prieteni dragi, alaturi de care ma jucam luni de-a randul cand eram mai mici. Prieteni, care acum au crescut, au devenit aproape adulti au griji, au iubiti/iubite. Nu am mai avut timp sa vorbim despre papusile Barbie si cantecele gen: Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor. Subiectul conversatiilor noastre a fost BAC-ul, admiterea, facultatea. E ciudat sa auzi din gura unor oamenii pe care ii ai in minte zugraviti cu chip de copil vorbindu-se despre lucruri serioase. Am ajuns acasa dezamagita strasnic, ma asteptam ca aici, la bunici, sa imi regasesc copilaria, de unde? Nu am regasit nimic, ba din contra mi s-a confirmat faptul ca am crescut, ca am atins o alta treapta pe care trebuie sa mi-o asum cu simt de raspundere asa cum am facut cu orice s-a intamplat in viata mea pana acum.

Dupa cele cateva zile petrecute la bunici, abia asteptam sa ajung acasa la prietenii mei, la tehnologie, apa calda si altele. Poate ca voi merge si la anul, poate ca voi descoperi alte lucruri, de fapt cu siguranta ca asa va fi. Casa va fi mai mica, bunicii mai mici... oare, intr-o zi vor disparea cu totul?

Schimbări...

2009-07-08T14:31:00.000-07:00

Alea iacta est...
Nu zău….?!
Chiar aşa?!
Cine zice asta?
Eu nu.
Nu din partea mea…
Zarul...
n-a fost aruncat.
Iadul cu bune intenţii…
Prin mine...
n-a fot pavat.
Faţa ce mă privea din oglinda
s-a schimbat.
Cerul albăstrit...
s-a innorat.
Dumnezeu...
s-a minunat.
Lacrimile-I...
au plouat.
Căci a aflat...
Că vechea ordine...
a picat.

Cateva lamuriri...

2009-06-27T01:21:00.001-07:00

Despre mine…

Inca nu m-am descoperit complet si nu stiu cine sunt dar, pot sa va povestesc cate ceva despre mine cea de acum, lucruri pe care probabil nu le stiti.
Eu… sunt o copila asa cum imi place mie sa cred, prefer inocenta copilariei lumii oamenilor mari desi mi s-a spus ca eu am fost intotdeauna matura in gandire deci am renuntat la copilarie de la o varsta frageda. In fine…Daca e ceva de spus despre mine este faptul ca imi place sa citesc, sa scriu, sa cunosc oameni, sa calatoresc, sa cant, sa dansez, ma intereseaza istoria, filmele si artele plastice desi la cele din urma nu sunt foarte talentata, stiti cum se spune, cine nu are talent se face critic, asa sunt si eu in acest caz.
Cartea mea favorita este “ Idiotul” de F. M. Doistoievski, filmul preferat “Forest Gump” iar melodia preferata “ Nothing else matters” de la Metallica, bineinteles ca acestea sunt preferintele de acum nu garantez ca vor fi aceleasi peste o luna, doua cand poate voi descoperi alta carte, alt film sau alta melodie care sa imi placa mai mult decat cele amintite mai sus.
Am experimentat destul de multe pana la aceasta varsta si mai ales in ultimul an, lucruri care inca nu au apucat sa se sedimenteze si de aceea s-ar putea sa existe fluctuatii de idei si chiar contradictii. Prefer sa cred ca sunt o persoana realista, imi place sa spun lucrurilor pe nume si imi mai plac lucrurile clare.; pentru mine da e da si nu e nu. Recunosc, insa, ca sunt o romatica incurabila, o visatoare…incerc sa imi ponderez visele si sperantele cat de cat, ceea ce ma face realista asa cum spuneam mai devreme; cred?! Desi am fost dezamagita de multe ori de fiecare data m-am ridicat si am mers mai departe cu fruntea sus; pana la urma faptul ca ai fost ranit odata trebuie sa te opreasca sa crezi? Asta e intrebarea. Eu una cred in oameni si in puterea lor de asi schimba cursul vietii si de ce nu, de a se schimba…stiti cum se spune: fiecare sfant are un trecut si fiecare pacatos un viitor, asa ca…fiecare avem dreptul la visare si sa fim increzatori in viitor pentru ca viitorul e ca o pagina goala dintr-un document word, simpla , alba asteapta sa fie umpluta cu litere, cuvinte, expresii si astfel ia viata o poveste.In fond, suntem altceva decat suma experientelor noastre?Eu as zice ca nu. Nu imi plac snobii si nu suport prostia, ce urasc cel mai mult e minciuna si bineinteles mitomanii.
Vreau sa cred ca voi ajunge undeva mai sus decat majoritatea, cel mai mare vis al meu este sa fac ceea ce imi place si sa fiu multumita de mine ca om, acel undeva mai sus inca nu pot sa il definesc dar, cred eu ca-i de bine. Sa fiu Om. Sa respect sistemul de valori pe care l-am construit si la care inca mai lucrez, reprezinta prima mea grija din punct de vedere moral; nu vreau sa intru in discutii filozofice si sa spun ca ideea de moral, etic difera de la om la om.
Cineva m-a descris odata ca fiind : Fata cu parul ca toamna, chipul ca iarna, buzele ca primavara si ochii ca vara; sa stiti ca avea dreptate.
Sunt multe de spus despre un om, e foarte greu sa caracterizezi pe cineva si mai ales sa vorbesti despre tine. Asa ca voi pune capat acestui eseu in adevaratul sens al cuvantului, in speranta ca s-a mai facut ceva lumina in legatura cu cine sunt, unde ma aflu si unde vreau sa ajung.

Michael Jackson a murit ...

2009-06-26T06:48:00.001-07:00

A terminat cu toate barfele, scandalurile, pozele facute de paparazzi, acuzatiile. Sper ca macar moartea sa sa nu devina subiect de barfa, scandal si cum cuvintele nu isi au locul uneori...

Dumnezeul sa il ierte!

Beat it:

Michael Jackson - Beat It
Vezi mai multe video din Muzica

Prietenei...

2009-06-19T11:12:00.000-07:00

Pentru ca te cunosc de mult timp si pentru ca ne suportam reciproc de tot atat, m-am gandit sa iti scriu azi, draga prietena. Poate te intrebi de ce...sincera sa fiu, nici eu nu stiu, obiectivul scrisorii mele imi este la fel de necunoscut ca si motivul pentru care inca mai esti alaturi de mine dupa atata timp. Cine stie...poate ca gasesti tu ceva acolo, ascuns bine in spatele platosei mele de tabla ruginita pe care am pus-o in dreptul sufletului in timp. Hmmm... nimeni, in afara de tine, nu ma stie asa de bine, nu ma cunoaste, nu imi ghiceste gandurile, nevoile, nimeni nu imi stie secretele. Poate ca de fapt, imi scriu mie... caci ce esti tu altceva decat reflexia mea in fata oglinzii care e lumea. Imi vorbeai de una zii de oglinda sufletului si cum ma vad in ea...de parca nu ai stii ca am acoperit-o atunci de mult, iti place asa sa ma tachinezi. In fine, incerc cu disperare sa imi organizez ideile ca sa ti le pot asterne pe foaie, incerc crede-ma, doar stii cat de zapacita sunt. Poate ca am vrut sa iti scriu, fiindca azi mi-am amintit de prima data cand te-am vazut. Iti mai amintesti? Clasa a 5a parca? Doamne...au trecut ani de atunci. Copilitele cu cozi lungi impletite si cu rochite rosii s-au estompat in timp...si s-au transformat in ceea ce suntem noi azi, adolescentele cu jeansi, par lasat in vant, tenisi etc. Da, stiu...iarasi o sa zici ca is dementa dar, dementa mea este benefica. Cum alfel as fi ajuns pana aici decat asa, lasa draga mea...nu mai fii suparata, stiu ca tu ma iubesti oricum si eu te iubesc, normal. Asa...ce sa-ti mai zic eu tie? Ce sa iti zic mai mult decat am facut-o pana acum...Pffff...nici nu stiu de ce m-am apucat sa iti scriu, nu stiu ce sa spun si de fapt de ce am inceput aceasta scrisoare...iarta-ma draga prietena, doar ma stii, poate maine voi putea sa fiu mai coerenta.

Pana atunci...te sarut:

...

2009-06-18T03:54:00.000-07:00

Pentru ca uneori cuvintele nu isi au locul, pentru ca nu am chef sa scriu, nu am chef sa va destainuiesc nimic azi si poate pentru ca... nici nu am nimic de zis.

Enjoy!

Va salut!

Perhonen

Liste...

2009-05-26T07:00:00.000-07:00

Am facut liste. Cu toti cei pe care ii cunosc: Adi, Miha, Irina, Isa, Dana, Laura, Cristina etc. Liste in care sunt insiruite nume, oameni, locuri, lucruri de facut, cadourile pe care le vreau de la Mos Craciun . Am facut liste cu sentimente: veselie, tristete, duiosie, iubire etc. Ieri, cand m-am cautat, nu m-am gasit. Se pare ca se pierduse orice insemnare care m-ar fi nominalizat pe mine, ca de fiecare data numele meu fusese trecut pe lista se sterse sau se estompase in timp. Ce o sa se spuna oare la inmormantarea mea? Despre mine. Oare ce?! Liste, liste, liste....iarasi m-ati pierdut.

Minunile prieteniei...

2009-05-23T02:31:00.000-07:00

Prieten e acela care te pune pe tine pe primul loc. Acela care iti ridica moralul atunci cand crezi ca nimic nu mai merita sa zambesti. Prietenul, prietenii iti sunt alaturi chiar si atunci cand nu ii chemi. Sunt altruisti, te iubesc neconditionat si nu iti vor spune niciodata mincinuni, nici macar minciuni frumoase. Prietenii iti sunt alaturi intotdeauna si au grija ca mai intai sa iti fie tie bine si apoi lor. Sa te simti tu bine, sa te faca sa te simti special atunci cand ai nevoie. Prietenii sunt raze de lumina care ne ghideaza calea si care ne ajuta sa iesim din intunericul noptii, al depresiei. Prietenii merg cu tine la cumparaturi, te tin de mana si deja te simti mai bine. Cand ti-e rau, merg la farmacie si cumpara pastile, portocale. Iti fac ceai si nu pleaca de langa tine pana nu te simti mai bine. Prietenii te iarta cand ai gresit pentru ca daca sunteti cu adevarat prieteni nimeni si nimic nu va poate desparti.Prieteni, prieteni, prieteni...VA IUBESC!

Aşteptări...

2009-05-19T09:25:00.000-07:00

Aştept, aştept, aştept...
Ce faci X? Îl aştept pe Y. Se pare că fiecare din noi aşteptăm pe cineva sau ceva, la un moment dat. Este imposibil să nu faci asta. Ce se întâmplă însă când Y întârzie mai mult decât trebuie şi când X se plictiseşte să tot aştepte?! Nu cumva Y devine banal, lipsit de interes şi îşi pierde farmecul?!Ba da, de cele mai multe ori da. Poate doar in cazul amorezului care îşi aşteaptă iubita nu se aplică regula, dar nici atunci nu e ceva sigur pentru că oricât ar fi el de îndrăgostit are ceva ce se numeşte răbdare. În rest e ca şi cum ai mânca un pepene mult prea copt e bun dar, nu mai e la fel de savuros.
Hai totuşi să vorbim despre aşteptări…Când aveam 14 ani îmi imaginam vârsta de 18 ani ca pe ceva departe şi fabulos, acum…30 pare aşa. Ciudat e că, fetiţa de 14 ani pare acum undeva departe…dacă nu ar fi prietenii, părinţii care să îmi amintească de ea probabil că aş fi uitat-o de mult. Întrebarea e…ce s-a schimbat? Eu, eu m-am schimbat ideile şi ţelurile mele s-au schimbat, am devenit altfel…nu ştiu prea bine să definesc acest altfel dar, ştiu că nu e la fel. Ce s-a pierdut? Eu m-am pierdut…bizar, nu? Staţi să vă explic, eu m-am pierdut în timp, in decurs de 4 ani şi m-am regăsit astăzi aici, in faţa paginii goale a unui document Word, m-am regăsit eu cea de 18 ani, departe de ceea ce visam să ajung, pentru că părul verde şi beţiile nu mai sunt în lista priorităţilor mele. Ce să–i faci?! Maturizare cred că se numeşte fenomenul, nu ştiu exact. Am trecut prin diverse experienţe şi apoi am revenit la normal. După cum se ştie orice revenire la normal numai revenire la normal nu este, pentru că revenim la un normal diferit de cel iniţial, fiecare etapă, perioadă are Normalul ei.
Acum aştept vârsta de 30 de ani şi încerc să mă imaginez . În vis, am o casă , 2 copii şi probabil un soţ ( da, ştiu gândire de amazoană), spun probabil pentru că în ziua de azi familia nu mai reprezintă ceea ce reprezenta acum 20-30 de ani, a devenit o formă fără fond eu sper să nu am parte de aşa ceva.Cine ştie, poate nici la 30 nu voi fi ca in vis, sau poate că da.Lucrurile se schimbă atât de rapid, oamenii se schimbă.Până la urmă vorba cantecului: dacă nu plec, mă transform.
Ce va fi în viitor vom vedea, nu pot decât să sper, să visez, să mă bucur de fiecare ocazie ivită ca şi cum alta nu va mai fi. Se pare că incă mai sufăr de boala numita copilărie, dupa spusele unora…sincer, sper să nu mă vindec prea curând pana atunci: aştept, aştept, aştept…

Cine ce ştie...

2009-05-06T07:30:00.000-07:00

Din cuvinte frumoase am creat lumi întregi,
Cu mii de culori am pictat pereţi,
În sute de fraze am închis vieţi.
Bucuros fie de a sa reverie,
Cine ce ştie.

Sunetele m-au ajutat sa cuprind Pământul,
Vântul a zburat ca gândul,
Imaginaţia a înghiţit cuvântul,
Final, a devenit jurământul.
Bucuros fie de a sa reverie,
Cine ce ştie.

În spasme se zbate urâtul,
În ochi îmi e negru mormântul,
Iar cine ştie cum anul va transforma umanul.
Bucuros fie de a sa reverie,
Cine ce ştie
Şi să-mi comunice şi mie.

Din cuvinte frumoase am creat lumi albastre,
Cu mii de culori am definit rase,
În sute de fraze am descris caste.
Bucuros fie de a sa reverie,
Cine pe toate le ştie.

Despre crezare...

2009-05-05T05:16:00.000-07:00

Sa nu crezi copil nebun
Promisiuni facute in veacul tineretii
caci vor fi inchise-n scrinul Vietii.
Si ai crezut copil nebun
tot ce-ai visat...
s-a transformat in scrum.
S-a disipat in umbra timpului finit.
Inelul daruit a ruginit,
iubitul, a fugit.
Pe tine singura,
iarasi te-am gasit.
Nu m-ai crezut copil nebun
Acum iti spun...
ramas bun.

Conversatie...

2009-04-22T10:29:00.000-07:00

Eu: Buna!

Ea: Hallo!

Eu: Si...ce ai mai facut? Esti bine sanatoasa?

Ea: Atat cat se poate...Tu?

Eu: Intru catva...

Ea: De ce?

Eu: Daca as fi nesimtita ti-as raspunde: de aia! dar...fiindca te cunosc de mult iti spun motivul. Mi-e dor! Nu ma intreba de ce imi e dor...la asta chiar nu iti raspund.

Ea: De ce iti e dor?

Eu: Bai...ti-am zis sa nu intrebi. Stii foarte bine ca nu imi place sa vb despre asta!

Ea: Ei na...hai ma...zii!!!

Eu: Mi-e dor de mine!

Ea: Pai...

Eu: Da, asa cum ai auzit imi e dor de mine.

Ea:Ce ai ma?! Nu iti e bine?Cum sa iti fie dor de tine?! Doar te vezi in oglinda zilnic...

Eu: Nu despre asta e vorba...

Ea:Atunci?!

Eu:Atunci....m-am dedublat prea mult de dragul vostru. Nu m-am mai recunoscut ieri in oglinda de care vorbeai...in schimb am vazut cum se derula pe retina filmul evenimentelor anilor trecuti.Am descoperit amintiri ingropate adanc in suflet sau uitate chiar...si atunci mi-am dat seama ca...imi e dor!

Ea: ...

Eu: Da...de ce te miri? Azi, am descoperit ca nu mai am chip de copil...ca am crescut.Iti vine sa crezi?

Ea: ...

Eu: Trist nu?!

Ea: Cu totii crestem.

Eu: Da, asa-i...ce proasta am fost. Speram sa raman mereu copil. De unde oare si obsesia asta a mea? Hmmm...

Ea:Hmmm...

Eu: Mda...asta e! Sa o lasam balta! Ce ziceai? Melodia aia de la Portishead- Roads? Da, o am. Imediat o trimit.

Ea: Mersi!

Eu: ...

Uite ce am eu...

2009-04-18T05:27:00.000-07:00

and here we go....

care for some help my little friend?!

se pare ca da....:D

butterfly part 1...:)

Scriu...

2009-04-11T11:36:00.000-07:00

Ce fac? mă întreb.
Ceva din mine, îmi sopteste ca scriu,
Si…da, are dreptate,
Pe foaia alba, stiloul aşterne
Cuvinte nelegate.
Dar totuşi, ce fac? mă-ntreb din nou.
Ceva din interior sopteste ca scriu
Da, asta realizez si eu,
Si scriu, scriu intr-adevăr,
Aştern pe foi imaculate,
Cuvinte de nimeni dezlegate.
Si scriu, si scriu fara sa mă opresc;
Poate ca…si acum scriu,
Scriu inca o pagina, plina de…
Cuvinte fara inteles.
Scriu, inca o pagina,
Din jurnalul unei vieţi.
Si scriu,dar…iar mă întreb,
Mă întreb,oare…scriu eu, sau…
Stiloul scrie fara sa mă-ntreb?
Si scriu, scriu zi si noapte,
Inca mai scriu, si mai mult de scris
Poate ca, pana la sfârşitul vieţii, reuşii…
Voi scrie o carte.
Dar oare va fii cartea mea?
Sau a stiloului care, obosit si fara cerneala,
Decide finalul jurnalului meu,
Finalul cartii mele.
Ca mai apoi sa ramana parasit intr-un sertar,
Intr-un colt, uitat, ca un lucru neînsemnat.
Iar alături, un caiet plin de…
Cuvinte fara rost.
Scriu inca mai am cerneala,
Cuvinte neînţelese.
Si scriu inca o pagina, a jurnalului-carte
Vin toate rând pe rând.
Si scriu…iar scriu;
Profit ca inca mai am cerneala...

