Incotro?...

Cat de departe e acel sfarsit? Cat de aproape suntem sa ne implinim visele? Visam sau speram? Visele sunt himere? Himerele pot deveni realitate? Infern: peren/etern? Cand vom stii unde e capatul puterilor, durerilor, uitarii, strigarii, inchisorii, frumosului, visului, absolutului, infinitului, sperantei...
De ce timpul trece atat de repede? De ce nu pot zambi atunci cand ma simt nefericit? De ce nu pot visa atunci cand simt? De ce nu pot sa zbor? De ce nu pot sa ating absolutul? De ce timpul trece si nu se mai opreste? De ce nu reusim intotdeauna ce ne propunem? De ce mintim? De ce iubim? De ce radem? De ce plangem? De ce suferim, pentru ce? De ce intotdeauna trebuie sa fie un drum gresit si unul bun?

Am incercat intotdeauna sa ma integrez...sa fiu acolo sa fac parte din peisajul lor...unde si cand m-am nascut inca nu stiu...undeva la granita intre fantezie si realitate...undeva intre bine si rau...undeva la mijloc intre cele patru....poate ca nici nu m-am nascut...ciudat e ca totusi sunt.

Si sunt un produs al lor, al tuturor, al societatii...oare infernul exista sau e aici? Oare exista ceva dupa moarte? Oare mai traiesc? Si daca am murit?...Dar...cum sa mor daca nu m-am nascut initial...nu, nu, nu, n-are nicio logica!

Cine sunt? Un om integrat in societate? Sau doar un avorton al societati din punct de vedere moral...sau poate ca sunt printul raiului si poate ca acesta este raiul...sau poate nu. Si daca totusi nu e nimic maine...si daca maine nu mai vine...as vrea sa pot vedea lumea asa ca Ea, as vrea sa pot deslusi haosul din capul Lui si sa ii pot ghici gandurile. Nu exista rai/iad...bucurie/tristete...sunt inventii d'ale lor...inventii menite sa ma faca sa ma simt mai bine sau mai rau...dar...in definitiv ce imi pasa mie de ei...sunt ei oare masura faptelor mele? Trebuie sa ma incadrez in standarde? Exista standarde? Si...cine le stabileste...care e masura etalon a puritatii...frumusetii...fericirii...bunastarii... exista o masura etalonata? Sau fiecare vede lucrurile dupa bunul plac?

M-am nascut ca sa traiesc pur si simplu sau am un scop...exista asa ceva numit scop? Tel? Ideal? Vis...de ce ? De ce trebuie sa mai traiesc...sa respir? Sa merg mai departe...ma va cunoaste cineva? De ce sa nu cunosc lucrurile cum vreau eu si cand vreau eu...de ce sa fiu ca ei cand pot fi ca mine? De ce exista limite intre rau si bine? Nu sunt oare eu capabil sa am propriul meu sistem de valori? Sa imi fie oare mie rusine? Trebuie sa cunosc rusinea? De fapt, ce e ea? Nu cumva tot o inventie de'a lor care e menita sa ma margineasca pe mine? Oare El a simtit rusinea? dar Ea?

Incotro ne indreptam? Unde si cand vom ajunge sa fim iarasi oameni? Vom cunoaste oare vreodata dragostea...iertarea...impacarea...sau vom fi mereu dominati de marsavie, viclenie si ura?

Tu, firule de praf, ce crezi? Crezi ca ne va fi maine, mai bine? Ca va exista cineva care sa atinga iarasi conditia de Om? Crezi ca undeva mai exista speranta? De ce nu imi raspunzi? Hei...mai esti?

Asa vorbea un biet spirit incatusat unui efemer dar, fericit fir de praf.

Intrebarea mea este deci: Incotro?...

Poveste...

