El si ea II...

Ce-l apucase? Ce avea tipa asta de il atragea ca un magnet ? Poate pentru ca semana atat de mult cu un copil fara aparare, poate fiindca asa micuta cum era parea atat de puternica si atat de neajutorata in acelasi timp. La naiba cu instinctul lui patern, daca ar fi vrut, ar fi putut sa o aiba acolo pe loc, ea s-a abandonat in bratele lui atat de usor. Saraca parea sa fi suferit mult, il induiosa incercarea ei de a se apara. Isi aminti zambetul acela din microbuz, coborase in aceeasi statie cu ea desi locuia in capatul celalalt al orasului. Zambi, micuta lui necunoscuta, ce draguta era cu nasul ei carn rosu de la frig si cu fularul rosu care ii dadea un aer de spiridus al lui mos Craciun, cu ochii aceia verzi pe jumatate numai, cu gura mica si cu tenul atat de alb, cu cearcanele violete care ii puneau in evidenta culoarea nedefinita a ochilor. Acea faptura micuta care sarise ca o leoiaca sa se apere. Cine o fi ranit-o in halul ala ? Ii venea sa se duca si sa-l stranga de gat pe nemernicul care indraznise sa o raneasca.
Mergea pe strada in drum spre casa lui, goala si rece. Ajunse in fata si intra, deschise lumina si vazu ordinea care era la el. Isi aminti ca nu mai daduse pe acasa de vreo saptamana...dormise la Mircea, prietenul lui din copilarie. Suna telefonul :
-Alo ! Da, Mircea abia am ajuns! Ce? Nu, nu am vorbit cu Mihaela….Ok. Ne vedem acolo !
Mereu pe drum, niciodata nu putea sa stea si el acasa. Acum trebuia sa plece la expozitia aia, sa duca colajele acelea si dupa sa iasa cu prietenii. Ce s-ar fi facut oare fara ei ?! Ar fi fost singur... Merse in baie si facu un dus rapid se schimba si dadu sa-si ia colile de duplex ca sa poate sa mearga sa le expuna, avea timp berechet. Merse spre locul unde stia ca are sacul, la naiba, uitase colile la ea. Acum va trebuii sa le ia si apoi sa mearga spre sala destinata expozitiei, lua un taxi. Ajuns in fata blocului cobori, suna la interfon...Asa cum ii indicase, cu cateva ore mai devreme, baiatul care livra pizza. Ea ii raspunse cu o voce adormita. Ii deschise, el urca incet pana la ea. Ii deschise usa, abia reusise sa se imbrace si ea. Purta o rochita de finet si un halat. Parul ii era valvoi si privirea trista, se lumina la vederea lui.

- Ce s-a intamplat ?
-Stii... am uitat colile de duplex la tine, si-mi trebuiesc pentru o expozitie.
- Aaaa ...vezi ca sunt in colt dupa usa, exact acolo unde le-ai lasat.
-Tu ce mai faci ? intreba el. Te simti mai bine ?
-Oarecum.
-Banuiesc ca va fii petrecere mare diseara aici...
-Ba deloc, planuiesc sa stau si sa ma uit la un film, eventual.
-Cum ?! Pai...o data in viata implineste omul...isi dadu seama ca nu stie cati ani avea.
Ea zambi vazand incurcatura in care se afla el.
-22...
-Ma gandeam eu...raspunse el. Stii ce ?
- ?!
- Hai cu mine...
- Unde ?
-La galerie...dupa mergem la un bar cu niste prieteni de-ai mei...Vrei ?
- Hm...Mda.
-Bine, atunci astept sa te schimbi.
Ea merse in camera de zi cautand ceva potrivit pentru o ocazie ca asta.Ce o apucase ? Cauta sa isi aleaga haine ? Nu mai facuse asta de mai bine de un an...isi dadu seama ca in garderoba ei nu erau decat jeansi uzati si tricouri sport, pentru prima data dupa mult timp regreta ca nu avea ceva mai feminin.Pana la urma se hotari sa imbrace, cea mai noua pereche de jeansi si un tricou mai mulat.Isi pieptana parul si-l lasa sa curga lin pe spate, nu-l mai tunsese de ani.Trecand in baie, isi observa atenta chipul, era palida dar nu avea ce sa faca, putin rimel si ruj, mai mult nu putea face pentru a-si ascunde uratenia. Se privi in oglinda scarbita de felul in care arata. Se mintea pe ea insasi punandu-si toate zorzoanele astea, oricat de "frumoasa" ar fi in exterior uratenia interioara ii iesea prin toti porii, crima parea sa-i murdareasca fata palida, cu sange.
-Mai ai mult ? se auzi vocea lui.
Ce ciudat nu stia nici macar cum o cheama....Era hotarat sa rezolve aceasta dilema imediat ce ea va iesi din baie.
-Cum te numesti ? intreba el brusc.
-Diana. Tu ?
-Mihai.
El o privea acum gales, privea pe micuta lui necunoscuta, era atat de sexy in jeansii aceia strimiti care ii imitau perfect modelul copselor ei micute si decolteul acela, care lasa sa se vada atat cat era necesar, ca sa-l faca sa se gandeasca la lucruri mai putin ortodoxe.
-Haide sa iesim, mai avem jumatatea de ora ca sa ajungem...
Afara o ceata densa acopera strada, ca o perdea de fum, abia puteai zari la un metru departare in fata ta. Semi-intunericul se lasa peste oras cu repeziciune. Luara un taxi de la coltul strazii. Ea se gandea acum, la cele intamplate pe parcursul zilei, mergea alaturi de un om despre care nu stia mai nimic, dar nu mai conta, poate avea sa sufere iarasi, sau poate nu...
Taxiul inainta, fara sa-i pese de problemele ei.Erau acum doar el si ea...