Nu sunt ce par a fi...

2009-04-11T00:29:00.000-07:00

Nu sunt ce par a fi:
Doar un copil ce bate campii.
Nu sunt ce par a fi:
Un fluture pe floarea vietii.
Nu sunt ce par a fi,
Un trubadur ce canta sortii.
Nu sunt ce par a fi:
O vaduva ce-si plange sotii.
Nu sunt ce par a fi:
O papusa in mainile mortii.
Nu sunt ce par a fi:
Amintirea tineretii.
Nu sunt ce par a fi:
Si inca nu sunt ce cred unii.
Nu sunt ce par a fi...
Ce sunt nici tu nu stii,
Sunt ...

18

2009-04-06T12:09:00.001-07:00

Da, asa-i am ajuns si la aceasta cifra....18. Zilele astea s-a ingramadit toata lumea sa imi spuna La multi ani. Cei din familie ma intreabau cand am crescut atat. Oare?! In timp...a fost raspunsul meu de fiecare data cand am primit aceasta intrebare. Agitatie peste masura...ajunsesem sa imi vina sa plec de acasa undeva unde sa fie mai multa liniste.

Toate astea au inceput vineri seara cand mergeam voiosi spre majoratul unei prietene si suna mobilul: La multi ani! lalalalalalallalalal....Super! mi-am zis, a inceput. In aceeasi seara alte 2 mesaje care confirmau venirea la petrecerea mea de a doua zi si unul care zicea ca nu poate sa ajunga. Ajunsa acasa de la petrecere obosita moarta dupa dans si dupa o zi de scoala si bineinteles un sofer de taxi vorbaret care cica a dus el niste moldoveni pana in republica cu taxiul...da sigur... la 12 noaptea suna telefonul un La multi ani binevenit, primul pe ziua de sambata, multe urari de fericire, bucurie, noroc...de betie d'astea cum se ureaza oamenilor de ziua lor. Adorm intr-un final in jur de 2 dimineata...La 6 alt mesaj cu alt La multi ani! citesc mesajul si adorm pana cand la 8 un alt telefon ma trezeste sa imi ureze La multi ani! la 8.30 acelasi lucru plus 3 mesaje...ma trezesc la 9, ma imbrac si merg sa imi iau tortul pentru a doua zi...intre timp ma intalnesc cu tata si mergem sa vedem localul unde rezervasem mesele bun...am rezolvat-o si pe asta. Ajunsa acasa mama, in febra pregatirilor ma ia si pe mine alaturi facem mancare si curatenie.Telefoane cu comenzi- am sunat de 3 ori la pizzerie, confirmari, refuzuri si alte cateva cu traditionalul La multi ani!. In scurt timp s-a facut 5 dupa amiaza si eu nu terminasem de aranjat la mine in camera si nici nu facusem baie sau altceva...deci las totul balta si intru la o baie, dupa ma pun la un film si adorm pana la 7 cand vine o prietena la mine. Atunci am realizat ca mai aveam jumtate de ora si trebuia sa plec...intru in panica, noroc cu Laura care m-a mai tras de maneca. Bun se pare ca rochia imi vine bine...dar parul?! Ce facem cu parul?! il ondulam cu placa si apoi il tapam si obtinem un cap cat 5... si par cu extra-volum. Ochi si fata sunt mascate bine, bijuteriile puse si dupa ce vin si alte doua prietene ne imbarcam cu toate in masina spre local. Acolo, gasca ma asteapta cu flori si cadouri cantand : Happy birth day! mai lipsea putin si imi dadeau lacrimile. Bun si asta...intram in local, acolo chelnerita super draguta ne ofera de toate, se ofera sa duca florile in apa si tortul primit cadou la frigider si asa incepe petrecerea. Oamenii vin mai tarziu dar pana la pa 8.30 ne adunam cu toti inclusiv ai mei. Si de acum incepe distractia, vezi cum sa intretii atmosfera pentru toata lumea, cum sa-i faci sa se simta bine. Eu sper ca mi-a iesit! In fine...primesc cadourile...nu va zic ce dar va asigur ca mi-au placut la nebunie si mai primesc inca 2-3 telefoane de felicitare. Pe la 11 se taie tortul si dupa se migreaza spre club si spre prezentarea de moda unde primisem toti invitatie, acolo am dansat si ne-am holbat la niste tipe care de jos aratau super dar cand le-am vazut mai de-aproape ne-am speriat. Am plecat spre casa in jur de 1 si am ajuns pe la 2. Mama dormea dar, a trebuit sa ne ducem sa o trezim pentru a-mi etala cadourile primite, pentru admira florile si a mai sta putin de vorba, doar pana la 4. A doua zi....inca de dimineata am plecat sa fac vizite de curtoazie bunicilor si sa ii invit la petrecerea de acasa. Ajunsa acasa cu bunici, matusi si verisori ma asteptau alti bunici, matusi, unchi si verisori ce sa zic "famelie mare".... Bineinteles ca s-a umplut casa de copii mai ales cand au venit si niste cumetrii. Stai de fundul lor toata ziua pune-le masa, vezi sa aiba ce le trebuie. Am avut si de data asta tort care mi-a ajuns jumatate pe fata si lumea s-a amuzat teribil de asta, nu stiu de ce ca doar am dat o gramada de bani pe el.

In fine... aceste 3 zile s-au incheiat pentru mine cu un ultim mesaj primit de la un prieten duminica pe la 8 seara care imi ura La multi ani! si imi spunea sa ramana asa cum sunt acum.Atunci am realizat ca avea dreptate si ca cei 18 ani implinti nu sunt altceva decat un numar de ani cum a fost si 17. Cam asta a insemnat pentru mine implinirea a 18 ani... Super, nu? Cum e sa fi adult o sa descopar in timp si probabil pe la vreo 30 voi reusi sa gasesc un raspuns satisfacator.

Tschus!

Lui...

2009-03-29T02:51:00.000-07:00

Scriu Lui…
Nu am mai scris de mult…
Acum m-am dezocupat…
Si-am reusit sa pun capac….

Lui…asa incep
De ce Lui?
Simplu…pentru ca e vorba despre el…
Ii spun ca am trecut cu brio…
Peste scrisoarea de Adio!
Si ii mai spun ca maine-i ieri…
Ca ieri au murit 2 frizeri.

Ca tre’ sa fie incantat
De libertate-ai castiga…
Ba la Loto, ba la piata…
Ba ca si maine e o zi…
Ingropata in infuzii…
Si ii mai zic asa:
N-ai sa vezi cand imi voi etala
Zambetul de Monalisa…
Vei fi prea ocupat cu rictusul…
Afisat de…Ea.
El nu fuse si reusi a vedea
Cum sta treaba cu frumusetea mea!
Ha!

Iti spun ca maine-i ieri…
Si ca ce-a fost nu va mai fi…
Asa cum nu mai sunt
Nici palmieri.

Scriu Lui ..
Celui de ieri ….
Scriu Lui…
Pentru urari..
De bine si de sanatate…
A…si ii mai scriu…
Pentru o dragoste ..
Ca-n carte.

Fluturi si flori...

2009-03-24T10:48:00.000-07:00

Privesc pe fereastra...
Fluturi si flori.
Concep o poveste...
Fluturi si flori.
Merg peste ape...
Fluturi si flori.
Zbor de cocoare...
Fluturi si flori.
Zile senine...
Fluturi si flori.
Vise invinse...
Fluturi si flori.
Tristeti adolescentine...
Fluturi si flori.
Cantarile vestalei...
Fluturi si flori.
Zambetele fecioarei...
Fluturi si flori.
Amintirea vrerii...
Fluturi si flori.
Rand pe rand...
Fluturi si flori.
Intra-n mormant.

Ce suflet trist...

2009-03-22T10:21:00.000-07:00

Ce suflet trist mi-au daruit

Parintii din parinti,

De-au incaput numai in el

Atatea suferinti?

Ce suflet trist si far' de rost

Si din ce lut inert,

Ca dup-atatea amagiri

Mai spera in desert?

Cum nu se simte blestemat

De-a duce-n veci nevoi?

O, valuri ale sfintei mari,

Luati-ma cu voi!

Mihai Eminescu

Am gasit poezia asta din intamplare rasfoind un volum de poezii, postume, de-al lui Mihai Eminescu. Am ramas profund impresionata de tristetea din aceste versuri si mi-am dat seama ca intru catva ma reprezinta si ca poate pana la un punct ne reprezinta pe fiecare dintre noi. Ce suflet trist...ce suflet de artist, as zice eu in cazul acesta.

Un alt fel de Narcis...

2009-03-20T13:29:00.000-07:00

Eu, eu, eu...aaa...am spus cumva ca este vorba despre mine?! Aaa... nu?! Bine, atunci despre mine vorbeam...cine sunt?! Cum?! Nu ma cunosti?! Sunt Narcis...de fapt pe mine ma cheama X, Y, Z dar imi spun Narcis pentru ca simt eu ca ma reprezinta. Pai si ce? Crezi ca ma intereseaza ce crezi tu?! Taci acolo...ai pomenit ceva de mine?! Da...da...da...e perfect asa...Venereaza-ma...Ridica-mi statuie. Fa exact cum iti spun si o sa fim cei mai buni prieteni. Nu nu te atinge de mine, nu ma saruta, alinta, nici macar sa nu imi vorbesti cand sunt altii de fata, imi strici imaginea. Ce?! Crezi ca imi pasa?! Nu pisi...lasa...alta data mergem la film si la suc.

Aaa...am intarziat 3 ore...am fost ocupat . Ce vrei?! Crezi ca eu nu as fi vrut sa fiu acolo cu tine cand ai primit premiul dar, a trebuit sa ma vad cu amicul ala din generala. Nu am mai dat semn de 3 zile. Scuze pisi...am fost ocupat pana peste cap cu niste chestii de la scoala.

Ce spui? Nu ma mai vrei...?! Dar eu te iubesc si iti sunt alaturi la bine si la rau. De ce nu vrei sa ma crezi?! Dar, nu am cum sa iti demonstrez asa sunt eu....mai timid.

Da, sigur...stiu cat te doare indiferenta mea si stiu ca suferi . O sa fie bine o sa vezi...tu esti singura care mi-a reintregit sufletul facut bucati. Zici ca l-ai frant pe al tau?! Nu conteaza, lasa...o sa treaca, se regenereaza! Iar durerea...se ia...cu timpul darling!

Hei...pisi...mai esti?! Ma mai auzi...Hello!Unde esti ?! Hei...vreau sa vorbim...haide am timp pentru tine. Iubita?! Nu esti?! Hei...de ce nu raspunzi la telefon? Heeeeeiiii....alooo... nu ma auzi?! Bine, lasa-o balta...

Hey...fata, fata...ce frumoasa esti! Esti singura care ma intelege si imi poate vindeca inima ranita! Te iubesc!

Comentariul autorului: :)

Despre ceva...

2009-03-13T02:47:00.000-07:00

Facand o retrospectiva a anului anterior mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat...cate am experimentat si prin cate am trecut. Da, stiu o sa spuneti ca pentru varsta mea este o exprimare bombastica...dar, tin sa va spun ca nu e chiar asa. Am descoperit lucruri despre mine pe care nu le-as fi intuit vreodata...mi-am dat seama ca sunt mai puternica decat credeam desi inca am nevoie de incurajari si de cuvinte tandre dar, mi-am dat seama ca eu sunt altcineva, altcumva decat am crezut ca sunt; m-am descoperit ca femeie-copil, cum imi place mie sa zic. Peste cateva saptamani o sa fac 18 ani si o sa devin majora...suuuuper! Cu ce ma imbogateste varsta? O sa ma trezesc mai inteleapta? Mai frumoasa? Mai buna, mai talentata...mai, mai, mai...Ma gandesc totusi ca am fost binecuvantata cu ceva minte in plus fata de fetele din generatia mea, desi nu o folosesc intotdeauna asa cum ar trebui, asta e. Varsta isi spune cuvantul si nu sunt eu cea mai teribilista din curtea scolii dar nici cea mai cuminte, sunt undeva la mijloc, copilul normal pe langa care treci pe strada. Traiesc totusi din cate se pare intr-un secol anormal, in care tipele de varsta mea arata ca mama, apropos : Mama mea e Super! si ma gandesc : Tulai! Uite-o si p'asta! Sa revenim insa la mine, de ce sunt normala?! Pai...probabil ca nu sunt din moment ce vin si aberez aici insa, stiu ca incerc din rasputeri sa ma descurc pe cont propriu, ajutorul celor din jur nu e ceva pe care sa ma bazez.

Revenind la experientele de anul acesta...am invatat sa ma tem de cuvinte ca: mereu, pentru totodeauna, vesnic cuvinte care par sa ma imobilizeze si care ma tin pe loc, nu imi dau voie sa respir, sa trec mai departe, cuvinte de care am invatat sa ma tem si pentru ca odata am crezut ca e posibil ca ceva sa reziste vesnic desi multi mi-au spus ca nu e asa. Anul asta am zis pentru prima data : te iubesc...si anul asta tot pentru prima data am iubit. E normala treaba asta, nu? Ce s-a intamplat intre timp...nu stiu sa va spun cu exactitate...stiu doar ca nu mai e, si ca a fost si ca vesnicia aia de care va vorbeam mai devreme a tinut circa 12 luni.

Totul in viata e relativ, asta e lectia invatata in ultimul an. Iubirea e relativa...te iubesc atata timp cat am nevoie de tine, cum s-a terminat nu te mai iubesc....in mintea mea iubirea e ca un joc de copii in care atunci cand te-ai suparat iti iei jucariile si pleci fara sa iti pese ca celalalt copil vroia inca sa se mai joace sau ca plange in hohote fiindca ai luat jucaria lui, asa mi-a fost dat sa percep iubirea din partea celorlalti, sau cel putin din partea unuia. Am invatat ca intr-o clipa doar visele iti pot fi distruse si planurile si tot...dar, doar pentru ca am fost dezamagita odata trebuie sa incetez sa mai visez? Nu, nu asta sunt eu...asa ca visez in continuare, am incredere in oameni pentru ca indiferent cate greseli ai in trecut viitorul e la fel de limpede si de curat pentru toti. In fine...

Despre viata mai am inca multe de invatat, despre mine nici nu mai zic...probabil ca maine as putea gasi altceva de spus...despre orice. Eu intotdeauna am ceva de spus...chiar daca, ca si in cazul de fata, nu sunt intotdeauna coerenta. Postul de azi nu se vrea unul artistic, din contra se vrea unul aiuristic...El reprezinta o parte din gandurile mele invalmasite, uneori ma intreb daca voi reusi sa pun in aplicare tot ce am in cap, daca la 20 de ani voi fi asa cum sper, daca vreodata voi reusi sa ajung in Egipt-unde vreau sa ajung de cand aveam 5 ani, daca voi avea copiii si familia fericita pe care mi le doresc, daca voi avea o casa a mea daca voi reusi sa fiu eu in continuare si daca nu cumva o sa ma las robita de societate si de normele ei sau daca...de ce nu...daca nu cumva maine o sa ma calce o masina si nimic din tot ce am enumerat mai devreme nu va mai fi valabil. Va imaginati cum ar ca viata sa se sfarseasca asa rapid? Intr-o fractiune de secunda...sau cum e sa iti traiesti viata dupa ce ai fost violat/a de un nenorocit? Nu, nu ne putem imagina unele lucruri pana nu le traim...nu putem empatiza cu cei din jur decat in momentul in care am fost in situatia lor pana atunci nu puteam decat sa ne prefacem ca am inteles si sa ne intristam sau bucuram alaturi de ei dupa caz.

Gata! Punct si postului asta...pentru ca mai am si altele de facut...Numai bine!

Perhonen

Everything burns...

