Aştept, aştept, aştept...
Ce faci X? Îl aştept pe Y. Se pare că fiecare din noi aşteptăm pe cineva sau ceva, la un moment dat. Este imposibil să nu faci asta. Ce se întâmplă însă când Y întârzie mai mult decât trebuie şi când X se plictiseşte să tot aştepte?! Nu cumva Y devine banal, lipsit de interes şi îşi pierde farmecul?!Ba da, de cele mai multe ori da. Poate doar in cazul amorezului care îşi aşteaptă iubita nu se aplică regula, dar nici atunci nu e ceva sigur pentru că oricât ar fi el de îndrăgostit are ceva ce se numeşte răbdare. În rest e ca şi cum ai mânca un pepene mult prea copt e bun dar, nu mai e la fel de savuros.
Hai totuşi să vorbim despre aşteptări…Când aveam 14 ani îmi imaginam vârsta de 18 ani ca pe ceva departe şi fabulos, acum…30 pare aşa. Ciudat e că, fetiţa de 14 ani pare acum undeva departe…dacă nu ar fi prietenii, părinţii care să îmi amintească de ea probabil că aş fi uitat-o de mult. Întrebarea e…ce s-a schimbat? Eu, eu m-am schimbat ideile şi ţelurile mele s-au schimbat, am devenit altfel…nu ştiu prea bine să definesc acest altfel dar, ştiu că nu e la fel. Ce s-a pierdut? Eu m-am pierdut…bizar, nu? Staţi să vă explic, eu m-am pierdut în timp, in decurs de 4 ani şi m-am regăsit astăzi aici, in faţa paginii goale a unui document Word, m-am regăsit eu cea de 18 ani, departe de ceea ce visam să ajung, pentru că părul verde şi beţiile nu mai sunt în lista priorităţilor mele. Ce să–i faci?! Maturizare cred că se numeşte fenomenul, nu ştiu exact. Am trecut prin diverse experienţe şi apoi am revenit la normal. După cum se ştie orice revenire la normal numai revenire la normal nu este, pentru că revenim la un normal diferit de cel iniţial, fiecare etapă, perioadă are Normalul ei.
Acum aştept vârsta de 30 de ani şi încerc să mă imaginez . În vis, am o casă , 2 copii şi probabil un soţ ( da, ştiu gândire de amazoană), spun probabil pentru că în ziua de azi familia nu mai reprezintă ceea ce reprezenta acum 20-30 de ani, a devenit o formă fără fond eu sper să nu am parte de aşa ceva.Cine ştie, poate nici la 30 nu voi fi ca in vis, sau poate că da.Lucrurile se schimbă atât de rapid, oamenii se schimbă.Până la urmă vorba cantecului: dacă nu plec, mă transform.
Ce va fi în viitor vom vedea, nu pot decât să sper, să visez, să mă bucur de fiecare ocazie ivită ca şi cum alta nu va mai fi. Se pare că incă mai sufăr de boala numita copilărie, dupa spusele unora…sincer, sper să nu mă vindec prea curând pana atunci: aştept, aştept, aştept…