Mental...

Aceeasi strada prost luminata ca si datile trecute, aceeasi eu la acelasi colt, in acelasi ger intepator diferentele despre care vorbim sunt o alta tigara si un alt El. Il astept in fata la Club 707 de vreo 10 minute si par o vesnicie, iti jur. Uite-l a venit...my mystically beloved...stiam ca el nu ma va dezamagi, in fond el nu e ca celalalt si el e inca la inceput; inca mai simte fiori pe sira spinarii si inca ma mai priveste cu adoratie de undeva dintr-un colt al mintii, pentru el inca nu am devenit femeie, amanta.Si totusi...il simt mai viu si mai aproape decat mi-as fi imaginat vreodata. E aici, chiar daca aici inseamna departe, nu simt nevoia sa il vad, sa il stiu tot timpul doar din cand in cand, dar sa stiu ca e acolo si ca ma pot baza pe el, sa stiu ca el e al meu chiar daca in acelasi plan mental de pana acum. Poate inca nu ti-ai dat seama...dar...Club 707...tigara mea aprinsa...gerul de afara toate sunt doar in mintea mea...fictiune pura insotita de sentimente intense, trairi ce numai acolo isi au rostul si pot lua viata. In lumea reala suntem doar un eu si un el fara sa avem vreo legatura in afara de cea mentala...aceasta uniune mistica, cerebrala intre doua persoane cu aceleasi idei, valori, sperante...Acum ca ti-am zis cum stau lucrurile sa continuam....

Intram deci, in 707. Aroma cafelei ne imbie de la usa, narile inghetate. Abia acum ii simt parfumul...simt mirosul de tigara amestecat cu cel de cafea, ciudata combinatie, halucinanta. My mystically beloved...de ai stii tu....prin cate tari am colindat impreuna si cate am vazut, cate am trait, simtit, atins...de cate ori am alergat ca nebunii pe strazile pustii ale noptii si mai ales de cate ori nu ne-am lasat ascunsi, incurcati, in cearceafuri divers colorate din diferite hoteluri. De cate ori nu ti-am simtit parfumul si respiratia, de cate ori ti-am soptit cuvinte deocheate care stiu, dragul meu, stiu ca te-au facut sa te gandesti la prostii si stiu ca ti-au dat fiori transmitandu-i pana acolo, pana jos. Sush! Nu incerca sa negi...tu esti aici ca sa ma accepti asa cum sunt, sa vezi lumea din spatele ochilor mei verzi si sa treci peste prostiile mele de copila, sa ma sustii in tot ce fac chiar daca ti se pare nebunesc, tu esti aici pentru mine. Sush! Ai sa vezi ca iti va placea si tie, lumea asta plina de aventuri. O lume doar a noastra; in care totul e permis si unde sutem doar noi doi si o tigara...am trecut de mult de faza cu portocalele.