2009-02-16T09:55:00.000-08:00

1, 2, 3 şi....Acţiune!
Întunericul părea să îi acopere chipul mânjit de mascara neagra....ochii ei verzi, ale caror globuri oculare erau brăzdate de zeci de firicele roşii....într-adevar acum se putea spune că s-a dus frumuseţea ei de madonă...buzele-i micuţe conturate cu ruj rosu s-au şters demult...şi par mai degrabă nişte fâşii de piele rozalie cu urme micuţe de dinţi, buzele ei...ochii ei. Stă in colţul ei uitat de toţi şi toate murmurând ceva confuz...versuri ale unor melodii ciudate...o mantră secretă menită să o scoată din depresia cruntă care o stăpanea de cateva săptămâni. În jur oamenii treceau nepăsători... îi aruncau priviri batjocoritoare pentru ei, Ea nu era decat o cerşetoare în plus...şi daca mâine ar fi murit era una în minus, stătea în acelaşi colţ unde l-a cunoscut pe El pentru prima dată....pe acelaşi peron...aşteptând acelaşi tren, cu aceleaşi vagoane dar el, nu mai vine...şi nici nu va mai veni vreodată. În mană ţine scrisoarea neexpediată, fotografia lor...o fotografie confuză deoarece lacrimile distruseseră claritatea imaginii...acum erau niste siluete rosii...undeva pe un fundal în care se vedeau copaci si case. Stă şi priveşte pentru a mia oară fotografia aia ....îşi aminteşte de bucuria pe care a simţit-o atunci...de cât de norocoasă se simţea...se gândea la mulţimea de lucruri pe care le-a trait, se gandea cat de mult l-a iubit...dacă ar ştii. Se ridică uşor târându-şi trupul firav spre linia 3 ...acolo venea trenul lui deobicei....acolo îl aştepta, uite că trenul a sosit şi azi...bineinţeles fără ca el să vină. Merge înapoi şi se aşează în acelaşi loc...oamenii o privesc cu mila sau cu scârbă, unii ii mai aruncă câte un ban din când în când...le zâmbeşte trist...nu de bani are ea nevoie...nevoile ei sunt cu mult deasupra nevoilor lumeşti. Scoate din geanta oglinda, o oglinda micuţa...se priveşte. Părea nebună...poate chiar era nebună.
Ar fi vrut să uite...să işi reia viaţa de la capăt... însă ceva parea ca o ţine pe loc...se ridică...îşi ia geanta şi pleacă spre casă. Cu gesturi maşinale deschide uşa...îşi toarnă într-un pahar vodka şi se aşează pe canapea....dezordinea din cameră părea să reflecte perfect ce e in sufletul şi mintea sa. În fond...ce, cine era ea...şi-a propus să înceteze să mai plângă...să înceteze să mai gândească probabil că de asta şi bea...incearcă să uite....să îşi înece durerea în alcool...prea puţin contează însă alcoolul...nu reuşeşte...continuă să fredoneze melodia aceea care avea un ritm sacadat, enervant... Îndepărtăm puţin cadrul şi privim lucrurile din ansamblu....o vedem acolo jos, lângă canapea ghemuită...plângând...recitind ceva...o scrisoare poate....şi privind cu lacrimi in ochi o fotografie...da, dragii mei...aţi ghicit sunt scrisoarea si fotografia despre care v-am vorbit. Le lasă să cadă lângă ea...îşi pune capul pe genunchi şi începe să plângă din tot sufletul...cu toată puterea, ii poţi vedea trupul zguduinduse în spasme din ce in ce mai puternice.
A renunţat de mult să mai simtă lucruri....a renunţat să mai creadă în oameni...au minţit-o atât de mult...au lovit-o fiecare cum a putut mai bine, involuntar sau voit, au adus-o pe culmile decadenţei morale....au transformat-o într-un portret robot al urii, un monument al durerii aveţi în faţa voastră dragilor. Dar..staţi, se ridică şi ia de pe mas[ bricheta îşi aprinde o ţigară....ultima din pachet...îşi mai toarnă vodkă în pahar...ridică fotografia şi scrisoarea de jos şi zambeste sarcastic...îi poţi vedea faţa schimonosindu-se într-un rictus grotesc...chipul ei de copilă transformat într-atat încât seamană mai mult cu cel al unui gargui. Lipeşte ţigara de foaia pe care erau scrise cuvintele pentru el...o priveşte cum arde in mâna ei micuţa...in ochii săi flăcările dansează hipnotizând-o...aruncă hârtia pe covor. Priveşte cum ia foc şi acesta...căldura focului o face să se simtă bine...o relaxează...aruncă în micuţul foc de tabară poza lor....semn că renunţă tot ce ţine de el si ea, priveşte in continuare focul arzând în timp ce fredonează acelaşi cântec...everything burns...acum uităte la ea...şi-a recăpătat frumuseţea de madonă...cu flacările luminându-i chipul, pare o muză din mitologia greacă.
Să ne îndepartăm şi mai mult şi să privim mai departe...Câteva minute mai târziu...pompierii ajung la faţa locului ...bloc 15, apartament 9, etajul 2....toţi rămân muţi de uimire, ca în transă, privind flăcările care năpădesc tot apartamentul....pe ferestre ies flăcări de forma unor fluturi..."fluturei" de foc spun copii opriţi în stradă...
O fetiţă frumoasă...roşcată, cu ochi mari şi vezi ii spune mamei: Uite mama fluturi ....aş vrea sa fiu şi eu un fluturaş!
Să tragem cortina peste acest episod dragilor...voi singuri veţi putea hotărî dacă e bine sau nu ce s-a întâmplat...rău sau bun. Fata noastră e de acum istorie...e scrum...poate că va renaşte intr-o zi...la fel ca pasarea Phoenix până atunci....vorba cantecului: everything burns...

Hai sa vorbim...

2009-02-11T08:53:00.000-08:00

Hai sa vorbim....despre nimicul pe care il raspunzi de fiecare data cand te intreb ce ai. Hai sa vorbim despre noi...despre "eu si tu"....Hai sa vorbim despre tine...hai sa vorbim despre ce ai facut azi.....aaaa...nimic, asa-i?! Hai sa vorbim despre iubire....te deprima?! Pfff...atunci hai sa vorbim despre altceva....despre ceva care te pasioneaza pe tine...despre ceva frumos....numai sa vorbim, iubire...pauzele lungi si tot mai dese care apar intre noi nu prevestesc nimic bun. Zici ca nu e nimic? Eu zic ca te inseli mon cher...si iti zic ca e grav. Bine...ok, nu mai insist pe tema asta. Dar, te rog, dragule...te rog...sa vorbim ...depre ziua in care ne-am intalnit pentru prima data. Spui ca nu vrei pentru ca iti aminteste de Ea...da, bine, inteleg. Atunci hai sa vorbim despre ziua in care ti-am zis "da". Nici asta nu te intereseaza?
Atunci hai sa vorbim despre primul rasarit vazut impreuna....despre miile de nuante de rosu care se rasfrangeau pe chipurile noastre in dimineata aceea si despre aminitirea noptii petrecute impreuna....hai sa vorbim despre primul nostru sarut...despre momentul in care buzele noastre s-au unit formand una singura, care fremata din ce in ce mai febril. Da...inteleg...nici asta nu te intereseaza.
Atunci poate vei vrea sa vorbim despre apusul de la mare...delir cum ar zice un prieten...cand mergeam impreuna pe plaja si vorbeam despre cum va fi si ce vom face atunci cand ne vom muta impreuna...cand vom avea copii...hai sa vorbim despre planurile noastre de la inceput...Hai sa vorbim despre toate visele la care am renuntat si despre cele care inca nu au apucat sa se formeze. Hai sa vorbim despre tacerea ta...zambesti timid...te eschivezi, vad bine...Atunci copile...nu vom vorbi nimic...te las cu gandurile tale...poate intr-o zi vei avea chef sa imi spui ce e in capsorul tau cu bucle satene, ce se ascunde in spatele ochilor tai albastrii...ce e in mintea ta cand ma privesti cu acea privire de om pierdut...
Sper sa pot veni si maine...Nu stiu...Nu iti promit....in orice caz nu ma astepta.Iti dau un apel cand ies de la scoala...poate voi trece pe la tine. Sa stam ca si azi...tu privind in gol si raspunzand raspicat...eu incercand sa comunic cu tine...Offf...copile....ce n-as da sa ghicesc ce se ascunde in spatele chipului tau de serafim....sa vad si eu macar pentru cateva minute lumea aia in care umbli mereu hoinar...lume care te tine de ceva timp departe de mine....Te las, vorbim si maine.
Tschus!

Continuare II ...

2009-02-03T02:37:00.000-08:00

Era 14.45, la fix trebuia sa se intalneasca cu profu’, mai avea exact 45 minute, de-ajuns cat pentru o cafea! Intra in cafeneaua de vis-a-vis, si-si comanda cafeaua amara de toate zilele, scoase o tigara din pachet si o privi, era maligna dar ce conta? Oricum avea sa moara asa ca de ce sa nu moara facandu-si rau singura , era mult mai bine decat sa o ucida altcineva. Veni chelnerul:
-Poftiti cafeaua! Mai doriti si altceva?
- Nu, merci!
Sorbi din cafea, era amara si neagra exact ca si viata ei. Isi privi refexia in oglinda care o forma lichidul aromat, era atat de pocita. Neagra, diforma se gandi ca asa era ea intr-adevar, asa era ea in interior. Urata, neagra, amara...
-Ce faci, frumoaso?
Recunoscu vocea dar, nu indraznii sa se intoarca sa isi verifice banuielile. El se aseza in fata ei ei la masa. Ii zambi, avand aerul acela de copil nevinovat care il prindea foarte bine. Cum indraznea sa o abordeze?! Cine se credea?! Nemernicul, simtea sangele cum ii pulseaza din ce in ce mai rapid in vene, simtea cum ii crestea tensiunea, ridica privirea din ceasca si il privi drept in ochi, ochii aceia atat de calmi si de blanzi care avea o sclipire de rautate in ei, ii facea sa fie mai fermecatori. El parea sanatos, vesel, arata bine, poate mai bine ca oricand, calatoria in Austria ii prinsese foarte bine. Parul castaniu spre roscat sclipea de sanatate, fata ii era atat de alba iar bujorii din obraji mai rosii ca oricand. Cine l-ar fi vazut pentru prima data ar fi zis ca ii este rusine, asa crezuse si ea prima data, dar nu asa era el mai rumen in obraji. Era atat de frumos si ea atat de urata!
-...
-De ce nu imi raspunzi?
- Aaa...
-Sasha?!
-Cand te-ai intors?
-Ieri.
-Aha...
-Dar, tot nu mi-ai raspuns la intrebare. Ce mai faci?
-Aaaa...pai uite beau o cafea! Tu?
-Am venit sa te vad, te-am vazut iesind din campus si am vrut sa-ti vorbesc. Stii...am plecat cam brusc!
-Brusc?!
-M-ai dus la doctorul ala care m-a neneorocit pe viata si a doua zi ai disparut. Cred si eu ca e cam brusc!
-Diana...
-Ce?!

-Stii foarte bine ca nu am vrut sa-ti fac rau...
-Aaaa...nu?!
-Nu. Eu te iubesc!
-Da, da sigur.Sunt absolut convinsa de asta!
-De ce nu vrei sa ma crezi?
-Pentru ca nu este adevarat! Tu nu te uiti la tine cat de patetic esti? Cat de ca scoase din filme par replicile tale?
-...
-De ce taci? Am dreptate, nu?
-Nu...dar, stiu ca ai tot dreptul sa fii furioasa, stiu ca am gresit si ca sunt un nemernic.
-Doar atat? Hm...cam putin. M-ai parasit exact cand aveam mai multa nevoie de tine, m-ai lasat singura ....sau mai bine zis mai lasat cu ea!

-Ea?!
-Cu fetita noastra...
-?!
-Cu fantoma copilului pe care din cauza ta, l-am avortat!
-...
-Taci nu? Stii ca am dreptate!
-Nu inteleg de ce esti atat de pornita...
-De ce? Ha! De ce? Da stii ca ai tupeu? Cum? Dupa ce m-ai abandonat ca pe o carpa acum vii si imi spui ca sunt pornita?! Normal ca sunt!
-Diana...
-?!
-Te iubesc!
-...
Incepu sa planga cu lacrimi de copil, mari si dese. Ea se uita tampita la imaginea lui de copil mic si neajutorat, ii venea sa il stranga in brate, sa-l alinte sa-i ii stearga lacrimile si sa ii spuna ca totul va fii bine. Dar nu putea, era vorba de ea, de fiinta care ii era cea mai draga. Nu putea sa treaca atat de usor peste asta.
-Diana, de cand am plecat nu am putut sa ma gandesc la altceva decat la tine.... Si la ce am facut, mi-am dat seama ca e gresit si as vrea sa fac ceva sa repar greseala. Am fost un dobitoc, uite daca vrei ...
- Shhh...ea ii duse mana la buze, obligandul astfel sa taca. Taci, nu mai spune nimic!
- Dar...
-Shhh...
Ea sorbi din cafeaua care se racise, isi aprinse o tigara si il privea. Privea la omul matur, care statea in fata ei cu un aer de copil nevinovat, cu fata plansa si cu obrajii rosii ca doua mere. Cat iubea chipul acela de inger, cu bucle care ii incadrau fata si cu ochelarii lui rotunzi, cat il iubea! Dar cu toata rana ei cum ramane? Ea a suferit si inca mai sufera din cauza lui. Oare tot circul asta, avea vreun rost? El era acum spasit ca un mielusel, fiul ratacitor intors. Dar ea? Ea ce era? Era Dumnezeu? Cu siguranta nu! Putea ea sa-l ierte? Greu de crezut! Si totusi... Il simtea in fiecare por, suferea odata cu el. El, era o parte din ea. Dar...si ea fusese la fel, si de ea se descotorosise o aruncase intr-un tomberon. De ce nu ar face si cu el la fel? El putea sa se apere, ea insa fusese fara aparare, ea o ucisese fara sa-i dea dreptul sa se apere, fetita murise din cauza lui si a ei. Incepu sa planga cu lacrimi amare, mai amare decat cafeaua rece din fata ei, le simtea gustul...bea din lacrimile ei.

El o privea uimit, ar fi vrut sa faca vreo miscare dar parea paralizat. Nu putea misca nici un singur muschi. Fata ei se schimonosise si mai rau.Rimelul se scurgea, fardul de pleoape se intinsese demult, rujul nu mai era nici el...fata ei parea sa se descompuna, sa ii cada ca o masca. Ii era frica de ce urma sa ramana,o ea insipida si gri fara nici un fel de culoare. Se ridica de la masa, lasa banii, il lua de mana si iesii pe usa cafenelei. Lua primul taxi care ii iesi in cale, si ii indica adresa ei. El, tampit o urma ca un catelus, nu era capabil sa articuleze vreun cuvant. Parea vrajit de ea. Ajunsera in fata blocului, platii soferului si urcara. Deschise usa, casa era asa cum o lasase in ajun, in dezordine, dadu la o parte hainele de pe pat.
-Dezbracate!
- ...
El facea ceea ce ii dicta ea, ca o marioneta. Se dezbraca, acum putea sa-i revada trupul firav. Intr-adevar ii mai lipseau aripile ca sa fie un inger cu desavarsire. Isi delecta privirea cu imaginea lui mult timp.
-Aseazate!
El se aseza usor pe pat. In timp ce ea se dezbraca incet, isi dadea jos fiecare haina. Se despodobea ca bradul de Craciun, incet si cu grija, ca sa nu se strice ornamentele. El, o privea cum se dezbraca, ii privi goliciunea. Ii admira sanii, fundul...apoi isi ridica privirea spre fata ei, care sclipea intr-un mod bizar nu isi putea da seama daca ceea ce face, era bine sau rau, zambi ingaduitor.
Ea se apropie de el si il saruta usor pe buze, se aseza langa el si ii privi chipul, parea impietrit, parea David. Se lipi usor de el, si il privi drept in ochi, privirea ei parea sa-l roage, sa roage indurare. El o imbratisa si o saruta mai intai pe gat, apoi pe sani terminand cu esenta feminitatii ei. Pletele sale o invaluiau ca o perdea moale si catifelata, care ii acoperea goliciunea. Era in rai sau in iad? Cert e ca era din nou cu el, in momentul in care el o patrunse intra in extaz. Nu mai stia ce e cu ea, sau pe ce planeta se afla, era pur si simplu undeva la limita dintre realitate si fictiune, atinsese pragul maximal al tuturor senzatiilor. Si dintr-o data ii revenii in minte imaginea ei, mica zbarcita, pe o tava intr-un cabinet medical. Ce facea? Se abandonase iarasi lui, facuse aceeasi greseala, nu invatase nimic. Copilul parea sa ii spuna toate astea, sa o invinuiasca, o privea cu ochii mici plini de repros.
-Ce faci? Te-ai culcat iar cu el? Nu ti-a ajuns cat te-a ranit? Nu esti decat o tarfa!
Ea se retrase speriata intr-un colt. Nu se poate, avea dreptate! Facuse aceeasi greseala blestemata, nu putuse rezista tentatiei. Se culcase cu el. El veni mai aproape de ea si o lua in brate. Ea plangea cu lacrimi mari si dese ca de copil mic, asa cum facuse el mai devreme in restaurant. O legana usor, incercand sa o adoarma. Ea plangea fara sa spuna nimic, isi potrivi mai bine locul in bratele lui si adormi invaluita de parfumul lui de barbat si invelita de pletele lui castaniu-roscate. El o privea trist, parea sa se gandeasca la ea si la ceea ce facuse. Continua sa o legene usor, usor in timp ce ea se gandea departe... la cealalta.
Ea deschise din nou ochii. In minte ii rasuna : Waiting for tomorrow, for a little ray of light, Waiting for tomorrow just to see your smile, again, Take away my sorrow from the bleasted heart of mine...
Oare va primi lumina? Va ramane vesnic in bezna sufletului ei, in noaptea care ii se asternuse in suflet? Poate prea devreme! Ofta, asa cum ofteaza un batran care nu mai are nimic de asteptat de la viata.
Fredona usor: I’m just a dreamer, dreaming my life away...
In timp ce o voce, micuta soptea: Pe mine nu m-ai lasat sa visez, nici tu nu mai ai dreptul! Lacrimile incepura sa curga acum si mai dese, si mai grele parca si mai amare.
Adormi...

Continuare...