A fost odata ca niciodata o fetita…cu ochi mari si verzi, cu parul saten ondulat si cu buze micute si frumos conturate. Fetita noastra l-a intalnit pe El , omul care avea sa o transforme din fetita in femeie, si El parea atunci Cavalerul pe cal alb din povestile cu printi si printese ale bunicii. Domnul nostru, era la randul lui un tanar visator care nu stia cum vor decurge lucrurile si ce influenta va avea asupra fetitei dragalase si pure de care se indragostise…ii spuse ca ii placea fata ei de ingeras, ca ii placeau ochii ei, pistruii… ii spusese ca o iubeste si ca ea este totul pentru el, ca vrea sa o ia de nevasta si ca ea este singurul lui sprijin, singura lui alinare…
In timp insa inocenta fetei a fost intinata…sufletul ei la fel, iar din fetita vesela de alta data s-a nascut adolescenta…cu ochii ca vara-arzatori, cu buzele mici si roz ca primavara, cu parul rosu ca toamna, singurii care erau la fel au ramas pistruii.
Tanarul nostru ramase uimit de schimbarea prin care trecea fetita si vroia sa o ajute…vroia sa o faca sa vada cum stau lucrurile…vroia sa ii fie indrumator, pe atunci el inca mai iubea si inima inca ii mai tresalta atunci cand ii auze vocea si abia astepta sa isi vada micuta printesa…gaza…puiul….Insa iubirea lui se stinse odata cu schimbarea fetei…poate ca baiatul nostru a obosit si nu a mai avut rabdare sa vada cum a crescut puiul lui…cum a devenit femeie.
Iar fata…despre ea se pot spune multe…in timp si ea se simtea din ce in ce mai distanta de baiat…il iubea dar, nu stia ce se intampla cu ea…nu putea sa isi controleze reactiile si mai ales nu putea trai cu indoiala ce fusese sadita candva de el…indoiala si teama ca intr-o zi ii va spune ca nu o mai iubeste, zii care intr-un final a si venit.
Iubitul ei a venit si i-a spus ca nu o mai iubeste…ca in viata lui exista o alta gaza…un alt pui…altcineva… atunci fata noastra a plans, nopti in sir…credea ca e vina ei, nu stia cum sa faca sa il aduca inapoi…cum sa il opreasca langa ea pentru totdeauna. El nu a vrut sa asculte nici macar un cuvant spus de Ea i-a zis ca nu mai poate sa stea, ca nu o mai iubeste si ca de acum e pe cont propriu.
Fata-femeie a mai plans ceva timp pana cand a hotarat ca e cazul sa se opreasca si sa continuie cu viata ei….pana cand intr-o zi cel care o iubise veni inapoi si ii zise ca nu mai exista acel altcineva…ca nu a mers si ca e distrus….fata noastra a plans mult pentru el…a plans pentru ca ea inca il mai iubea pe el, a plans pentru ca a renuntat la ea pentru o alta.Undeva intr-un colt al inimi sale ranite si pline de cicatrici, s-a nascut o speranta si atunci fata a crezut ca poate baiatul se va intoarce la ea…ca poate va putea fii ce a fost…ca poate va redeveni printesa lui si ca nu va trebui sa ramana singura si a nimanui, o calatoare prin lumea asta frivola si mercantila. Iata insa ca nici de data asta soarta nu a fost de partea fetei noastre si el i-a zis ca nu o iubeste si ca aparut altcineva decat data trecuta…alticineva care ii face inima sa bata mai tare…altcineva mai pur, mai bun si mai frumos decat ea…cand a auzit asta fetei i s-au rupt aripile mici si ponosite care incepusera sa falfaie usor … insa baiatul parea ca nu observa ca ea inca ar mai vrea sa fie cu el…sa fie a lui…si se limita la lucrurile lumesti…fata noastra a plans mult…a suferit enorm vazand ca din dragostea de alta data nu mai ramasese decat partea trupeasca si se hotari ca mai bine renunta pana nu e prea tarziu…ca mai bine iese din joc inainte sa fie iarasi ranita si sa sufere…fata noastra nu mai vrea sa sufere, vrea sa iubeasca si sa fie iubita….sa fie a cuiva care sa o pretuiasca asa cum trebuie…care sa stie sa citeasca lumea ascunsa in spatele ochilor ei…sa stie sa ii aline durerea si sa ii vindece inima distrusa.
Cu inima in palma fata pleaca de langa baiatul care, candva nu prea departe in timp, fusese singura ei ratiune de a trai, cel pe care il iubise mai presus de orice, cel care era cel mai important pentru ea…stie ca de azi inainte lucrurile vor fi altfel…stie ca isi va gasi si ea pe cineva care sa o iubeasca si pe care sa il iubeasca si caruia sa ii daruiasca inima, care acum zace in mana-i micuta ca de copil…Baiatul isi va vedea de viata lui si va ramane cu fata pe care si-a ales-o acum…ea spera ca el va fi fericit, nu ar vrea sa il vada trist, ar suferi pentru el inca o data…