Chelnerul care imi pune cafea in fata ma trezeste la realitate si te vad iarasi, my dear, te vad asa cum esti tu...cu ochi-ti albastrii ca marea.Odata cineva m-a intrebat daca Marea Neagra e albastra...stii ce dragul meu? Marea are culoarea ochilor tai...si nu ti-as zice mai multe pentru ca nu as vrea sa te flatez...stii tu ...principiul ala al meu, eh....Nu, te rog nu incerca sa vorbesti, mai lasa-mi doua minute ca sa te admir...nu-mi lua mirajul, nu mi-l fura rostind vorbe fara noima, lasa-ma te rog.

Ma privesti curios de parca ai vrea sa citesti pe chipul meu tot ce gandesc, simt...n-ai sa reusesti. Stii bine ca sunt o forma fara fond dragule, nu te mai chinui...lasa, vei vedea ca voi stii sa am grija de tine. In spatele aceste fete cu par rosu sta femeia care s-a nascut din cenusa copilei ucise de el. Numai tu o poti vedea din cand in cand...si mi-ai zis asta, dar nu vreau sa te cred; prefer sa imi rezerv o parte din mine, exclusiv mie.

Ne bem cafeaua in tacere, pentru ca asa vreau eu si simt ca nici tie nu ti-ar placea sa se rupa tacerea si vraja care ne-a adus aici, azi, impreuna. Privim amuzati rotocoalele de fum care se ridica in tavan. Facem abstractie de ei care sunt in plus, cuvinte rostite pe fundal pierdut in timp si spatiu, asa cum suntem si noi.

E timpul sa iesim, sa parasim Club 707 dar, iti promit ca ne vom intoarce si alta data. Daca zici ca ti-a placut asa de mult. Ne despartim aici my mystically beloved...pentru cateva zile, poate luni dar, ne vom intalni iarasi la un pahar de vorba sau poate vom ajunge iarasi sa ne incurcam in cearceafuri asa....ca din intamplare.

Alert...

Mi-ai alergat prin vene
Te-am prins si te-am legat.
Ai scapat.
Eu m-am mirat.
Iar tu te-ai lezat.
Acum totul e la fel;

Intact.

Dedicata Irinei. :)

Long time no see...

Long time no see...asta imi spun cartea pe care am abandonat-o pe noptiera, romanul inceput acum un an, chitara, lucrurile pe care acum ceva timp le faceam cu drag. Long time no see...
Ma simt ciudat recitind poezii ale anilor trecuti, ma simt ciudat revazandu-ma intr-o alta lumina decat cea obisnuita, vazandu-ma neprafuita si totusi mai obosita decat niciodata. Long time no see,my darling...
Incercarea disperata de a scrie ceva se concretizeaza intr-un perfect nimic...nu mai stiu cine sunt nici ce vreau si sincer, nici nu ma intereseaza, am ajuns sa fiu indiferenta fata de mine, sa ma intereseze clipa pe care o traiesc acum. Poate o sa ajung iarasi sa citesc, sa am vise, sa sper...sau poate nu. Ma cufund in noaptea nestiintei...ha ha...prostii...stiu multe lucruri! Spre exemplu,cum ar fii...ah...nimic care sa fie important nu-mi vine in minte.
Ma uit in jurul meu,camera mea pare sa-mi spuna...long time no see...totul pare sa fie strain de mine...toate par sa se fi schimbat, sau poate m-am schimbat doar eu.Ce s-a intamplat cu lucrurile care imi placeau atat de mult...au disparut?Nu cred...sincer, cred ca eu din proprie initiativa le-am dat uitarii. M-am cufundat in lumea lui...in lumea noastra, uitand de lumea mea...m-am indragostit, am suferit, deceptiile mi-au adus deznadejdea, indiferenta,ura...
Ma uit in oglinda si nu ma recunosc.Oglinda imi spune:Long time no see, my darling...long time no see.... Are si ea dreptate in felul ei, am uitat de mine m-am privit prin ochii lor...luni intregi.Am suferit mai mult decat ar fi trebuit...si m-am schimbat, m-am maturizat, spun ei. Si poate au dreptate, eu insa ma simt alta, sunt prizoniera propriului meu corp.Psihic simt ca am 35 de ani...fizic am 17. Stau zilnic in aceeasi casa,in aceeasi camera dar toate imi par straine...si toate imi soptesc...long time no see my darling, long time no see...
La 17 ani,ma simt obosita, stinsa...fara idealuri...fara teluri stabilite...fara vise...pustiita....Ma uit la mine si imi spun: Long time no see my darling, long time no see...