2009-02-03T02:25:00.000-08:00

Singura iarasi...se indrepta acum spre strada care ducea la facultate, avea sa mai stea si astazi sa bantuie holurile, sa doarma in aula si sa se prefaca interesata de ceea ce-i zice profesorul. Vitrinele magazinelor erau imbodobite de sarbatoare, cu ghirlande, globulete si instalatie electrica.Orasul era si el la randul lui imbodobit cu lumini, dimineata asta parea sa aduca o zi mai buna, mai erau doua saptamani si mergea acasa, la ai ei. Abia astepta sa o vada pe mama, facandu-i turtele ei preferate cu nuca, coaja de portocala si mult zahar. Zambi, simtea cum ii patrundea prin nari aroma de portocala, isi aminti de serile de Craciun petrecute in fata bradului, zambi din nou, era a doua oara cand zambea astazi, si-l amintea pe tata lei imbracat in mos Craciun asteptandu-i sa le dea cadourile, ei si fratelui ei.
Chiar ce o fi mai facand Paul ? Nu mai vorbise cu el de vreo 3 luni. Pe strazi clinchetele clopoteilor rasunau clar, intoarse capul si vazu in spate un grup de tineri cu o chitara care cantau colinde, in varianta folk. Zambi la gandul ca asa facea si ea in adolescenta si al comunitarilor care veneau si ii ridicau de fiecare data.Se intoarse si mai ramase sa asculte cantecul, era « O ce veste minunata », frumos colind.Le dadu cativa bani, se intoarse si pleca mai departe. Afara ningea cu fulgi mari cum nu mai ninsese de cativa ani buni, cu toata poluarea si incalzirea globala nici nu mai spera sa vada vreodata zapada si iata totusi ca miracolele par sa se intample intr-adevar in perioada Craciunului. Se gandea la primele ei Craciunuri alaturi de familie, la prima ei papusa, la primul ursulet de plus, la prima data cand l-a tinut in brate pe fratelel ei, la tot ceea ce tinea de copilaria ei care acum parea ca se pierduse undeva departe. Unde erau copii care alergau pe strazi ? Care jucau leapsa si se dadeau de gol unul pe altul ? Care mai apoi la liceu isi acopereau toate traznaile ? Ciresul din fata blocului... daca ar stii mama. Primul ei sarut toate astea ii aminteau de Craciun, in perioada Craciunului se intamplasera atat de multe evenimente.
Atunci ea nu-l cunostea pe el si nici durerea de a o pierde pe ea, atunci era doar un copil care astepta sa creasca si sa mearga la facultate sperand sa gaseasca ceva mai bun. Isi amintea cat de naiva era, isi dorea o gasca mare cu multi prieteni petreceri cu necunoscuti si altele, isi imagina studentia ca pe un mod de a te elibera, de a scapa, iar acum...acum, era anul trei, la Facultatea de litere. Primul an de studentie fusese teribil.Isi aminti de petrecerile cu oameni pe care abia ii cunostea, de problemele pe care le-a avut, sau care ei i se pareau probleme, isi amintea de restante, de profesorii scandalizati de lipsa ei de respect fata de scriitura lor, isi aminti dintr-o data si de el, isi aminti surasul lui, isi aminti de felul in care el i-a luat apararea in fata lui Iosifescu,cat il ura pe omul ala, si isi mai aminti si de prietenele ei din facultate, dupa ce el a plecat nu a mai ramas decat Laura, sa o sustina si sa o imbarbateze. Amintirea lui inca mai durea, ar fi vrut sa fie altfel, dar nu se putea. Aminitrea lui ii plutea in gand ca o fantasma ce o ademenea din ce in ce mai mult, daca nu ar fi fost plecat poate s-ar fi intors la el. Era atat de slaba incat l-ar fi iertat . In fond, ea era oricum nimic, asa macar ar fi fost un nimic fericit !Mai era putin si ajungea la intrarea in campus, ar fi vrut sa nu se mai duca astazi, ar fi vrut sa se intoarca acasa si sa adoarma ascultand colinde, dar nu mai putea sa chiuleasca deja avea restante din vara si nu vroia sa faca mai multe. Primul curs era la stilistica, nici nu mai stia unde ramasesera, intra in aula si se aseza undeva mai in spate, o colega, o fata draguta de altfel, pe care nu-si amintea sa o fi vazut-o decat de vreo 10 ori in 3 ani, ii spuse ca studiau coloristica universului poetic bacovian. Bacovia, poetul ei preferat, isi aminti de anii de liceu in care avea aere de mare « poetesa », scria versuri care zicea ea ii exprimau blazarea. Zambi, de unde sa stie ea ce e blazarea la 16 ani, credea ca universul intreg conspira impotriva ei, o ura pe profesoara de latina, o respecta pe cea de romana, pentru ea orice mic amanunt parea imens. Citea Sade in loc de Calinescu, Coelho in loc de Rebreanu, nu o interesa ceea ce tine de scoala, fusese rebela fara cauza, cum s-ar spune. Acum asculta profesorul, care indruga ceva despre, violet si galben ca cel mai inalt grad a lui Bacovia de a descrie suferinta insa, gandurile ei zburau departe...la el, la ea. O mana care o atinse usor pe umar o facu sa se trezeasca din visare, era Laura.
-Ce faci ?
-Nu te-am mai vazut de veacuri, zambi, pe unde ai umblat ?
-A...pe acasa, am fost racita!
-Esti ocupata?
-Nu…chiar!
-Inseamna ca ai timp de o cafea…
-Aaaaa...stii, Laura nu te supara, dar as vrea sa ajung si la Istoria literaturii universale, ca intru in sesiune maine poimaine si nu stiu mai nimic.
-Aaaa...ok, dar trebuie sa-mi promiti ca o sa mergem intr-una din zilele astea la o cafea.
-Promit !
Mergea pe holurile mari ale institutiei, strangand mapa la piept, se gandea ca e de trei ani aici si ca pana acum nu cunostea mai pe nimeni. Isi aminti de visele ei de a deveni cunoscuta, de a se afirma, de a deveni cineva in viata, asa cum ar fi vrut tata. Pana acum nu reusise sa acumuleze decat niste vagi cunostinte in ceea ce priveste specializarea ei si cate ceva in legatura cu niste norme europene. Nu-si mai amintea de ce o interesasera, candva chestiile astea, probabil din cauza lui. Oamenii ii zambeau si o salutau, insa ea nu-si dadea seama daca ii cunoastea, nu-si amintea sa-i fi mai vazut vreodata, dar le zambea instinctiv si raspundea la salut.
Intrand in aula isi lua din nou un ragaz sa se analizeze, isi amintea ca aici satuse si in primul an, zambitoare, sanatoasa, cu ochii scipitori, durdulie, glumeata, dispusa sa comunice si sa invete, debordand de energie. Privea acum la femeia de 22 de ani aproape distrusa, o stafie a ceea ce a fost, zambea trist, bolnava mai tot timpul, cu ochii mati fara nici un fel de stralucire, slaba, zambind ironic la glumele spuse de vreun coleg, tot timpul indispusa si cu o dorinta arazatoare de a se topi, de a-si lua zborul. Ce diferenta, intre Diana boboaca si Diana studenta in anul 3, isi aminti de socul mamei care, cand a vazut-o dupa primul an de facultate, a inceput sa planga, saraca mama. Daca ar stii prin cate a trecut ea....Intra profesorul, incepu sa trancaneasca ceva despre Boccacio si despre Decameron, oricum nu o interesa, era pierduta in lumea propriilor ei ganduri, lua o foaie de hartie si un creion si incepu sa mazgaleasca niste versuri...

SCRIU

Ce fac?mă întreb.
Ceva din mine,îmi sopteste ca scriu,
Si…da,are dreptate,
Pe foaia alba,stiloul,aşterne
Cuvinte nelegate.
Dar totuşi,ce fac?mă-ntreb din nou.
Ceva din interior sopteste ca scriu
Da,asta realizez si eu,
Si scriu,scriu intr-adevăr,
Aştern pe foi imaculate,
Cuvinte de nimeni dezlegate.
Si scriu,si scriu fara sa mă opresc;
Poate ca…si acum scriu,
Scriu inca o pagina,plina de…
Cuvinte fara inteles.
Scriu,inca o pagina,
Din jurnalul unei vieţi.
Si scriu,dar…iar mă întreb,
Mă întreb,oare…scriu eu,sau…
Stiloul scrie fara sa mă-ntrebe?
Si scriu,scriu zi si noapte,
Inca mai scriu,si mai mult de scris
Poate ca,pana la sfârşitul vieţii,voi
reuşii…
Voi scrie o carte.
Dar va oare va fii cartea mea?
Sau a stiloului care,obosit si fara
cerneala,
Decide finalul jurnalului meu,
Finalul cartii mele.
Iar apoi va ramane parasit intr-un
sertar,
Intr-un colt,uitat,uitat ca un lucru
neînsemnat.
Iar alături,un caiet plin de…
Cuvinte fara rost.
Si scriu, inca mai am cerneala,
Cuvinte neînţelese.
Si scriu inca o pagina,a jurnalului-carte
Vin toate rând pe rând.
Si scriu…iar scriu;
Profit ca inca mai am cerneala.
Oare cat va mai avea cerneala? Cand se va termina? Azi, maine sau peste 50 de ani? Care era diferenta? Oricum avea sa moara. Stiloului ei incepea sa i se usuce cerneala, incepe sa oboseasca...Peste paginile jurnalului-carte, se asternuse un strat gros de praf, nu mai scrisese in el, nu mai indraznea. Ce rost avea sa lase in urma ei amintiri? Oricum ea, nu interesa pe nimeni. Oricum nu facea decat sa raspandeasca venin si sa raneasca, asa cum a facut si cu ea, asa cum facuse si cu multi altii inaintea ei.
-Diana!!!
-Da...
-Vino!
Era profesorul, nu-si amintea sa se fi schimbat si totusi in fata ei era acum un barbat de vreo 40 de ani. Unul care ii zambea ironic, ca si cum si-ar fi batut joc de ea.
-Nu ai auzit nici un cuvant din ce am spus, nu?
-Pai....aaaa...adica...
Profesorul zambi.
De ce punea intrebari de astea? Ar fi trebuit sa-si vada de treaba lui, si sa o lase in pace. Nu avea chef de predici cretine la ora asta, spre surprinderea ei profesorul spuse:
-Stii, am observat ca scriai ceva in ora? Ce era? Oricum mi se pare ca era ceva mai interesant decat ora mea.
-Pai....aaa...era o poezie fara rost.
-Aaaaa...scrii si poezie?
-Si poezie?!
-Ti-am citit schita publicata in revista facultatii...
-Aaaa...da?Au publicat-o? A fost acceptata?!
Isi amintea ceva vag, le ceruse o data sa aduca ceva scris de ei pentru revista, si in mod ciudat se pare ca alesesera si schita ei. Nici nu mai stia despre ce era vorba, dar in fine.
-Esti ocupata dupa ore? As vrea sa vorbesc ceva cu tine!
-?!
-Stai linistita, mergem intr-un loc public.La cafeneaua de vis-a-vis, vreau sa vorbesc ceva important cu tine. Sa te intreb ceva. Bine?
-Aaaa...ok.
-Ne vedem in fata cafenelei la 15.30.
- Ok.
Pana la 15.30, mai erau inca trei ore si isi aminti ca nu mancase nimic astazi, merse la magazinul din campus si brusc, ameti. Nu se mai putea tine pe picioare, iesi afara si cauta sa ia o gura de aer. Nu putea respira, simtea ca un cleste care ii strangea pieptul ca intr-o menghina, simtea ca nu mai are aer. Dintr-o data, intuneric total. Se trezi intr-o sala, ce nu parea a fi vreo aula sau clasa ceva, parea mai degraba sa fie un cabinet medical. Era intinsa pe o masa si cineva umbla in interiorul ei. Simtea obiectul
rece si tare care scormonea in interiorul ei,nu o durea, era doar o senzatie de stanjeneala.
-Gata l-am scos, ar fi fost fata sa stii!
-Foarte bine doctore! Cat iti datorez?
-Aaa..nu e nevoie dragul meu, o fac pentru tine! Nu e poate ca un tanar cu atatea perspective sa se impotmoleasca de asa ceva.
-Bine, atunci multumesc!
-N-ai pentru ce! Sa stii ca daca mai ai vreodata nevoie poti apela cu incredere la mine.
-Il luati voi si il aruncati in primul tomberon ca eu nu am ce sa fac cu el aici. Stii....
-Aaa...da bineinteles.
Nu se poate, era pe masa din cabinetul de ginecologie, il auzea pe doctor cum vorbea cu el.Si nu putea face nimic ca sa ii opreasca. Ar fi vrut sa le zica sa o lase in pace, sa ii spuna ca nu are nevoie de el, ca poate si singura. Vazu pe o tava fetusul, fazu acea vietate informa care iesise din ea. Era atat de mic, atat de lipsit de aparare, era rodul pantecelui ei, expulzat, omorat, privat de tot ceea ce inseamna viata. Lacrimile i se scurgeau pe obraz fara sa le poata opri, era copilul ei...
Se trezi uda si cu un grup de 10 persoane la capul ei, era in curtea campusului, lesinase. Probabil pentru ca nu mai mancase nimic de alaltaieri, le spuse ca nu e nicio problema si ca trebuie doar sa manance ceva. Un tanar se oferi sa se duca sa-i ia ceva de mancare. Manca mestecand usor cornul cu ciocolata, ceilalti plecasera la ore lasand-o singura. Ce insemnase visul ala? Era amintirea pe care subconstientul ei o pastra despre crima comisa, despre copilul ei.Ducand mana la pantece, plangea inghitind cu goluri. Isi plangea soarta, se plangea pe ea insasi si mai ales plangea crima pe care o comisese. Cum putuse fii atat de cruda? Atat de egoista? Cine se credea? A refuzat unei fiinte dreptul de a se naste, a refuzat sa dea lumii rodul pantecelui ei. Si toate astea din cauza lui. Isi sterse lacrimile, se ridica dupa banca si porni mai departe spre urmatorul curs.Viata ei trebuia sa continuie, fara el si fara ea. In minte ii rasuna: I’m just a dreamer, I dream my life away....De cand nu mai visase de teama sa nu aiba cosmaruri? Viata ei de la plecarea lui a devenit un cosmar continuu, ramasa singura cu fantoma ei. Draga ei fantoma care o calauzea in tot ceea ce facea. Avea stupida idee ca bebelusul ei o pazeste de acolo din rai.Mergea pe coridorul lung si in urechi, in surdina, auzea: Waiting for tomorrow, for a little ray of light, Waiting for tomorrow just to see your smile, again, Take away my sorrow from the bleasted heart of mine...

El si ea II...

2009-01-28T08:08:00.000-08:00

Ce-l apucase? Ce avea tipa asta de il atragea ca un magnet ? Poate pentru ca semana atat de mult cu un copil fara aparare, poate fiindca asa micuta cum era parea atat de puternica si atat de neajutorata in acelasi timp. La naiba cu instinctul lui patern, daca ar fi vrut, ar fi putut sa o aiba acolo pe loc, ea s-a abandonat in bratele lui atat de usor. Saraca parea sa fi suferit mult, il induiosa incercarea ei de a se apara. Isi aminti zambetul acela din microbuz, coborase in aceeasi statie cu ea desi locuia in capatul celalalt al orasului. Zambi, micuta lui necunoscuta, ce draguta era cu nasul ei carn rosu de la frig si cu fularul rosu care ii dadea un aer de spiridus al lui mos Craciun, cu ochii aceia verzi pe jumatate numai, cu gura mica si cu tenul atat de alb, cu cearcanele violete care ii puneau in evidenta culoarea nedefinita a ochilor. Acea faptura micuta care sarise ca o leoiaca sa se apere. Cine o fi ranit-o in halul ala ? Ii venea sa se duca si sa-l stranga de gat pe nemernicul care indraznise sa o raneasca.
Mergea pe strada in drum spre casa lui, goala si rece. Ajunse in fata si intra, deschise lumina si vazu ordinea care era la el. Isi aminti ca nu mai daduse pe acasa de vreo saptamana...dormise la Mircea, prietenul lui din copilarie. Suna telefonul :
-Alo ! Da, Mircea abia am ajuns! Ce? Nu, nu am vorbit cu Mihaela….Ok. Ne vedem acolo !
Mereu pe drum, niciodata nu putea sa stea si el acasa. Acum trebuia sa plece la expozitia aia, sa duca colajele acelea si dupa sa iasa cu prietenii. Ce s-ar fi facut oare fara ei ?! Ar fi fost singur... Merse in baie si facu un dus rapid se schimba si dadu sa-si ia colile de duplex ca sa poate sa mearga sa le expuna, avea timp berechet. Merse spre locul unde stia ca are sacul, la naiba, uitase colile la ea. Acum va trebuii sa le ia si apoi sa mearga spre sala destinata expozitiei, lua un taxi. Ajuns in fata blocului cobori, suna la interfon...Asa cum ii indicase, cu cateva ore mai devreme, baiatul care livra pizza. Ea ii raspunse cu o voce adormita. Ii deschise, el urca incet pana la ea. Ii deschise usa, abia reusise sa se imbrace si ea. Purta o rochita de finet si un halat. Parul ii era valvoi si privirea trista, se lumina la vederea lui.

- Ce s-a intamplat ?
-Stii... am uitat colile de duplex la tine, si-mi trebuiesc pentru o expozitie.
- Aaaa ...vezi ca sunt in colt dupa usa, exact acolo unde le-ai lasat.
-Tu ce mai faci ? intreba el. Te simti mai bine ?
-Oarecum.
-Banuiesc ca va fii petrecere mare diseara aici...
-Ba deloc, planuiesc sa stau si sa ma uit la un film, eventual.
-Cum ?! Pai...o data in viata implineste omul...isi dadu seama ca nu stie cati ani avea.
Ea zambi vazand incurcatura in care se afla el.
-22...
-Ma gandeam eu...raspunse el. Stii ce ?
- ?!
- Hai cu mine...
- Unde ?
-La galerie...dupa mergem la un bar cu niste prieteni de-ai mei...Vrei ?
- Hm...Mda.
-Bine, atunci astept sa te schimbi.
Ea merse in camera de zi cautand ceva potrivit pentru o ocazie ca asta.Ce o apucase ? Cauta sa isi aleaga haine ? Nu mai facuse asta de mai bine de un an...isi dadu seama ca in garderoba ei nu erau decat jeansi uzati si tricouri sport, pentru prima data dupa mult timp regreta ca nu avea ceva mai feminin.Pana la urma se hotari sa imbrace, cea mai noua pereche de jeansi si un tricou mai mulat.Isi pieptana parul si-l lasa sa curga lin pe spate, nu-l mai tunsese de ani.Trecand in baie, isi observa atenta chipul, era palida dar nu avea ce sa faca, putin rimel si ruj, mai mult nu putea face pentru a-si ascunde uratenia. Se privi in oglinda scarbita de felul in care arata. Se mintea pe ea insasi punandu-si toate zorzoanele astea, oricat de "frumoasa" ar fi in exterior uratenia interioara ii iesea prin toti porii, crima parea sa-i murdareasca fata palida, cu sange.
-Mai ai mult ? se auzi vocea lui.
Ce ciudat nu stia nici macar cum o cheama....Era hotarat sa rezolve aceasta dilema imediat ce ea va iesi din baie.
-Cum te numesti ? intreba el brusc.
-Diana. Tu ?
-Mihai.
El o privea acum gales, privea pe micuta lui necunoscuta, era atat de sexy in jeansii aceia strimiti care ii imitau perfect modelul copselor ei micute si decolteul acela, care lasa sa se vada atat cat era necesar, ca sa-l faca sa se gandeasca la lucruri mai putin ortodoxe.
-Haide sa iesim, mai avem jumatatea de ora ca sa ajungem...
Afara o ceata densa acopera strada, ca o perdea de fum, abia puteai zari la un metru departare in fata ta. Semi-intunericul se lasa peste oras cu repeziciune. Luara un taxi de la coltul strazii. Ea se gandea acum, la cele intamplate pe parcursul zilei, mergea alaturi de un om despre care nu stia mai nimic, dar nu mai conta, poate avea sa sufere iarasi, sau poate nu...
Taxiul inainta, fara sa-i pese de problemele ei.Erau acum doar el si ea...

Mental...

2009-01-19T11:56:00.001-08:00

Aceeasi strada prost luminata ca si datile trecute, aceeasi eu la acelasi colt, in acelasi ger intepator diferentele despre care vorbim sunt o alta tigara si un alt El. Il astept in fata la Club 707 de vreo 10 minute si par o vesnicie, iti jur. Uite-l a venit...my mystically beloved...stiam ca el nu ma va dezamagi, in fond el nu e ca celalalt si el e inca la inceput; inca mai simte fiori pe sira spinarii si inca ma mai priveste cu adoratie de undeva dintr-un colt al mintii, pentru el inca nu am devenit femeie, amanta.Si totusi...il simt mai viu si mai aproape decat mi-as fi imaginat vreodata. E aici, chiar daca aici inseamna departe, nu simt nevoia sa il vad, sa il stiu tot timpul doar din cand in cand, dar sa stiu ca e acolo si ca ma pot baza pe el, sa stiu ca el e al meu chiar daca in acelasi plan mental de pana acum. Poate inca nu ti-ai dat seama...dar...Club 707...tigara mea aprinsa...gerul de afara toate sunt doar in mintea mea...fictiune pura insotita de sentimente intense, trairi ce numai acolo isi au rostul si pot lua viata. In lumea reala suntem doar un eu si un el fara sa avem vreo legatura in afara de cea mentala...aceasta uniune mistica, cerebrala intre doua persoane cu aceleasi idei, valori, sperante...Acum ca ti-am zis cum stau lucrurile sa continuam....

Intram deci, in 707. Aroma cafelei ne imbie de la usa, narile inghetate. Abia acum ii simt parfumul...simt mirosul de tigara amestecat cu cel de cafea, ciudata combinatie, halucinanta. My mystically beloved...de ai stii tu....prin cate tari am colindat impreuna si cate am vazut, cate am trait, simtit, atins...de cate ori am alergat ca nebunii pe strazile pustii ale noptii si mai ales de cate ori nu ne-am lasat ascunsi, incurcati, in cearceafuri divers colorate din diferite hoteluri. De cate ori nu ti-am simtit parfumul si respiratia, de cate ori ti-am soptit cuvinte deocheate care stiu, dragul meu, stiu ca te-au facut sa te gandesti la prostii si stiu ca ti-au dat fiori transmitandu-i pana acolo, pana jos. Sush! Nu incerca sa negi...tu esti aici ca sa ma accepti asa cum sunt, sa vezi lumea din spatele ochilor mei verzi si sa treci peste prostiile mele de copila, sa ma sustii in tot ce fac chiar daca ti se pare nebunesc, tu esti aici pentru mine. Sush! Ai sa vezi ca iti va placea si tie, lumea asta plina de aventuri. O lume doar a noastra; in care totul e permis si unde sutem doar noi doi si o tigara...am trecut de mult de faza cu portocalele.

Chelnerul care imi pune cafea in fata ma trezeste la realitate si te vad iarasi, my dear, te vad asa cum esti tu...cu ochi-ti albastrii ca marea.Odata cineva m-a intrebat daca Marea Neagra e albastra...stii ce dragul meu? Marea are culoarea ochilor tai...si nu ti-as zice mai multe pentru ca nu as vrea sa te flatez...stii tu ...principiul ala al meu, eh....Nu, te rog nu incerca sa vorbesti, mai lasa-mi doua minute ca sa te admir...nu-mi lua mirajul, nu mi-l fura rostind vorbe fara noima, lasa-ma te rog.

Ma privesti curios de parca ai vrea sa citesti pe chipul meu tot ce gandesc, simt...n-ai sa reusesti. Stii bine ca sunt o forma fara fond dragule, nu te mai chinui...lasa, vei vedea ca voi stii sa am grija de tine. In spatele aceste fete cu par rosu sta femeia care s-a nascut din cenusa copilei ucise de el. Numai tu o poti vedea din cand in cand...si mi-ai zis asta, dar nu vreau sa te cred; prefer sa imi rezerv o parte din mine, exclusiv mie.

Ne bem cafeaua in tacere, pentru ca asa vreau eu si simt ca nici tie nu ti-ar placea sa se rupa tacerea si vraja care ne-a adus aici, azi, impreuna. Privim amuzati rotocoalele de fum care se ridica in tavan. Facem abstractie de ei care sunt in plus, cuvinte rostite pe fundal pierdut in timp si spatiu, asa cum suntem si noi.

E timpul sa iesim, sa parasim Club 707 dar, iti promit ca ne vom intoarce si alta data. Daca zici ca ti-a placut asa de mult. Ne despartim aici my mystically beloved...pentru cateva zile, poate luni dar, ne vom intalni iarasi la un pahar de vorba sau poate vom ajunge iarasi sa ne incurcam in cearceafuri asa....ca din intamplare.

Alert...

2009-01-16T23:09:00.000-08:00

Mi-ai alergat prin vene
Te-am prins si te-am legat.
Ai scapat.
Eu m-am mirat.
Iar tu te-ai lezat.
Acum totul e la fel;

Intact.

Dedicata Irinei. :)

Long time no see...

2009-01-16T08:41:00.000-08:00

Long time no see...asta imi spun cartea pe care am abandonat-o pe noptiera, romanul inceput acum un an, chitara, lucrurile pe care acum ceva timp le faceam cu drag. Long time no see...
Ma simt ciudat recitind poezii ale anilor trecuti, ma simt ciudat revazandu-ma intr-o alta lumina decat cea obisnuita, vazandu-ma neprafuita si totusi mai obosita decat niciodata. Long time no see,my darling...
Incercarea disperata de a scrie ceva se concretizeaza intr-un perfect nimic...nu mai stiu cine sunt nici ce vreau si sincer, nici nu ma intereseaza, am ajuns sa fiu indiferenta fata de mine, sa ma intereseze clipa pe care o traiesc acum. Poate o sa ajung iarasi sa citesc, sa am vise, sa sper...sau poate nu. Ma cufund in noaptea nestiintei...ha ha...prostii...stiu multe lucruri! Spre exemplu,cum ar fii...ah...nimic care sa fie important nu-mi vine in minte.
Ma uit in jurul meu,camera mea pare sa-mi spuna...long time no see...totul pare sa fie strain de mine...toate par sa se fi schimbat, sau poate m-am schimbat doar eu.Ce s-a intamplat cu lucrurile care imi placeau atat de mult...au disparut?Nu cred...sincer, cred ca eu din proprie initiativa le-am dat uitarii. M-am cufundat in lumea lui...in lumea noastra, uitand de lumea mea...m-am indragostit, am suferit, deceptiile mi-au adus deznadejdea, indiferenta,ura...
Ma uit in oglinda si nu ma recunosc.Oglinda imi spune:Long time no see, my darling...long time no see.... Are si ea dreptate in felul ei, am uitat de mine m-am privit prin ochii lor...luni intregi.Am suferit mai mult decat ar fi trebuit...si m-am schimbat, m-am maturizat, spun ei. Si poate au dreptate, eu insa ma simt alta, sunt prizoniera propriului meu corp.Psihic simt ca am 35 de ani...fizic am 17. Stau zilnic in aceeasi casa,in aceeasi camera dar toate imi par straine...si toate imi soptesc...long time no see my darling, long time no see...
La 17 ani,ma simt obosita, stinsa...fara idealuri...fara teluri stabilite...fara vise...pustiita....Ma uit la mine si imi spun: Long time no see my darling, long time no see...

***

Acum ca a mai trecut ceva timp de la cele scrise mai sus pot spune cu zambetul pe buze: Hello, you girl...welcome back!

El si ea...

2009-01-08T09:26:00.000-08:00

Nu crede, nu te-ncrede in tine, visatorule tanar...
Lermontov

Agasata, obosita, fara vlaga si raceala aia stupida care parea ca nu o sa o mai paraseasca niciodata. In ultimul timp in viata sa nu s-au intamplat decat tampenii ; mai intai el, apoi ea. Ce mai urma oare? Deja nu mai conta. Frigul care ii strapungea paltonul o facea sa se simta vie. Da desi ciudat dupa atata timp ea inca mai traia.
Ajunsa in statie astepta microbuzul care avea sa o duca acasa.Dintr-o data telefonul ii suna in buzunar…cine sa fie? Pe ea nu o mai suna nimeni ,de mult! Era mama....ce-o fi patit ? Raspunse. Din difuzor auzi vocea calda a mamei ei :
-La multi ani!
La multi ani?! Ce ?! Aaaa....da azi e ziua ei. Uitase,ce mai conta oricum nu avea de gand sa sarbatoreasca faptul ca, a mai imbatranit cu un an.
-Aaa...multumesc, mama.
-Ce mai faci ? Cand vii acasa ?
-In curand mama, in curand...
-Vii de Craciun? Haide, vino nu te-am mai vazut de 1 an.
-Da mama,o sa vin de Craciun. Promit !
-Bine sa stii ca te asteptam...
Inchise telefonul. Da, astazi era ziua ei! Implinea 22 de ani, dar se simtea de 50. Nu o mai interesau petrecerile, prietenii, nu o mai interesa nici macar ea insasi. Uitase demult ca mai exista, era prea ocupata,cu ...nimic. Se simtea terminata, obosita, nu dormise toata noaptea, iar acum mergea spre garsoniera ei rece si in dezordine pentru ca niciodata nu avea timp. Microbuzul veni in sfarsit. Urca, zambi vag soferului, care ii facu cu ochiul, cat il ura pe tipul ala. Se aseza pe o bancheta, microbuzul porni si ea privea distrata pe fereastra. Vedea oamenii care misunau zgribuliti prin tot orasul, vedea cum nimeni nu zambeste, vedea acelasi zambet tamp la elevii care treceau pe strada, vedea lipsa de interes a liceenilor care pareau ca se duc la inchisoare. Vedea chipurile obosite din care disparuse orice fel de sclipire. Scoase din geanta oglinda aceea micuta si se privi pe sine.Slabise cearcane violete ii inconjurau ochii buzele se uscasera de la atata frig, parul fara vlaga arata mai degaraba ca un manunchi de paie aruncate in dezordine. Nasul rosu datorita racelii si a frigului era singurul care dadea o pata de culoare fetei ce avea de acum o paloare cadaverica. Isi amintea ca in trecut, el, ii zisese ca are chipul calm si luminos ca al unei madone. Unde era madona din ea? Disparuse odata cu el, el o ucisese si lasa in urma numai o stafie, iar ea fusese cea care ii puse capat oricarei incercari de a redeveni ceea ce a fost. Continua sa se analizeze, vede abia acum incercarea disperata de a da putina culoare tinutei sale atat de gri si stearsa prin fularul rosu, rosu ca al pasarilor flamingo, candva el ii spusese ca ii sta bine cu acea culoare si ea si-l cumparase anume pentru a-i face pe plac lui, acum il purta infasurat in jurul gatului, isi examina in continuare mainile rosii de la frig, mici si cu pernute ca de bebelus, lui ii placeau mainile ei. La statia urmatoare, un tanar cu parul in dezordine cu niste coli de duplex la subrat si cu un sac in spate,urca in micobuz creand mult zgomot.
-Ocupat ?!
-Nu.
Tanarul se aseza langa ea, el ii zambi iar ea ii raspunse. Il studie fugar, parea sa aiba cam aceeasi varsta ca ea…insa ce diferenta. Zambi si isi continua activitatea de dinainte. Necunoscutul o tot fixa cu privirea, simtea asta, dar nu avea de gand sa raspunda. Nu avea chef de flirturi stupide. Urmatoarea statie era a ei, trebuia sa coboare si sa-l lase acolo pe tanarul cu aer boem,care o privea in continuare. Isi facu loc sa treaca insa el ii facu semn ca o sa coboare si in aceeasi statie ca si ea. Coborara amandoi in aceeasi statie, ce ciudat?! Nu-si amintea sa-l mai fi vazut prin zona! Mergea pe strada cu pasi marunti, nu avea de ce sa se grabeasca, acasa nu o astepta nimeni. Ce ciudat suna acasa, acasa defapt insemna pentru ea garsoniera confort 4, in care locuia de 3 ani. Era micuta dar era a ei, zambi la gandul ca muncise mult pana sa si-o poata cumpara.O cumparase pentru el, ca sa se poata intalni, ca sa poata avea un loc al lor.Dintr-o data fu trezita din transa...
-Ma scuzati....
Se uita imprejur, vocea parea sa vina de undeva din spate, era tanarul care ii zambea atat de…cald de parca ar fi cunoscut-o de ani de zile. Se simti obligata sa-i raspunda la zambet. Pictorul, caci asta parea sa fie dupa ceea ce purta la el, o intreba daca nu are un foc. Dupa ce isi reveni, raspunse :
-Da... si ii intinse bricheta.
Ciudat! Uitase ca o mai are nu mai fumase de mult, de vreo 3 zile, uitase si nu mai avea nici bani. El, ii intinse o tigara si ea o primi mai mult din reflex, fumau si mergeau acum umar langa umar. Niciunul nici celalalt nu zicea nimic, pur si simplu priveau natura, copacii a caror frunze se ingalbenisera si se inrosisera, unele dintre ele erau cazute pe strada formand un covor multicolor. Urmatorul bloc era al ei, se gandea ce sa faca azi, doar era ziua ei...avea sa doarma si dupa-amiaza poate ca o sa iasa cu Laura, la un pahar. Sau poate ca o sa isi faca timp sa rezolve toate facturile alea, pe care trebuia sa le plateasca...
-As vrea sa-ti pictez un portret ! spuse tanarul deodata.
-Poftim ?! Sa ce ?!
-Sa te pictez...
-Glumesti, sau ce ! ?
-Nu, stii...eu sunt student la Arte plastice si...mi-ar placea tare mult daca m-ai lasa sa-ti fac un portet,ai un chip foarte...
-De om bolnav, descompus?! Incerca ea sa o faca pe sipirituala.
-De ce spui asta ?! Eu vroiam sa spun ca ai un chip foarte expresiv...
-A da ? Si ce exprima ?
- ...
-Dezgust ???
- ...
-Stii ceva lasa textele , nu am chef de flituri stupide. Nu am timp de asa ceva...
Si zicand asta intra in scara blocului. Ajunse la usa garsonierei, deschise aprinse lumina doar o secunda ca sa o inchida la loc, era o dezordine de nedescris, hartii, foi scrise, referate, dosare, ziare, pungi de chipsuri,sticle de cola,doze de bere, chistoace de tigara in cana de cafea...deschise computerul si de pe monitor ii zambi el .Ce mult trecuse de cand facuse poza asta, atunci erau fericiti...deschise winamp-ul. Acum in casa rece rasuna : I’m just a dreamer, I dream my life away....Oare cand incetase ea sa mai viseze ? Lasa visatul deoparte pentru ca stomacul isi cerea dreptul, merse in bucatarie. Frigiderul, un desert siberian, nu mai cumparase mancare de saptamani intregi. Intr-un colt o doza de bere,uitata.... O deschise, bau cam un sfert din continut isi lua telefonul si suna la o pizzerie ca sa-si comande o pizza trebuia totusi sa se hraneasca .In telefon rasuna vocea plata a unei domnisoare, comanda pizza aia care ii placea ei, cu mult ananas. Fata ii spuse ca in 45 de minute baiatul va veni la usa. Bun asa, avea timp sa faca o baie...intra in baie si lasa apa sa curga in cada...Revenind in sufragerie rasuna acum : Ochii tai, plini de soare si vis, Mana ta, parul imi mangaia. Mi-amintesc, fara sa ma gandesc, Ca prin vis... Povesteai, vorbe dulci imi spuneai, De un print si de-un rege vorbeai. Mi-amintesc, fara sa ma gandesc, Ca prin vis...Intr-o seara, ma alintai, O poveste cum imi spuneai Si in poala, tu ma tineai Suradeai...Spune mama, unde te duci ? Mama, stai sa ma asculti. O mama, imbatranesti...Unde esti ?Au trecut, cati ani de-atunciDe cand tu, imi povesteai.Anii trec, nu inteleg,Fara rost...Parul tau s-a mai albit. Mana ta a imbatranit. Ochii tai sunt ca atunci, Ca prin vis... Spune mama, unde te duci ? Mama, stai sa ma asculti O mama, imbatranesti...Unde estï ?
Se lasa usor jos....lacrimile ii brazdau fata,curgeau suvoaie si nu-i mai era teama...Se gandea ca nu-si mai vazuse mama de un an, se gandea ca nu mai vorbea cu mama ei, se gandea cat de nerecunoscatore este...Se chirci pe podea si asculta melodia aia atata de sadica pentru ea in acele momente, plangea, asa cum nu o mai facuse demult. Isi aminti de ea, isi aminti de el, si durerea pe care o simtise. O data cu ea o parte din suflet ii murise, ar fi vrut sa-i fi zis sa ramana, ar fi vrut sa nu fi fost asa, ar fi vrut sa nu faca gestul ala. Ar fi trebuit sa-l lase pe el in pace, si ea sa-si urmeze calea, dar nu...a trebuit sa-l asculte. Acum ea era singura, distrusa pentru el nu conta, a plecat imediat, a abandonat-o a lasat-o singura, fara aparare, a disparut. A lasat-o singura cu fantoma care o bantuise timp de 3 luni, o lasase cu amintirea, cu durerea. Isi duse mana la pantec, mangaia usor locul unde fusese ea, statea intinsa, plangand pentru amandoua. Ii fusese atat de draga fiinta aceea care se formase in ea, si ii venea sa urle de durere la amintirea slabiciuunii ei in fata lui, ar fi vrut ca marea de lacrimi pe care a varsat-o de atunci, sa spele tot ceea ce a fost. Nu isi dadu seama cand adormi si fu trezita de clinchetul soneriei, abia atunci isi aminti de cada si de baiatul cu pizza, alerga in baia care era inundata, inchise robinetul si merse sa raspunda. Deschise usa.
-Pizza comandata...
-Ce cauti tu aici ? Era pictorul care o abordase mai devreme.
-Am venit sa-ti livrez comanda !
Nu mai intelegea nimic, insa il pofti pe tanar inauntru pana sa gaseasca banii, era sub stare de soc...din baie. iesea apa.
-Aici e apa ?
-Aaa...da. Am adormit si apa a iesit afara din cada.
-Pai da drumu’ la supapa de scurgere....
Asa e, in ameteala ei uitase sa ii dea drumul.El intra ca si cum ar fi fost la el acasa si scoase dopul de la cada.
-Gata, acum se va scurge toata apa. Dar...ce-i la tine aici ? Au avut loc lupte sau ceva de genul ? zise el zambind.
-Nu doar ca nu am avut timp sa fac curat, raspunse ea stanjenita,rosind.
-Stiu cum e, la mine e si mai rau.
Cauta bani in poseta ca sa ii dea si sa scape de el. Ar fi vrut sa fie singura,sa-si poata plange in liniste durerea.El insa parea sa nu se sinchiseacsca de ea, isi dadu jos haina si se aseza comod pe un fotoliu. In sfarsit ,gasi portofelul, ii intinse doua bancnote de 10 lei.
-Uite, merci ca mi-ai adus pizza....
-Ce imi dai si bani,? sopti el amuzat. Fac eu cinste, sau nu ai de gand sa ma inviti la masa ?
-Pai...aaaa.. stii, bine. Stai sa ma duc sa caut doua farfurii.
Ce vroia tipul asta ? Si de ce il tolera ea in casa ei ? Poate pentru ca se saturase de atata singuratate si ca astazi era ziua in care s-a nascut. Dupa atata timp era din nou un barbat in casa. Nu avea nicio farfurie curata, spala doua farfurii , doua furculite si un cutit. Intrand iar in camera il gasi in fata computerului, cautand vreo melodie, parea atat de concetrat. Mirosul de mancare ii trezi la viata stomacul adormit...desfacu cutia de pizza si taie felii blatul aburinda.
-Hai sa mananci...
Ce ciudat era, nu mai mancase demult timp cu cineva,se obisnuise singura.
-Imediat...
El se apropie de masa si se aseza alaturi de ea, mancau in tacere.Acum rasuna placut in surdina :They say that a hero could save us, I’m not ganna stand in hero’s way....O privea fix, de ce oare avea obiceiul asta atat de enervant, tot ceea ce manca inghitea in ghionturi, nu putea sa se simta in largul ei.
-Stii, zise el, vroiam sa zic ca chipul tau exprima multa tristete.
- ?!
-Da, imi pari foarte trista si...
- Si ce ? De aceea te-ai gandit sa vii sa-mi tii de urat ? Si sa incerci sa ma imbrobodesti cu texte din astea rasuflate ?!
- ...
El se ridica de la masa si porni spre usa. Ce gresise !? Abia acum isi dadea seama ca el nu era ca celalalt si ii striga :
-Stai !
-De ce ? Ca sa aud cum ma faci prost ? Nu multumesc, eu incercam sa...dar lasa, nu mai conteaza.
-Nu, te rog, mai stai ! Nu vreau sa raman singura ....nu azi.
-Ce e azi ?
-Ziua mea de nastere si un an de cand...
El o invalui dintr-o data intro privire atat de calda incat toata gheata din sufletul ei se topi. Veni spre ea si o imbratisa. Se simtea atat de bine, atat de protejata, nu se mai simtise astfel de cand el... a plecat.Au stat asa minute in sir, ei ii curgeau usor lacrimile. El,se uita la ea uimit, si ii sterse lacrimile de copil, cu podul palmei. Ea isi alinta fata de palma lui ca o pisica. Era atat de bine...dintr-o data mainile lui, ii ridicara fata plansa si o saruta. Surprinsa de gestul lui ea, inchise ochii si simti cum limba lui se impletea cu a ei intr-un dans mistic, din ce in ce mai pasional. Deodata el se retrase speriat. Isi lua sacul si pleca.
-O sa ma intorc si maine...ii zise din usa.
Ramase singura ca un copil in mijlocul camerei goale, inconjurata de mizerie. Sufletul ei era din nou gol, pustiu, trecuse zefirul prin el dar acum vantul puternic al iernii il alungase, si isi lua iar locul . In graba lui isi uitase colile de duplex la usa, pentru o clipa ea vruse sa vada ce e. Dar se opri, era ca si cum i-ar fi violat intimitatea, asa ca le lasa colo uitandu-se la ele ,cu speranta. Daca nu venea pentru ea macar pentru ele, va veni. Gasi pachetul lui de tigari pe coltul mesei, il deschise, lua una, o aprinse si trase usor din ea uitandu-se la fumul care se ridica rotocoale in tavan. Isi aminti cand invatase sa fumeze prima data, i se spusese ca trebuie sa zica ‘Aaa...mama.’ ca sa poate trage fumul, ce departe erau acele vremuri cand nu stia nimic, cand nu-l cunoscuse pe el, pe ea, cand nu cunoscuse cu adevarat durerea. Era doar o adolescenta din provincie, venita in capitala. Isi amintea ca a fost fermecata de maretia Bucurestiului, ca privea cu jind vitrinele magazinelor care mai de care mai atragatoare. Acum totul o lasa rece, nimic din farmecul orasului nu o mai impresiona, odata cu el disparuse toata magia. Se ridica si merse in baie era totusi cazul sa fac o baie, dadu drumul apei, punand sarurile date de la farmacie pentru raceala.Dupa 5 minute era in cada, cu muzica data la maxim, asa incat sa se auda pana la ea ritmat: You’re simply the best, Better than all the rest... Ofta, nu era cea mai buna, se lasa dusa de val...