***

Acum ca a mai trecut ceva timp de la cele scrise mai sus pot spune cu zambetul pe buze: Hello, you girl...welcome back!

El si ea...

Nu crede, nu te-ncrede in tine, visatorule tanar...
Lermontov





Agasata, obosita, fara vlaga si raceala aia stupida care parea ca nu o sa o mai paraseasca niciodata. In ultimul timp in viata sa nu s-au intamplat decat tampenii ; mai intai el, apoi ea. Ce mai urma oare? Deja nu mai conta. Frigul care ii strapungea paltonul o facea sa se simta vie. Da desi ciudat dupa atata timp ea inca mai traia.
Ajunsa in statie astepta microbuzul care avea sa o duca acasa.Dintr-o data telefonul ii suna in buzunar…cine sa fie? Pe ea nu o mai suna nimeni ,de mult! Era mama....ce-o fi patit ? Raspunse. Din difuzor auzi vocea calda a mamei ei :
-La multi ani!
La multi ani?! Ce ?! Aaaa....da azi e ziua ei. Uitase,ce mai conta oricum nu avea de gand sa sarbatoreasca faptul ca, a mai imbatranit cu un an.
-Aaa...multumesc, mama.
-Ce mai faci ? Cand vii acasa ?
-In curand mama, in curand...
-Vii de Craciun? Haide, vino nu te-am mai vazut de 1 an.
-Da mama,o sa vin de Craciun. Promit !
-Bine sa stii ca te asteptam...
Inchise telefonul. Da, astazi era ziua ei! Implinea 22 de ani, dar se simtea de 50. Nu o mai interesau petrecerile, prietenii, nu o mai interesa nici macar ea insasi. Uitase demult ca mai exista, era prea ocupata,cu ...nimic. Se simtea terminata, obosita, nu dormise toata noaptea, iar acum mergea spre garsoniera ei rece si in dezordine pentru ca niciodata nu avea timp. Microbuzul veni in sfarsit. Urca, zambi vag soferului, care ii facu cu ochiul, cat il ura pe tipul ala. Se aseza pe o bancheta, microbuzul porni si ea privea distrata pe fereastra. Vedea oamenii care misunau zgribuliti prin tot orasul, vedea cum nimeni nu zambeste, vedea acelasi zambet tamp la elevii care treceau pe strada, vedea lipsa de interes a liceenilor care pareau ca se duc la inchisoare. Vedea chipurile obosite din care disparuse orice fel de sclipire. Scoase din geanta oglinda aceea micuta si se privi pe sine.Slabise cearcane violete ii inconjurau ochii buzele se uscasera de la atata frig, parul fara vlaga arata mai degaraba ca un manunchi de paie aruncate in dezordine. Nasul rosu datorita racelii si a frigului era singurul care dadea o pata de culoare fetei ce avea de acum o paloare cadaverica. Isi amintea ca in trecut, el, ii zisese ca are chipul calm si luminos ca al unei madone. Unde era madona din ea? Disparuse odata cu el, el o ucisese si lasa in urma numai o stafie, iar ea fusese cea care ii puse capat oricarei incercari de a redeveni ceea ce a fost. Continua sa se analizeze, vede abia acum incercarea disperata de a da putina culoare tinutei sale atat de gri si stearsa prin fularul rosu, rosu ca al pasarilor flamingo, candva el ii spusese ca ii sta bine cu acea culoare si ea si-l cumparase anume pentru a-i face pe plac lui, acum il purta infasurat in jurul gatului, isi examina in continuare mainile rosii de la frig, mici si cu pernute ca de bebelus, lui ii placeau mainile ei. La statia urmatoare, un tanar cu parul in dezordine cu niste coli de duplex la subrat si cu un sac in spate,urca in micobuz creand mult zgomot.
-Ocupat ?!
-Nu.
Tanarul se aseza langa ea, el ii zambi iar ea ii raspunse. Il studie fugar, parea sa aiba cam aceeasi varsta ca ea…insa ce diferenta. Zambi si isi continua activitatea de dinainte. Necunoscutul o tot fixa cu privirea, simtea asta, dar nu avea de gand sa raspunda. Nu avea chef de flirturi stupide. Urmatoarea statie era a ei, trebuia sa coboare si sa-l lase acolo pe tanarul cu aer boem,care o privea in continuare. Isi facu loc sa treaca insa el ii facu semn ca o sa coboare si in aceeasi statie ca si ea. Coborara amandoi in aceeasi statie, ce ciudat?! Nu-si amintea sa-l mai fi vazut prin zona! Mergea pe strada cu pasi marunti, nu avea de ce sa se grabeasca, acasa nu o astepta nimeni. Ce ciudat suna acasa, acasa defapt insemna pentru ea garsoniera confort 4, in care locuia de 3 ani. Era micuta dar era a ei, zambi la gandul ca muncise mult pana sa si-o poata cumpara.O cumparase pentru el, ca sa se poata intalni, ca sa poata avea un loc al lor.Dintr-o data fu trezita din transa...
-Ma scuzati....
Se uita imprejur, vocea parea sa vina de undeva din spate, era tanarul care ii zambea atat de…cald de parca ar fi cunoscut-o de ani de zile. Se simti obligata sa-i raspunda la zambet. Pictorul, caci asta parea sa fie dupa ceea ce purta la el, o intreba daca nu are un foc. Dupa ce isi reveni, raspunse :
-Da... si ii intinse bricheta.
Ciudat! Uitase ca o mai are nu mai fumase de mult, de vreo 3 zile, uitase si nu mai avea nici bani. El, ii intinse o tigara si ea o primi mai mult din reflex, fumau si mergeau acum umar langa umar. Niciunul nici celalalt nu zicea nimic, pur si simplu priveau natura, copacii a caror frunze se ingalbenisera si se inrosisera, unele dintre ele erau cazute pe strada formand un covor multicolor. Urmatorul bloc era al ei, se gandea ce sa faca azi, doar era ziua ei...avea sa doarma si dupa-amiaza poate ca o sa iasa cu Laura, la un pahar. Sau poate ca o sa isi faca timp sa rezolve toate facturile alea, pe care trebuia sa le plateasca...
-As vrea sa-ti pictez un portret ! spuse tanarul deodata.
-Poftim ?! Sa ce ?!
-Sa te pictez...
-Glumesti, sau ce ! ?
-Nu, stii...eu sunt student la Arte plastice si...mi-ar placea tare mult daca m-ai lasa sa-ti fac un portet,ai un chip foarte...
-De om bolnav, descompus?! Incerca ea sa o faca pe sipirituala.
-De ce spui asta ?! Eu vroiam sa spun ca ai un chip foarte expresiv...
-A da ? Si ce exprima ?
- ...
-Dezgust ???
- ...
-Stii ceva lasa textele , nu am chef de flituri stupide. Nu am timp de asa ceva...
Si zicand asta intra in scara blocului. Ajunse la usa garsonierei, deschise aprinse lumina doar o secunda ca sa o inchida la loc, era o dezordine de nedescris, hartii, foi scrise, referate, dosare, ziare, pungi de chipsuri,sticle de cola,doze de bere, chistoace de tigara in cana de cafea...deschise computerul si de pe monitor ii zambi el .Ce mult trecuse de cand facuse poza asta, atunci erau fericiti...deschise winamp-ul. Acum in casa rece rasuna : I’m just a dreamer, I dream my life away....Oare cand incetase ea sa mai viseze ? Lasa visatul deoparte pentru ca stomacul isi cerea dreptul, merse in bucatarie. Frigiderul, un desert siberian, nu mai cumparase mancare de saptamani intregi. Intr-un colt o doza de bere,uitata.... O deschise, bau cam un sfert din continut isi lua telefonul si suna la o pizzerie ca sa-si comande o pizza trebuia totusi sa se hraneasca .In telefon rasuna vocea plata a unei domnisoare, comanda pizza aia care ii placea ei, cu mult ananas. Fata ii spuse ca in 45 de minute baiatul va veni la usa. Bun asa, avea timp sa faca o baie...intra in baie si lasa apa sa curga in cada...Revenind in sufragerie rasuna acum : Ochii tai, plini de soare