Eu si tu...

2009-01-08T09:17:00.000-08:00

Cu ce suntem diferiţi?
Eu si tu…
Ce e atât de grav ce ne desparte?
Nu vezi, suntem doua suflete in aceeaşi noapte,
Eu si tu…
Tu si cu mine…
Mereu alături si totuşi prea departe;
Eu si tu…
Doi oameni ce s-au saturat de vorbe,
Eu si tu…
Cu nimic mai speciali decât
El si ea…
Ne diferenţiem doar pentru ca suntem…
Eu si tu…
Împreuna formam un lucru…
Singuri suntem nimic…
Eu si tu…
Si totuşi mai e mult pana la noi.
Deocamdată suntem doar:
Eu si tu…
O suma, o inmultire,un algoritm…
Un eu si un tu….

Generic numit: generatia prozac...

2009-01-03T11:39:00.000-08:00

Te trezesti in fiecare dimineata si esti la fel idei disparate iti flutura mintea, acealsi loc aceeasi ora, acelasi pat, acelasi ursulet de plus. Simti cum fiecare neuron te strange de parca nu ar incapea in coconul acela strimt numit cutie craniana, incerci sa-ti ridici capul de pe perna si vazand greutatea acestei miscari te lasi pagubas, renunti. Fucked up kid, fara nici un viitor. Dupa indelungi eforturi si multa autoconvingere te ridici in sfarsit din pat. Ajungi la baie unde iti vezi fata plina de urme de la fata de perna, cu ochii umflati de nesomn si cu imensele cearcane, negre-vinete, dovada ca esti studioasa. No fasss…de parca nici nu ar fi vinovat messengerul sau orice alta actiune care nu e legata de scoala. Simti apa rece cum te aduce la realitate iti trezeste fiecare particula a fetei, simti cum revii la viata.
Ajungi in bucatarie de unde iti iei cana cu lichidul necesar vietii-cafeaua- ehhh…teoria aia cu nu mai bea mama cafea e trecuta demult. Iti iei cafeaua si mergi in camera ta vezi dezordinea ce pluteste: haine aruncate peste tot, amestecate cu carti si caiete. Niciodata nu ai timp sa faci curat, sau sa inveti dar ai intotdeauna tip sa faci-nimic. Sa stai si sa lancezesti in fata calculatorului, firar mama ei de viata. Iti alegi ceva din mormanul de haine si din cel cel de carti. Le pui pe tine respectiv in geanta si cu elan pornesti spre scoala. Din prima clipa in care ai iesit pe usa te-au lovit drept in fata gunoailele care trebuiau colectate acum 100 de ani, se pare ca toata lumea e prea ocupata, ca nimeni nu are timp…
Hey, what the fuck new day of school! Aceasi pedanti profesori, aceleasi mutre acre, aceiasi colegi neschimbati. Aceesi adolescenti imberbi care au aimpresia ca sunt mari Don Juani. Le vezi fetele si ai impresia ca scoala a stors ce e mai bun din ei. Ii vezi cum incearca cu disperare fiecare sa epateze in acele 10 minute de pauza. Iti iei timp liber pentru tine sa ii studiezi , auzi muzica ce rasuna din difuzoare, nu esti insa sigur daca e bine sau rau, oare? Cand e ultima data cand ai iesit …nici tu nu mai stii, dar asta nu mai conteaza. Continui sa privesti marea de oameni care nu stiu incotro sa o apuce adolescenti disperati, caduci, fara forma, fara sens, fara sa mearga in vreo directie, acceptand orice alternative, rebeli fara cauza sau cu o cauza necunoscuta. Vezi fete de 14 ani care arata de parca ar avea 20, te uiti la ele si zambesti stramb, le compatimesti pt ca stii ca la 30 de ani vor arata ca de 40. Inchizi ochii si iti oferi cateva minute de liniste…Generatia prozac….se contureaza din ce in ce mai bine, o noua generatie prozac. Copii crescuti cu medicamente a caror singura solutie spre fericire sunt Marijuana, Extasy, Cocaina sau Vodka. Unde o sa jungem? Nicaieri. Nu prea departe. Oricum nu ii pasa nimanui de acesti copii? Si in fond de ce i-ar pasa cuiva? Doar nu sunt ei cei care vor duce mai departe tara? Nu de ei este legat viitorul unei natiuni? ...

Incotro?...

2008-12-26T09:25:00.000-08:00

Cat de departe e acel sfarsit? Cat de aproape suntem sa ne implinim visele? Visam sau speram? Visele sunt himere? Himerele pot deveni realitate? Infern: peren/etern? Cand vom stii unde e capatul puterilor, durerilor, uitarii, strigarii, inchisorii, frumosului, visului, absolutului, infinitului, sperantei...
De ce timpul trece atat de repede? De ce nu pot zambi atunci cand ma simt nefericit? De ce nu pot visa atunci cand simt? De ce nu pot sa zbor? De ce nu pot sa ating absolutul? De ce timpul trece si nu se mai opreste? De ce nu reusim intotdeauna ce ne propunem? De ce mintim? De ce iubim? De ce radem? De ce plangem? De ce suferim, pentru ce? De ce intotdeauna trebuie sa fie un drum gresit si unul bun?

Am incercat intotdeauna sa ma integrez...sa fiu acolo sa fac parte din peisajul lor...unde si cand m-am nascut inca nu stiu...undeva la granita intre fantezie si realitate...undeva intre bine si rau...undeva la mijloc intre cele patru....poate ca nici nu m-am nascut...ciudat e ca totusi sunt.

Si sunt un produs al lor, al tuturor, al societatii...oare infernul exista sau e aici? Oare exista ceva dupa moarte? Oare mai traiesc? Si daca am murit?...Dar...cum sa mor daca nu m-am nascut initial...nu, nu, nu, n-are nicio logica!

Cine sunt? Un om integrat in societate? Sau doar un avorton al societati din punct de vedere moral...sau poate ca sunt printul raiului si poate ca acesta este raiul...sau poate nu. Si daca totusi nu e nimic maine...si daca maine nu mai vine...as vrea sa pot vedea lumea asa ca Ea, as vrea sa pot deslusi haosul din capul Lui si sa ii pot ghici gandurile. Nu exista rai/iad...bucurie/tristete...sunt inventii d'ale lor...inventii menite sa ma faca sa ma simt mai bine sau mai rau...dar...in definitiv ce imi pasa mie de ei...sunt ei oare masura faptelor mele? Trebuie sa ma incadrez in standarde? Exista standarde? Si...cine le stabileste...care e masura etalon a puritatii...frumusetii...fericirii...bunastarii... exista o masura etalonata? Sau fiecare vede lucrurile dupa bunul plac?

M-am nascut ca sa traiesc pur si simplu sau am un scop...exista asa ceva numit scop? Tel? Ideal? Vis...de ce ? De ce trebuie sa mai traiesc...sa respir? Sa merg mai departe...ma va cunoaste cineva? De ce sa nu cunosc lucrurile cum vreau eu si cand vreau eu...de ce sa fiu ca ei cand pot fi ca mine? De ce exista limite intre rau si bine? Nu sunt oare eu capabil sa am propriul meu sistem de valori? Sa imi fie oare mie rusine? Trebuie sa cunosc rusinea? De fapt, ce e ea? Nu cumva tot o inventie de'a lor care e menita sa ma margineasca pe mine? Oare El a simtit rusinea? dar Ea?

Incotro ne indreptam? Unde si cand vom ajunge sa fim iarasi oameni? Vom cunoaste oare vreodata dragostea...iertarea...impacarea...sau vom fi mereu dominati de marsavie, viclenie si ura?

Tu, firule de praf, ce crezi? Crezi ca ne va fi maine, mai bine? Ca va exista cineva care sa atinga iarasi conditia de Om? Crezi ca undeva mai exista speranta? De ce nu imi raspunzi? Hei...mai esti?

Asa vorbea un biet spirit incatusat unui efemer dar, fericit fir de praf.

Intrebarea mea este deci: Incotro?...

Poveste...

2008-12-23T10:28:00.000-08:00

A fost odata ca niciodata o fetita…cu ochi mari si verzi, cu parul saten ondulat si cu buze micute si frumos conturate. Fetita noastra l-a intalnit pe El , omul care avea sa o transforme din fetita in femeie, si El parea atunci Cavalerul pe cal alb din povestile cu printi si printese ale bunicii. Domnul nostru, era la randul lui un tanar visator care nu stia cum vor decurge lucrurile si ce influenta va avea asupra fetitei dragalase si pure de care se indragostise…ii spuse ca ii placea fata ei de ingeras, ca ii placeau ochii ei, pistruii… ii spusese ca o iubeste si ca ea este totul pentru el, ca vrea sa o ia de nevasta si ca ea este singurul lui sprijin, singura lui alinare…
In timp insa inocenta fetei a fost intinata…sufletul ei la fel, iar din fetita vesela de alta data s-a nascut adolescenta…cu ochii ca vara-arzatori, cu buzele mici si roz ca primavara, cu parul rosu ca toamna, singurii care erau la fel au ramas pistruii.
Tanarul nostru ramase uimit de schimbarea prin care trecea fetita si vroia sa o ajute…vroia sa o faca sa vada cum stau lucrurile…vroia sa ii fie indrumator, pe atunci el inca mai iubea si inima inca ii mai tresalta atunci cand ii auze vocea si abia astepta sa isi vada micuta printesa…gaza…puiul….Insa iubirea lui se stinse odata cu schimbarea fetei…poate ca baiatul nostru a obosit si nu a mai avut rabdare sa vada cum a crescut puiul lui…cum a devenit femeie.
Iar fata…despre ea se pot spune multe…in timp si ea se simtea din ce in ce mai distanta de baiat…il iubea dar, nu stia ce se intampla cu ea…nu putea sa isi controleze reactiile si mai ales nu putea trai cu indoiala ce fusese sadita candva de el…indoiala si teama ca intr-o zi ii va spune ca nu o mai iubeste, zii care intr-un final a si venit.
Iubitul ei a venit si i-a spus ca nu o mai iubeste…ca in viata lui exista o alta gaza…un alt pui…altcineva… atunci fata noastra a plans, nopti in sir…credea ca e vina ei, nu stia cum sa faca sa il aduca inapoi…cum sa il opreasca langa ea pentru totdeauna. El nu a vrut sa asculte nici macar un cuvant spus de Ea i-a zis ca nu mai poate sa stea, ca nu o mai iubeste si ca de acum e pe cont propriu.
Fata-femeie a mai plans ceva timp pana cand a hotarat ca e cazul sa se opreasca si sa continuie cu viata ei….pana cand intr-o zi cel care o iubise veni inapoi si ii zise ca nu mai exista acel altcineva…ca nu a mers si ca e distrus….fata noastra a plans mult pentru el…a plans pentru ca ea inca il mai iubea pe el, a plans pentru ca a renuntat la ea pentru o alta.Undeva intr-un colt al inimi sale ranite si pline de cicatrici, s-a nascut o speranta si atunci fata a crezut ca poate baiatul se va intoarce la ea…ca poate va putea fii ce a fost…ca poate va redeveni printesa lui si ca nu va trebui sa ramana singura si a nimanui, o calatoare prin lumea asta frivola si mercantila. Iata insa ca nici de data asta soarta nu a fost de partea fetei noastre si el i-a zis ca nu o iubeste si ca aparut altcineva decat data trecuta…alticineva care ii face inima sa bata mai tare…altcineva mai pur, mai bun si mai frumos decat ea…cand a auzit asta fetei i s-au rupt aripile mici si ponosite care incepusera sa falfaie usor … insa baiatul parea ca nu observa ca ea inca ar mai vrea sa fie cu el…sa fie a lui…si se limita la lucrurile lumesti…fata noastra a plans mult…a suferit enorm vazand ca din dragostea de alta data nu mai ramasese decat partea trupeasca si se hotari ca mai bine renunta pana nu e prea tarziu…ca mai bine iese din joc inainte sa fie iarasi ranita si sa sufere…fata noastra nu mai vrea sa sufere, vrea sa iubeasca si sa fie iubita….sa fie a cuiva care sa o pretuiasca asa cum trebuie…care sa stie sa citeasca lumea ascunsa in spatele ochilor ei…sa stie sa ii aline durerea si sa ii vindece inima distrusa.
Cu inima in palma fata pleaca de langa baiatul care, candva nu prea departe in timp, fusese singura ei ratiune de a trai, cel pe care il iubise mai presus de orice, cel care era cel mai important pentru ea…stie ca de azi inainte lucrurile vor fi altfel…stie ca isi va gasi si ea pe cineva care sa o iubeasca si pe care sa il iubeasca si caruia sa ii daruiasca inima, care acum zace in mana-i micuta ca de copil…Baiatul isi va vedea de viata lui si va ramane cu fata pe care si-a ales-o acum…ea spera ca el va fi fericit, nu ar vrea sa il vada trist, ar suferi pentru el inca o data…

***
Femeie-copil cu ochi ca vara, buze ca primavara si chip ca iarna…indrazneste inca o data si scoate-ti pe piata inima chinuita… uitate in urma si zambeste-i fantomei care te va urmari pe veci… si mai ales nu uita ca amintirile sunt singurul lucru care te mai leaga de el…nu le lasa sa moara doar ascunde-le bine de tot si nu le lasa sa iasa decat atunci cand te simti pregatita…Zambeste femeie-copil…uite, inima ta incepe sa se vindece si sa prinda contur pentru un alt El.

Shhh....dormi!