si vis, Mana ta, parul imi mangaia. Mi-amintesc, fara sa ma gandesc, Ca prin vis... Povesteai, vorbe dulci imi spuneai, De un print si de-un rege vorbeai. Mi-amintesc, fara sa ma gandesc, Ca prin vis...Intr-o seara, ma alintai, O poveste cum imi spuneai Si in poala, tu ma tineai Suradeai...Spune mama, unde te duci ? Mama, stai sa ma asculti. O mama, imbatranesti...Unde esti ?Au trecut, cati ani de-atunciDe cand tu, imi povesteai.Anii trec, nu inteleg,Fara rost...Parul tau s-a mai albit. Mana ta a imbatranit. Ochii tai sunt ca atunci, Ca prin vis... Spune mama, unde te duci ? Mama, stai sa ma asculti O mama, imbatranesti...Unde estï ?
Se lasa usor jos....lacrimile ii brazdau fata,curgeau suvoaie si nu-i mai era teama...Se gandea ca nu-si mai vazuse mama de un an, se gandea ca nu mai vorbea cu mama ei, se gandea cat de nerecunoscatore este...Se chirci pe podea si asculta melodia aia atata de sadica pentru ea in acele momente, plangea, asa cum nu o mai facuse demult. Isi aminti de ea, isi aminti de el, si durerea pe care o simtise. O data cu ea o parte din suflet ii murise, ar fi vrut sa-i fi zis sa ramana, ar fi vrut sa nu fi fost asa, ar fi vrut sa nu faca gestul ala. Ar fi trebuit sa-l lase pe el in pace, si ea sa-si urmeze calea, dar nu...a trebuit sa-l asculte. Acum ea era singura, distrusa pentru el nu conta, a plecat imediat, a abandonat-o a lasat-o singura, fara aparare, a disparut. A lasat-o singura cu fantoma care o bantuise timp de 3 luni, o lasase cu amintirea, cu durerea. Isi duse mana la pantec, mangaia usor locul unde fusese ea, statea intinsa, plangand pentru amandoua. Ii fusese atat de draga fiinta aceea care se formase in ea, si ii venea sa urle de durere la amintirea slabiciuunii ei in fata lui, ar fi vrut ca marea de lacrimi pe care a varsat-o de atunci, sa spele tot ceea ce a fost. Nu isi dadu seama cand adormi si fu trezita de clinchetul soneriei, abia atunci isi aminti de cada si de baiatul cu pizza, alerga in baia care era inundata, inchise robinetul si merse sa raspunda. Deschise usa.
-Pizza comandata...
-Ce cauti tu aici ? Era pictorul care o abordase mai devreme.
-Am venit sa-ti livrez comanda !
Nu mai intelegea nimic, insa il pofti pe tanar inauntru pana sa gaseasca banii, era sub stare de soc...din baie. iesea apa.
-Aici e apa ?
-Aaa...da. Am adormit si apa a iesit afara din cada.
-Pai da drumu’ la supapa de scurgere....
Asa e, in ameteala ei uitase sa ii dea drumul.El intra ca si cum ar fi fost la el acasa si scoase dopul de la cada.
-Gata, acum se va scurge toata apa. Dar...ce-i la tine aici ? Au avut loc lupte sau ceva de genul ? zise el zambind.
-Nu doar ca nu am avut timp sa fac curat, raspunse ea stanjenita,rosind.
-Stiu cum e, la mine e si mai rau.
Cauta bani in poseta ca sa ii dea si sa scape de el. Ar fi vrut sa fie singura,sa-si poata plange in liniste durerea.El insa parea sa nu se sinchiseacsca de ea, isi dadu jos haina si se aseza comod pe un fotoliu. In sfarsit ,gasi portofelul, ii intinse doua bancnote de 10 lei.
-Uite, merci ca mi-ai adus pizza....
-Ce imi dai si bani,? sopti el amuzat. Fac eu cinste, sau nu ai de gand sa ma inviti la masa ?
-Pai...aaaa.. stii, bine. Stai sa ma duc sa caut doua farfurii.