2008-12-22T14:42:00.001-08:00

Tipi …
Ecoul înfundat al vocii tale,
se aude-n depărtare…
Nu e nimeni care sa-ti audă strigatele,
pline de disperare…
Si totuşi tipi in continuare…
De ce nu poţi sa taci,
si sa nu te mai vaiţi?!
Nu vezi ca ai ajuns o epava?
Te miri?!
Mai bine nu ai face-o!
Eşti tu!
Ce, nu te recunoşti?
Tu spiriduşul, tu demonul,
Tu zâna, tu soarele si luna…
Ah!!!
Am uitat…
Ai căzut …
Ha!
Ce, credeai ca o sa stai sus prea mult?
Te-ai inselat fata draga,
Credeai ca poţi lua lumea in saga…
Dar nu-i aşa, lumea te-a luat pe tine…
Te miri?
Mai bine nu ai face-o!
Eşti tu si nimeni alta,
Ce? Nu te mai recunoşti?
Nu vad de ce ai face-o…
Pe fata ti s-a scurs rimelul,
Fardul de pleoape,ultima mina
De culoare…
Ai rămas doar tu, in esenţa ta…
Adică insipida si gri…
Fara sa fi interesanta in vreun fel…
Oglinda ce odată iţi era prietena,
Acum nu-ti mai place..
Te miri?
Mai bine nu ai face-o!
Ce-i?
Ai rămas singura?!
Nu te speria,obişnuite-te!
Aşa vei fi mereu…
Si te rog, nu te mai mira,
Tu eşti singura responsabila
Pentru destinul tău…
Vrei sa comentezi?!
Nu acum…
Mai târziu …
Acum …shhh…
Dormi!
Revino din nou in lumea ta…
Si prefate ca nu mă cunosti,
Ca nu ştii de existenta mea…
Nu, nu vorbi!
Shhh…dormi!

Varianta a unei povesti abia incepute...

2008-12-19T04:38:00.000-08:00

"S-a sters la ochi cu dosul palmei si a privit din nou... nu i se paruse, era chiar un inger cu haine ponosite, cu aripile frante si arse pe margini, tinand in brate o inima intreaga, insa extrem de plina de urme si taieturi".…iata ce vedea tanarul visator, iata-i sperantele asadar, ideile si visele lui, iata-i noul inceput.
Povestire in rama se va numi ceea ce voi scrie in continuare…caci mi-am permis sa iti atrag atentia domnul meu, ca undeva in umbra ingerului decazut, sta un copil. Si copilul acela te priveste si vede ca in spatele ochilor tai caprui si mari salasluieste durerea, neputinta, teama…Copilul cu ochii ca vara…te priveste din umbra si plange pe ascuns pentru tine…copilul acela reprezinta o farama dintr-un vis care a fost candva…o ramasita a unui vis frumos care a luat sfarsit.

A vazut si el ingerul de care vorbeai…si daca nu ar stii ca vorbesti despre altcineva ar crede ca e vorba despre el, pentru ca e la fel de chinuit, cu aripile-i mici rupte si patate, isi scoate inima din piept si o analizeaza cu atentie pare intreaga …dar e brazdata de adancituri din ce in ce mai mari, iar santurile sculptate sunt pline cu lacrimi, acolo pare sa se contureze o harta a locurile pe unde inima lui a umblat, fara sa stie nimeni, inima lui plange si mai tare decat el caci ea a fost cea care a pierdut cel mai mult, cea care a indraznit sa parieze si a pierdut aproape tot.
Copilul din poveste vede lumea altfel acum…dupa ce a plans atat, dupa cat a suferit, dupa toate intamplarile si dupa ce acceptat ca visul s-a terminat.

Prin cine stie ce intamplare el are puterea sa fie trist si pentru tine, ar vrea totusi sa te ajute mai mult, dar ii e teama sa nu distruga echilibrul precar pe care a reusit sa il obtina dupa atatea nopti de nesomn…nu vrea sa deranjeze de aceea prefera sa te priveasca de departe, sa se bucure odata cu tine si sa planga de fiecare data cand te vei impotmoli.
"Tinere visator, de data asta trebuie sa iti surada norocul, trebuie sa fie ingerul tau si nu un demon deghizat, precum ultima data, pentru ca ai suferit indeajuns…"tinere visator priveste in urma si vezi copilul cu ochii ca vara, el e acolo si va astepta mereu….

Aripi...

2008-12-18T06:35:00.000-08:00

Da-mi aripi, da-mi aripi sa zbor...

si lasa-ma, te rog, sa ating un nor.

Si daca aripi nu imi vei putea da...

da-mi macar speranta ca voi putea.

Si daca nici pe ea nu o vei putea oferi...

nu-i nimic.

Ofera-mi un pitic...

O mana intinsa...

Un zambet...

cat de mic.

Da-mi aripi sa zbor...

sa zbor din lumea lor.

Daca nici asta nu vei putea...

Te rog nu uita ca lumea ta ...

e si lumea mea.

Da-mi aripi sa zbor...

si priveste-mi zambetul multicolor.

Iz...

2008-12-11T08:35:00.000-08:00

Si mi-am facut din mine un tiz...

fara sa uit acel puternic iz,

Fara sa uit cum a fost atunci, demult...

Fara sa uit primul inceput...

al ultimei incercari.

Si mi-am din mine un tiz....

fara sa uit acel puternic iz...

Al fecioarei pangarite, al icoanelor manjite....

Al zilelor in zadar...

si al lacrimilor cu gust amar.

Si mi-am facut din mine-un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al primei zi de mai...

cand pentru ea, el era crai...

Al viselor spulberate, in hauri ...

Si mi-am facut din mine un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al noptilor pierdute in van...

Dupa acelasi vechi, nou paravan...

Al dragostei, ce n-a existat.

Si mi-am facut din mine un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al urei si al tristei intamplari...

Al cimitirului amintirilor ...

murdar.

O lume fara nume...

2008-12-06T11:34:00.000-08:00

Melancolie amestecata cu un sentiment de repulsie, plus un echivoc in ceea ce priveste propria persoana, amalgam de ganduri, vise, iluzii, minciuni, fiinta umana, in speta Ea.Caci asa o voi nume de aici inainte Ea, refuz sa ii dau un nume pentru ca nu vreau sa nominalizez.
Se ridica din pat cu o durere sfasietoare care ii stapaneste tot corpul…o doare, dar stie ca maine o va durea mai putin, stie ca inimii ii va mai trece din febra musculara si isi va reveni la normal, va incepe sa bata iarasi cand va auzi rostit El, caci asa indraznesc sa il numesc de acum inainte. Spasm, rictus, zambet panamerican…si le insuseste cu brio, crede ca va ajunge sa faca chiar si cariera, poate ca asta e scopul ei in viata sa fie actrita.
In filme porno se vede cu greu starleta, e o lume in care nu patrunzi decat cu pile si cu un aspect fizic de pitztipoanca in calduri, Ea nu poseda nici una dintre aceste calitati deci, e mai bine sa se orienteze spre altceva, spre un domeniu pe care sa il poata accesa mai usor. Poate, daca ar reusi sa se faca actrita de telenovele, in fond si la urma urmei…nu-i asa greu…calitati de actrita de melodrama –are, rictus- are unul incantator chiar. Lacrimile care tasnesc suvoaie sunt oricum un aspect zilnic al vietii ei si o vor ajuta si in cariera deci, s-a hotarat actrita de telenovela se face.
Una peste alta viata ei isi va urma cursul, fara El, care e un element al trecutului, fara El care a fost candva al Ei si care acum din motive pe care El le stie mai bine, a hotarat sa renunte la Ea, la El si la Ei. Nu stie daca faptul ca El a renuntat la Ea o doare asa cum o doare faptul ca El a renuntat la El, il compatimeste, ii pare rau pentru El dar, asta e. Ea isi va vedea de viata ei si va avea grija sa devina actrita….sau poate ca, actoria nu e punctul ei forte poate ca e mai bine sa se indrepte spre altceva…cum ar fi…aaa…psihologia. Se spune ca studentii la psihologie merg acolo ca sa se trateze mai intai pe ei, Ea ar avea nevoie de un tratament intensiv si mai ales de unul gratuit, pentru ca e satula sa dea si sa nu primeasca nimic in schimb.
Se ridica din pat pentru ca trebuie, pentru ca trebuie sa mai mearga si azi la scoala,. Ii e sila cand se gandeste la soferul pervers de pe microbuz care ii opreste un loc langa el in fiecare dimineata, doar ca sa poata trage cu ochiul in decolteul ei, s-a saturat sa fie privita de ochii aia pofticiosii, s-a saturat sa fie atinsa de fiecare data cand trebuie schimbata viteza. Oricum, nu ii mai pasa asa cum obisnuia sa ii pese cand era mai mica, atunci cand mergea acasa si plangea in fata oglinzii doar pentru ca are sanii mari si formele bine definite.
Ajunsa in bucatarie simte aroma imbietoare a cafelei, aroma care o aduce pe Terra, psihic vorbind, incepe sa realizeze ca mai are jumatate de ora si trebuie sa fie gata pentru o noua zi. Si ce ar fi daca azi , ar sta acasa? Pfff…nimic, nimanui nu i-ar pasa ca Ea lipseste, daca ii e rau sau daca simte o nevoie acuta sa stea in pat zile in sir. O sa spuneti bine dar…nu are prieteni? Ba da, are. Si inca unii foarte buni care o sustin si o ajuta sa treaca mai departe, unii care stiu cand sa o bata cu palma pe umar…dar sunt si ei oameni si au si ei problemele lor.
In baie isi priveste chipul si isi opreste un tipat, are o paloare cadaverica, ai impresia ca e proaspat scoasa din sicriu, isi da cu apa pe fata, isi periaza dintii, in timp ce la radio rasuna….I’m just a dreamer….I dream my life away…. Ea are impresia ca viata Ei e un vis din care inca nu s-a trezit si ca inca mai are timp sa o faca, inca mai are timp sa scape de sub jugul blazarii, indiferentei, durerii, normalului, dezamagirii.
Dormitorul o asteapta la fel de dezordonat ca si atunci cand a iesit ….de ce nu se poate sa se aranjeze singur si el? Macar o data…firar! Deschide dulapul si priveste haosul care a pus stapanire pe el, de parca o hoarda de huni au chefuit acolo si au lasat in urma hainele femeilor cu care fusesera seara precedenta. Descopera in dulap, o multime de euri dintre ale Ei….ea femeie senzuala care purta bluzitze semi-transparente si cu un decolteu ceva mai indraznet, haine care si le cumparase pentru El, descopera adolescenta romantica din ea cu ajutorul tricourilor cu meneca ce aluneca pe un umar, bluzitele cu volanase si culori pastelate, descopera fata indrazneta prin hainele rosii, multimea de haine rosii pe care o are si asa isi aminteste ca Ea adora rosul, descopera tricoul cu Guns N’ Roses primit de la prietena ei, bluza cu Travka pe vremea cand se visa un Inger sedat, apropos de asta nu i-ar strica niste sedative, poate ceva Prozac, descopera jeansii aia pana si descopera pantalonii negrii largi pe care nu i-a mai purtat de veacuri. Oare Ea cum, cine, ce sa fie azi? Greu de decis…alege sa poarte jeansii aia drepti de toate zilele si puloverul acela roz impletit de bunica, acela cu: copii, copaci si munti. Isi ridica privirea si o descopara pe Heidi, papusa ei…de cand nu o mai privise de parca nici nu era acolo, dar Heidi stia sa astepte, a asteptat-o un an ca sa o priveasca poate sa mai astepte pana sa o si ia de acolo din coltul ala intunecat, acolo unde a stat luni bune fotografia Lor.
Imbracata, pieptanata, parfumata isi contureaza buzele cu balsamul ala cu gust de cirese de la Nivea, asta era singurul lucru la care nu renuntase, buzele ei….ele trebuiau sa fie mereu hidratate si frumoase. La inceput ii mai placeau si ochii, acum …ii e teama sa ii analizeze ca sa nu vada durerea si tristetea din ei. Isi pune paltonul negru si fularul de culoarea pasarii Flamingo, traista, se uita pentru ultima data in oglinda si isi zambeste, parca azi e mai bine decat a fost ieri. In fine…. Deschide usa si da cu nasul de frigul diminetii, e ceata de o tai cu cutitul, nu vezi la un metru in fata ta si totusi trebuie sa iasa..cu castile in urechi si rupta de lume, isi imagineaza lucruri despre viitor, vorbeste cu Ea insasi si incearca sa isi puna ordine in ganduri, in urechi ii rasuna: Am o vedere spre lume, Un vis fara nume, Si praf de stele…Pe urmele mele...Si incerc sa ma uit inapoi, Sa vad soare sau ploi…

Rima

2008-12-06T01:33:00.000-08:00

Am crezut...

ca nu mai pot plange.

Am descoperit...

ca se poate.
Am vrut sa...plec,

sa trec mai departe.

mi-ai zis ca :nu se poate.
Am vrut sa zbor....

m-am impotmolit...intr-un nor.

Am vrut sa fiu...mi-ai zis :

nu-i prea tarziu.
Am vrut sa trec apa inot,

abia atunci mi-am dat seama ca...

nu stiu, ca nu pot.

Am vrut sa fiu cu tine...

mi-ai zis asteapta sa treaca si maine.
Am crezut ca...totul va fi bine.

Am descoperit insa...

ca totul tine de tine.
Am vrut sa fac mereu...

sa-ti fie tie bine.

Tu mereu ma-ntrebi mereu ...

ce-i cu mine?
Ei bine....nu se poate.

Sperante, vise-s toate ferecate...

In cutia cu lucruri uitate.
Am vrut sa zambesc...

mi-ai zis ca: maine...poate.

Am vrut sa strig, sa dau din coate...

Mi-ai zis ca: nu se poate.
Si mi-ai mai zis ca:ma iubesti...

ca sunt printesa din povesti ...

Ca impreuna vom trece peste toate...

Cum se face ca sunt singura in noapte?

Moarte lenta...

2008-12-01T12:13:00.000-08:00

I feel like no-one ever told the truth to me

About growing up and what a struggle it would be

In my tangled state of mindI've been looking back to find

Where I went wrong

Too much love will kill you

If you can't make up your mind

Torn between the lover

And the love you leave behind

You're headed for disaster

'cos you never read the signs...

Oare va reusi sa invete vreodata?!
Acum isi aduna de pe jos
ramasitele de speranta.
Se facuse chiar si mai frumoasa...
Zambea...special pentru el.
Acum nu o mai face...
A revenit ceea ce era,
O fata trista de pe portile...
Teatrului Vietii...
Moarte lenta...
se numeste...
piesa pusa in scena...
Se pare ca asta a ajuns...
dragostea ei pt el...
o moarte lenta.
Tristete, melancolie..lacrimi...iubire
toate revarsate in van.
Micuta fata cade
de pe al ei piedestal...
de pe patul ca de spital...
Diagnostic: sinucidere.
Adevar: moarte lenta
El stie ca....
vina e doar a lui.
Ii pare rau ca a adus-o pe fata la ...
o moarte lenta...
Plange...
degeaba.
De acolo, de sus....
din cer...
Il vede un inger...
Ce usor ii sopteste la ureche...
Iubitule, sunt eu...
Cea pe care ai condamnat-o la...
moarte lenta.
Baiatul isi ridica ochii spre cer si...
se arunca in gol de pe blocul de 10 etaje.
Diagnostic: sinucidere.
Adevar: moarte rapida.
Stiri...
Doi tineri indragostiti...
au sfarsit prin a-si pune capat zilelor.
In cer...
pe buzele ingerilor rasuna...
moarte lenta.

Vise...

2008-11-30T03:40:00.000-08:00

Vise…imprastiate intr-un sertar, inca mai cauti scrisorile pe care ti le trimitea,inca mai citesti povestile de demult, cand pana la el mai era mult. Inca mai privesti cu tristete versurile scrise cu stiloul chinezesc, inca mai citesti cuvintele abia descifrabile pe foile ingalbenite, de timp, din neatentie…
Cand …cum…si unde s-a terminat nu stii nici tu. Sa fi fost oare intre ieri si azi? Sa fi fost intre azi si maine? Nu stii, nu iti mai amintesti…mintea iti joaca feste si rade de tine, te amageste ca pe un copil. Dintr-un colt il vezi, parca-ti surade! Ii zambesti dispare…apare din nou, si o tineti tot asa intr-un joc continuu. Cand e plecat ii simti lipsa. Cand e cu tine te sperie…apare doar atunci cand…deschizi sertarul cu ... vise.
Ciudat astazi nu a mai venit! Desi ai deschis seratarul de mii de ori.Ce o fi patit? Deschizi din nou sertarul cu vise…si gata. Uite-l, apare! De data asta te cheama la el…te indeamna sa-l urmezi! O fi bine, oare? Nu mai conteaza de cand asteptai clipa asta?!…Te lasi purtata de el, si …parca zbori! Se deschide fereastra si…surprinzator zbori! Iti zambeste…ii zambesti tamp, nu mai ai forta sa ripostezi, nu poti nici macar sa te misti. E atat de bine! De cand nu te-ai mai simtit asa? De veacuri…inainte sa se termine clipa deja te-a cuprins... deznadejdea.
Ai realizat ca el va pleca si ca totul va fi ca inainte. Ai cazut de acolo de sus de unde a binevoit el sa te duca, sa te ridice... Totu-i ciudat! Acum, zburati impreuna si deodata iubitul tau, ti se transforma in calau! Iti da drumul si te lasa sa cazi.Te prabusesti, cazi, te sfarami de caldaram, simti durerea balsamica in tot trupul. Il vezi cum rade si nu indraznesti sa-l întrebi de ce? El a fost tot, viata si moartea, din iubit a devenit atât de simplu cel care te-a ucis …acum ce o sa faci?...

La ştirile de la ora 17: O batrana de la un azil de batrani din Bucuresti, s-a aruncat de la fereastra…astazi in jurul orei 14, nu se stie sub ce circumstante!

Refuz

2008-11-29T02:16:00.001-08:00

Abuz de vorbe desucheate
In urechi ce inca sunt caste.
Desfranare fara capat…societate.
Copiii de azi , adultii de maine
Crestem durere cand vrem bine.
Maturizam mult prea rapid,
Marsaluim spre absolut.
Refuz sa cred ca asta-i bine
Ca asta ma asteapta si pentru mine.