Ce vroia tipul asta ? Si de ce il tolera ea in casa ei ? Poate pentru ca se saturase de atata singuratate si ca astazi era ziua in care s-a nascut. Dupa atata timp era din nou un barbat in casa. Nu avea nicio farfurie curata, spala doua farfurii , doua furculite si un cutit. Intrand iar in camera il gasi in fata computerului, cautand vreo melodie, parea atat de concetrat. Mirosul de mancare ii trezi la viata stomacul adormit...desfacu cutia de pizza si taie felii blatul aburinda.
-Hai sa mananci...
Ce ciudat era, nu mai mancase demult timp cu cineva,se obisnuise singura.
-Imediat...
El se apropie de masa si se aseza alaturi de ea, mancau in tacere.Acum rasuna placut in surdina :They say that a hero could save us, I’m not ganna stand in hero’s way....O privea fix, de ce oare avea obiceiul asta atat de enervant, tot ceea ce manca inghitea in ghionturi, nu putea sa se simta in largul ei.
-Stii, zise el, vroiam sa zic ca chipul tau exprima multa tristete.
- ?!
-Da, imi pari foarte trista si...
- Si ce ? De aceea te-ai gandit sa vii sa-mi tii de urat ? Si sa incerci sa ma imbrobodesti cu texte din astea rasuflate ?!
- ...
El se ridica de la masa si porni spre usa. Ce gresise !? Abia acum isi dadea seama ca el nu era ca celalalt si ii striga :
-Stai !
-De ce ? Ca sa aud cum ma faci prost ? Nu multumesc, eu incercam sa...dar lasa, nu mai conteaza.
-Nu, te rog, mai stai ! Nu vreau sa raman singura ....nu azi.
-Ce e azi ?
-Ziua mea de nastere si un an de cand...
El o invalui dintr-o data intro privire atat de calda incat toata gheata din sufletul ei se topi. Veni spre ea si o imbratisa. Se simtea atat de bine, atat de protejata, nu se mai simtise astfel de cand el... a plecat.Au stat asa minute in sir, ei ii curgeau usor lacrimile. El,se uita la ea uimit, si ii sterse lacrimile de copil, cu podul palmei. Ea isi alinta fata de palma lui ca o pisica. Era atat de bine...dintr-o data mainile lui, ii ridicara fata plansa si o saruta. Surprinsa de gestul lui ea, inchise ochii si simti cum limba lui se impletea cu a ei intr-un dans mistic, din ce in ce mai pasional. Deodata el se retrase speriat. Isi lua sacul si pleca.
-O sa ma intorc si maine...ii zise din usa.
Ramase singura ca un copil in mijlocul camerei goale, inconjurata de mizerie. Sufletul ei era din nou gol, pustiu, trecuse zefirul prin el dar acum vantul puternic al iernii il alungase, si isi lua iar locul . In graba lui isi uitase colile de duplex la usa, pentru o clipa ea vruse sa vada ce e. Dar se opri, era ca si cum i-ar fi violat intimitatea, asa ca le lasa colo uitandu-se la ele ,cu speranta. Daca nu venea pentru ea macar pentru ele, va veni. Gasi pachetul lui de tigari pe coltul mesei, il deschise, lua una, o aprinse si trase usor din ea uitandu-se la fumul care se ridica rotocoale in tavan. Isi aminti cand invatase sa fumeze prima data, i se spusese ca trebuie sa zica ‘Aaa...mama.’ ca sa poate trage fumul, ce departe erau acele vremuri cand nu stia nimic, cand nu-l cunoscuse pe el, pe ea, cand nu cunoscuse cu adevarat durerea. Era doar o adolescenta din provincie, venita in capitala. Isi amintea ca a fost fermecata de maretia Bucurestiului, ca privea cu jind vitrinele magazinelor care mai de care mai atragatoare. Acum totul o lasa rece, nimic din farmecul orasului nu o mai impresiona, odata cu el disparuse toata magia. Se ridica si merse in baie era totusi cazul sa fac o baie, dadu drumul apei, punand sarurile date de la farmacie pentru raceala.Dupa 5 minute era in cada, cu muzica data la maxim, asa incat sa se auda pana la ea ritmat: You’re simply the best, Better than all the rest... Ofta, nu era cea mai buna, se lasa dusa de val...