Femeia ce pana ieri era fecioara
Refuza sa mai planga
Partea din ea care a murit.
Mama, ce pana ieri,
Era indoiliata.
Refuza sa isi imagineze …
Copila moarta.
Refuz spontan …
Ganduri, vise, sperante, iluzii
Sfaramate…
Refuz sa mai visez ca ieri…
Dar nu voi inceta sa o fac si maine.

A mai trecut o zi..

2008-10-28T07:33:00.000-07:00

A mai trecut o zi si ma gasesc aceeasi...acelasi pat, aceeasi masa...aceeasi carte aruncata in spatele lampii de pe noptiera; aceleasi melodii ascultate o data, inca o data si inca o data pana la saturatie. Aceeasi sila de trezitul de dimineata, durerea de cap pana cand simti parfumul cafelei ce te imbie din bucatarie...aceleasi toate.Viata noastra e compusa dintr-un sir lung de intamplari si actiuni repetate, sentimente de deja-vu unul peste altul....Scoala...abject...durere....enervare....frustrare...blazare...indobitocire si multe altele, aceleasi.Ajung seara in patul acelasi ca si dimineata, in aceeasi camera cu aceleasi haine aruncate in acelasi colt, cu aceeasi carte de pe aceeasi noptiera si cu aceleasi melodii ascultate pana la saturatie....imi zic in gand : A mai trecut o zi...aceeasi cu cea de ieri asemanatoare si cu cea de alaltaieri!

Despre generatia vesela...

2008-09-22T10:46:00.000-07:00

La o discutie avuta in clasa, in timpul orei de desen, una dintre colege ne spunea ca bunul gust, respectiv, bunul simt sunt native; ea aducea ca dovada acei copii care s-au ridicat din mizerie cu ajutorul scolii si al educatiei, nimeni nu o poate contrazice pana la un anumit punct...insa acei copii care reusesc sa scape de prostia si de programul asiduu de indobitocire al parintilor( vezi facut poze cu tigara in gura/ fardat de la varste fragede) sunt cativa, foarte putini din pacate.
Toata lumea vorbeste despre cocalari si printzese, de pitipoance...toata lumea ii blameaza, but hey...intr-o lume in care copii de 12-13 ani vad sclipici, fard aplicat in 5 straturi si fond de ten cat cuprinde, la ce ne putem astepta? Suntem limitati de produsele gasite in magazine, de reviste proaste care invata fetite de 11 ani cum sa se machieze si mai ales de reviste pt fetite de 5-6 ani care au lip-gloss cadou; limitati de societatea asta frivola care nu face altceva decat sa promoveze nesimtirea, tupeul si incultura si sa nu uitam limita pe care ne-o impun banii, sa fim seriosi daca ai bani iti poti lua haine dragute care arata bine si te fac mai deosebit fara sa aiba cine stie ce sclipiciuri, insa si asta e o problema relativa,ca daca ai bani si iti cumperi haine de prost gust tot aia e.
Mai trist e cand vezi oameni in toata firea prostindu-se, pitiponcindu-se...ma uimeste mai mult sa vad o tipa de 40 de ani, care arata ca naiba, dupa 3 nasteri, cu o fusta atat de scurta incat sa i se vada cuca si bonus operatia de cezariana, sa nu uitam de culori gen: roz, mov, verde, albastru in par, inteleg ca pe vremea lu' Ceasca nu erau d'alde d'astea da' nu cred ca e cazul sa ne prostim la 50 de ani- astea is pitipoancele tomnatice.
De ce sa asculti Chopin cand poti asculta Guta...e mult mai accesibil si bonus iti poti scutura suncile cu talent pe ritmuri tiganesti( a nu se intelege ca am ceva cu muzica tiganeasca pura).
In fond si la urma urmei, fiecare isi alege modul de vestimentatie preferat si isi etaleaza ce crede el ca il pune in evidenta mai bine...teoretic, insa practic instinctul de turma primeaza asa ca fiecare pune pe el ce e la moda si de firma, ca deh... tre' sa fie in trend si cea mai mare shukarime ca sa o placa baietii...cmmon dudes...sa fim seriosi cat credeti ca va veti mai permite sa fiti asa? Fetelor, treziti-va, la 30 de ani o sa va cada fata si o sa aveti riduri de un deget grosime....Cah!
Personal cred ca nimeni nu vrea sa se fie cu cineva atat de superficial, nici macar papuseii aia cu multi bani...banuiesc, ca baietii vor sa mai vada si culoarea naturala a pielii, puful auriu de deasupra buzei de sus, vor sa sarute buzele nu stratul de 5 cm de gloss, eu una as fi scarbita sa sarut o tipa care s-ar masca si ruja asa...Garrr!
Anyhow...nu cred ca vor intelege multi ce am vrut sa spun eu aici...daca stau bine sa ma gandesc, nici eu nu prea am inteles...Da' macar am incercat sa imi spun parerea despre "fetele frumoase"...din moment ce eu nu fac parte din aceasta categorie, si nici nu vreau sa ma integrez in lumea asta plina de modele prafuite, imbacsite de fard si parfum. Sper ca am facut o treaba buna desi, ma indoiesc.
O conluzie a tot ce am balarit eu aici: Suntem multi si diferiti, unii mai "speciali" decat altii, fiecare vede lumea in felul sau unii mai roz altii mai gri....dar, toti suntem parte a societatii si ne supunem normelor sociale, fiecare in felul sau... unii mai mult, mai putin sau deloc....

Fadding like a flower...

2008-09-09T23:50:00.000-07:00

Prinsi in capcana nervilor...a cuvintelor spuse fara rost, dragostea dintre ei palea asemenea unei flori. In loc de cuvinte soptite...in loc de cuvinte tandre, tipau unul la altul...isi reprosau chestii aprope fara importanta.

Cuvintele dor...spuse fata. Baiatul era prea ocupat cu nervii lui ca sa o asculte...sau poate chiar nu intelegea.

Si asa au trecut zile, luni, ani iar ei nu si-au facut niciodata timp ca sa discute despre nimic-ul pe care ea il raspundea de fiecare data cand baiatul o intreba ce se intampla cu ea.

Azi dupa atatea certuri si discutii amandoi se simt sfarsiti, ii termina gandul ca de fiecare data cand se redreseaza apare ceva care ii trage si mai mult in jos.
Cum ar putea ea oare, sa uite te iubesc-ul spus in sila zilele trecute? Ce daca baiatul era nervos...a fost si ea nervoasa dar asta nu a impiedicat-o sa ii spuna ca il iubeste...din contra. Dar, oameni sunt diferiti, e natural sa fie asa...insa, uneori te astepti ca cel de langa tine sa inteleaga de ce ai nevoie sau macar sa incerce. Nici ea nu il intelege pe el...dar, incearca, fiecare cuvant de-al lui...fiecare vorba aruncata aiurea pe ea o doare....el zice ca nu intelege de ce...ea ii spune ca e asa pentru ca il iubeste, pentru ca fiecare gest, zambet, sarut, atingere conteaza. A incercat atata timp sa fie perfecta, sa ii faca pe plac incat acum a ajuns sa nu se mai recunoasca in oglinda ei interioara...a ajuns sa simta ca e inlocuita de altcineva cu alte ganduri, cu alte perspective, alte prioritati. El ii spune ca dramatizeaza,oare nu isi da seama ca ea chiar asa simte...cred ca nu, din pacate dar....Ce rost mai are acum cand zarurile au fost aruncate? Cand intre ei se deschide o prapastie din ce in ce mai mare?Niciunul.

Fata sta si plange noaptea in somn...baiatul viseaza urat...dragostea si pasiunea ce i-a unit odata pare sa se estompeze in spatele lacrimilor si al viselor urate.

Iar azi, fata ii spune baiatului oftand: And if one day when you weak up, i won't be there, please, don't let that surprise you my dear....

Eu

2008-08-23T07:10:00.000-07:00

Eu…
Alternativa nevoilor tale,
Eu…
O fiinta fara pudoare,
Eu…
Nu-mi fac reclama gratuita,
Eu…
Un sfert de ciot dintr-o aripa,
Eu…
Copil deviat de la realitate,
Eu…
Blazare pura,
Eu…
Usor de mers peste masura,
Eu…
Membru al generatiei prozac.
Eu…
Nimic…
Eu…
Parazit.
Eu…
Si cu mine…
Hm…
Ce? Nu ma stii?
Asta e!

Dadaism

2008-08-22T11:58:00.000-07:00

Dadaism…

Eu…

Copil pervers cu ganduri incurcate,

Tu…

Un demon ce hraneste orice imaginatie,

El…

Un om ce trece strada,

Ea…

Persoana de care te lovesti, aceea

Aceasta?

Poezie in stil Dadaist.

Noi…

Vietati ce fac doar rau,

Voi…

Fiinte vrednice de mila,

Ei…

Gaz transparent ce se respira.

Aceastea?

Dadaism?!

Nu, lumea!

Ce-ar fi?!

2008-08-22T11:53:00.000-07:00

Ce-ar fi…?!

Plânge iarăşi pianul…
Anunţa întâlnirea cu realul,
Acelaşi loc,ca si la anul
Aceeaşi ora, tot in noapte,
Aceleaşi dulci si triste şoapte,
Aceeaşi dulce reverie,
Acelaşi înger de hârtie,
Aceeaşi figura de origami,
Aceeaşi umbra de tsunami,
Aceleaşi forme încurcate,
Aceleaşi minţi, dar mai blazate,
Aceiaşi oameni fara rima,
Acelaşi colt fara lumina,
Aceleaşi versuri fara rost,
De ce oare te-ai născut prost?
Aceleaşi vechi, noi întrebări,
Acelaşi zumzet de viori,
Aceleaşi figuri obosite,
Ce par de friguri zguduite,
La fel ca ieri, mai rău ca mâine,
Ce-ar fi daca-ai fi fost un câine?
Ce-ar fi daca nu ai fi?
Si daca-ai fost…
Ai avut oare un rost?
Plânge iarăşi pianul…
Anunţa sfârşitul comediei,
Când totul se transforma ,
Din nou in ceea ce a fost,
Când lumea se transforma, in huma.

Jurnal...

2008-08-22T11:45:00.000-07:00

Jurnal

Nu pot sa mai scriu…mi-am pierdut talentul. Oare? Sau nu a fost niciodata? Pendulez intre ieri si azi, intre azi si maine,incerc sa-mi gasesc scop in viata si totul se face farame.Ma tarasc prin ceea ce inseamna societate, ajung nicaieri,nu prea departe.Ajung un nimeni,ajung o alta fata in multime,ajung exact ceea ce ma temeam ca am sa fiu.Mintea imi e din ce in ce mai blazata,creierul refuza sa mai funtioneze sunt la un pas de colasps sentimental,moral.Am atins limitele!
Ha!Ha!Ha!Am innebunit simt cum o iau razna,simt cum ultimele picaturi de intelepciune se scurg usor din mine.Simt cum alerg prin ceea ce inseamna viata.Vreau sa ma intorc dar deja nu mai pot.Rostesc cuvinte fara rost ,fac propozitii si mai apoi fraze neinchegate.Imi trebuie un restart sau daca nu un turn off... .Vreau sa ma sting, sa ma detasez de tot ce a fost. Vreau sa zbor. Sa ies din ceata,care imi invaluie trupul, spiritul...Sa ma sustrag din lumea asta care imi provoaca greata. Si totusi raman aici intepenita.
Ma atrag ca un magnet ei, ea, el...

Intalnire....

2008-08-22T11:32:00.001-07:00

Intalnire …

Pasea iarasi pe aceesi strada…pustie.Asa e de la un timp,asa e si azi, asa va fi si maine! Unde s-au dus oare zilele in care se jucau?! Unde sunt copii care stateau ascunsi dupa cires?! Au disparut, bineinteles! S-au dus, asa cum s-au dus si ei. Usor-usor, incet-incet, discret...stie ca viseaza si totusi nu poate sa se abtina. In minte ii rasuna: I’m just a dreamer,i dream my life away...da, asa e inca mai viseaza. Acum nu-i mai e teama sa o spuna! Ce se intampla? Ce a mai ramas din ei? Nimic.Trist, ciudat, vag, cald, calm, zambet, suspin...nimic, era tot ceea ce le-a mai ramas.
-Hm! Pledoarie pentru echilibru moral?! Nu exista. Moralitate?! termen vag, irelevant pentru mine,tine,el,ea...moaralitatea nu exista!
-Inca nu ai invatat?!
-Da ,bine dar....Confuciu?!
-Ce are a face?! El e filozof chinez....nu stie cum sta treaba la noi. Inca mai ai valori morale? Nu ma face sa rad! Doar te cunosti, ai trait atata timp cu tine insati. Inca nu ti-ai aflat adevarata valoare? Nu stii ca esti un nimic?
Fata isi stranse paltonul pe langa corp, pielea i se zgribulise de frig sau de frica...nici ea nu stia exact.
-Sa continuam. Ii zise fata care aparuse din senin langa ea....
-Sinceritatea, demnitatea, buna-credinţă, francheţea, cinstea, iubirea de adevăr, chibzuinţa despre ele ce crezi?
-Pai....
-Ce ? Si ele exista?
-Daaa...
-Ha! Fi sincera macar cu tine...
-Dar sunt. Eu cred in toate astea, vreau sa cred!
-Si el? Crede si el?
-El...nu, nu stiu.
-Vezi! Te-a parasit.
-Ba nu!
-Ei nu? Atunci hai zi, unde-i?
-Nu-i!
-Vezi! Esti singura in marea de oameni care inca mai crede in toate astea! Sau nu? Tu crezi?
-Da cred!
-Ha! Crede, ce simplu iti dai drumul la vorbe. Auzi la ea...crede.
...fata zambi trist.Avea dreptate! In fond ce stia ea despre credinta?! Ce stia ea despre lume? Era un copil, mic si zgribulit, avid dupa cunoastere. Era o fetita prostuta, capabila sa inghita orice minciuna, era ea.
-Si ia zi ce mai „crezi" tu?
-Cred ca el se va intoarce....
-Ti-a dat vreun semn vreodata?
-Nu...
-Si-atunci? Auzi la ea Confuciu, auzi la ea cinste, iubire de adevar....nu vezi ca toate sunt ingropate?
- ...
-Taci? De ce?
-Pai...
-Pai...numai atat stii. Esti un copil, inca nu te-ai trezit la realitate!
-Ba da...stiu, stiu cum e lumea?
-Ha! Si cum e?
-Lumea e...
-Vezi! Nu stii!
Fata pasea in continuare, pe aceeasi strada gri. Acum plangea. Avea dreptate...necunoscuta aceea! El nu mai vine, a uitat-o...
-Ce faci?Ai amutit?
-Nu doar ca....
-Hai zi, cum e lumea?
-Trista, monotona si ....
-Si?
-E ca o sala de asteptare....in care fiecare isi asteapta soarta.
-Ha! Ha! Ha!
-Esti sadica! Taci! Nu vreau sa te mai aud!
-Nu mai vrei? Bine plec...tu continua sa crezi.Vei ajunge....
-Cum? Ce?
-O epava.
-De ce?
-Pentru ca vei da tot ce ai mai bun din tine, iar ei vor stoarce pana si ultima ta picatura de moralitate, bunatatea ta va fi un nimic aruncat in vant.... Te vei chinui de pomana, nimeni nu-ti va arunca nici macar o privire, macar un zambet, toti te vor blama. Si sa-ti mai spun ceva fetito, ei se vor folosi de tine si de trupul tau si apoi te vor arunca, nu esti pentru ei decat un gunoi. Un gunoi, care mai este inca pur, ce-i drept, dar ti-ai ales gresit planeta, oamenii nu sunt capabili sa faca diferenta. Am fost si eu candva ca tine... nu stiam ce e viata, nu stiam nimic, eram inocenta, pura si plina de idealuri. Am ajuns in manile lor si m-au distrus, uite unde am ajuns.
Necunoscuta plangea acum si mai tare decat o facea fata, lacrimile i se transformau in flori de gheata.
-Care ei?
-Ei, el, ea...toti. Nu intelegi ca eu iti vreau binele?
Fata plangea, iar lacrimile se scurgeau pe pamant lasand in urma sloiuri de gheata.
-Dar...
-Am plecat!
-Nu. Mai stai!
-Nu-ti face griji! Ma voi intoarce...sa-ti indrum pasii, voi fi acolo cand vei avea nevoie de mine, te voi sustine, si iti voi da cele mai bune sfaturi.
Fata zambi.Simti ca pentru prima oara avea o prietena adevarata, isi simtea inima pulsand cu putere.
-Stai! Cine esti?
Fata de langa ea zambi. Acum se indeparta, plutea...
-Ei bine, fata draga, eu sunt constiinta ta...
Ramase singura iarasi pe aceeasi strada pustie. Cerul era si mai intunecat, nori se adunau desupra amenintatori...Incepu ploaia. Fata noastra zambea plangand, iar in urma-i lacrimile lasau flori de primavara. Simtea ca de azi inainte totul in viata ei se va schimba. Se trezise in sufletul ei curat, un sentiment nou, de teama amestecata cu o doza mare de curiozitate, vroia sa stie mai multe, ar fi vrut sa-i zica sa mai stea noii sale prietene. Ea, a plecat atat de repede, ofta...Din pacate acum mai are inca ceva de asteptat, pe el si pe ea, dar nu-i nimic ea avea rabdare, ii va astepta pe amandoi....Zambi pasind mai departe prin ploaie.

Adaug...

2008-08-22T11:20:00.000-07:00

Adaug…
Adaug pete de culoare,
Tabloului ce nu le are ,
Fata ti-e inca fara sânge,
Nici inima parca nu-ti rade,
Adaug sunet liniştii,
Plâns, râsetelor de copii,
Adaug tot ce iţi lipseşte…
Dar lumea-ti incompleta, este.
Adaug strop de fericire,
Din oceanul cu nemurire,
Adaug pietrelor fiinţa,
Deşi nu le face trebuinţa,
Adaug mie un nimic,
Adaug apa in ibric,
Iţi fac cafea când porunceşti,
Iara tu?!...
Tu, tot nemulţumit eşti!
Adaug inca o narcisa,
In gradina ce e închisa,
Adaug morţii nefiinţa,
Necredinciosului credinţa,
Adaug lumii desfătare,
Si preotului alinare,
Adaug tot ce-mi sta in putinţa.
Nu pot sa-ti dau iarăşi fiinţa…