Eu si tu...

Cu ce suntem diferiţi?
Eu si tu…
Ce e atât de grav ce ne desparte?
Nu vezi, suntem doua suflete in aceeaşi noapte,
Eu si tu…
Tu si cu mine…
Mereu alături si totuşi prea departe;
Eu si tu…
Doi oameni ce s-au saturat de vorbe,
Eu si tu…
Cu nimic mai speciali decât
El si ea…
Ne diferenţiem doar pentru ca suntem…
Eu si tu…
Împreuna formam un lucru…
Singuri suntem nimic…
Eu si tu…
Si totuşi mai e mult pana la noi.
Deocamdată suntem doar:
Eu si tu…
O suma, o inmultire,un algoritm…
Un eu si un tu….

Generic numit: generatia prozac...

Te trezesti in fiecare dimineata si esti la fel idei disparate iti flutura mintea, acealsi loc aceeasi ora, acelasi pat, acelasi ursulet de plus. Simti cum fiecare neuron te strange de parca nu ar incapea in coconul acela strimt numit cutie craniana, incerci sa-ti ridici capul de pe perna si vazand greutatea acestei miscari te lasi pagubas, renunti. Fucked up kid, fara nici un viitor. Dupa indelungi eforturi si multa autoconvingere te ridici in sfarsit din pat. Ajungi la baie unde iti vezi fata plina de urme de la fata de perna, cu ochii umflati de nesomn si cu imensele cearcane, negre-vinete, dovada ca esti studioasa. No fasss…de parca nici nu ar fi vinovat messengerul sau orice alta actiune care nu e legata de scoala. Simti apa rece cum te aduce la realitate iti trezeste fiecare particula a fetei, simti cum revii la viata.
Ajungi in bucatarie de unde iti iei cana cu lichidul necesar vietii-cafeaua- ehhh…teoria aia cu nu mai bea mama cafea e trecuta demult. Iti iei cafeaua si mergi in camera ta vezi dezordinea ce pluteste: haine aruncate peste tot, amestecate cu carti si caiete. Niciodata nu ai timp sa faci curat, sau sa inveti dar ai intotdeauna tip sa faci-nimic. Sa stai si sa lancezesti in fata calculatorului, firar mama ei de viata. Iti alegi ceva din mormanul de haine si din cel cel de carti. Le pui pe tine respectiv in geanta si cu elan pornesti spre scoala. Din prima clipa in care ai iesit pe usa te-au lovit drept in fata gunoailele care trebuiau colectate acum 100 de ani, se pare ca toata lumea e prea ocupata, ca nimeni nu are timp…
Hey, what the fuck new day of school! Aceasi pedanti profesori, aceleasi mutre acre, aceiasi colegi neschimbati. Aceesi adolescenti imberbi care au aimpresia ca sunt mari Don Juani. Le vezi fetele si ai impresia ca scoala a stors ce e mai bun din ei. Ii vezi cum incearca cu disperare fiecare sa epateze in acele 10 minute de pauza. Iti iei timp liber pentru tine sa ii studiezi , auzi muzica ce rasuna din difuzoare, nu esti insa sigur daca e bine sau rau, oare? Cand e ultima data cand ai iesit …nici tu nu mai stii, dar asta nu mai conteaza. Continui sa privesti marea de oameni care nu stiu incotro sa o apuce adolescenti disperati, caduci, fara forma, fara sens, fara sa mearga in vreo directie, acceptand orice alternative, rebeli fara cauza sau cu o cauza necunoscuta. Vezi fete de 14 ani care arata de parca ar avea 20, te uiti la ele si zambesti stramb, le compatimesti pt ca stii ca la 30 de ani vor arata ca de 40. Inchizi ochii si iti oferi cateva minute de liniste…Generatia prozac….se contureaza din ce in ce mai bine, o noua generatie prozac. Copii crescuti cu medicamente a caror singura solutie spre fericire sunt Marijuana, Extasy, Cocaina sau Vodka. Unde o sa jungem? Nicaieri. Nu prea departe. Oricum nu ii pasa nimanui de acesti copii? Si in fond de ce i-ar pasa cuiva? Doar nu sunt ei cei care vor duce mai departe tara? Nu de ei este legat viitorul unei natiuni? ...