***
Femeie-copil cu ochi ca vara, buze ca primavara si chip ca iarna…indrazneste inca o data si scoate-ti pe piata inima chinuita… uitate in urma si zambeste-i fantomei care te va urmari pe veci… si mai ales nu uita ca amintirile sunt singurul lucru care te mai leaga de el…nu le lasa sa moara doar ascunde-le bine de tot si nu le lasa sa iasa decat atunci cand te simti pregatita…Zambeste femeie-copil…uite, inima ta incepe sa se vindece si sa prinda contur pentru un alt El.

Shhh....dormi!

Tipi …
Ecoul înfundat al vocii tale,
se aude-n depărtare…
Nu e nimeni care sa-ti audă strigatele,
pline de disperare…
Si totuşi tipi in continuare…
De ce nu poţi sa taci,
si sa nu te mai vaiţi?!
Nu vezi ca ai ajuns o epava?
Te miri?!
Mai bine nu ai face-o!
Eşti tu!
Ce, nu te recunoşti?
Tu spiriduşul, tu demonul,
Tu zâna, tu soarele si luna…
Ah!!!
Am uitat…
Ai căzut …
Ha!
Ce, credeai ca o sa stai sus prea mult?
Te-ai inselat fata draga,
Credeai ca poţi lua lumea in saga…
Dar nu-i aşa, lumea te-a luat pe tine…
Te miri?
Mai bine nu ai face-o!
Eşti tu si nimeni alta,
Ce? Nu te mai recunoşti?
Nu vad de ce ai face-o…
Pe fata ti s-a scurs rimelul,
Fardul de pleoape,ultima mina
De culoare…
Ai rămas doar tu, in esenţa ta…
Adică insipida si gri…
Fara sa fi interesanta in vreun fel…
Oglinda ce odată iţi era prietena,
Acum nu-ti mai place..
Te miri?
Mai bine nu ai face-o!
Ce-i?
Ai rămas singura?!
Nu te speria,obişnuite-te!
Aşa vei fi mereu…
Si te rog, nu te mai mira,
Tu eşti singura responsabila
Pentru destinul tău…
Vrei sa comentezi?!
Nu acum…
Mai târziu …
Acum …shhh…
Dormi!
Revino din nou in lumea ta…
Si prefate ca nu mă cunosti,
Ca nu ştii de existenta mea…
Nu, nu vorbi!
Shhh…dormi!

Varianta a unei povesti abia incepute...

"S-a sters la ochi cu dosul palmei si a privit din nou... nu i se paruse, era chiar un inger cu haine ponosite, cu aripile frante si arse pe margini, tinand in brate o inima intreaga, insa extrem de plina de urme si taieturi".…iata ce vedea tanarul visator, iata-i sperantele asadar, ideile si visele lui, iata-i noul inceput.
Povestire in rama se va numi ceea ce voi scrie in continuare…caci mi-am permis sa iti atrag atentia domnul meu, ca undeva in umbra ingerului decazut, sta un copil. Si copilul acela te priveste si vede ca in spatele ochilor tai caprui si mari salasluieste durerea, neputinta, teama…Copilul cu ochii ca vara…te priveste din umbra si plange pe ascuns pentru tine…copilul acela reprezinta o farama dintr-un vis care a fost candva…o ramasita a unui vis frumos care a luat sfarsit.

A vazut si el ingerul de care vorbeai…si daca nu ar stii ca vorbesti despre altcineva ar crede ca e vorba despre el, pentru ca e la fel de chinuit, cu aripile-i mici rupte si patate, isi scoate inima din piept si o analizeaza cu atentie pare intreaga …dar e brazdata de adancituri din ce in ce mai mari, iar santurile sculptate sunt pline cu lacrimi, acolo pare sa se contureze o harta a locurile pe unde inima lui a umblat, fara sa stie nimeni, inima lui plange si mai tare decat el caci ea a fost cea care a pierdut cel mai mult, cea care a indraznit sa parieze si a pierdut aproape tot.
Copilul din poveste vede lumea altfel acum…dupa ce a plans atat, dupa cat a suferit, dupa toate intamplarile si dupa ce acceptat ca visul s-a terminat.

Prin cine stie ce intamplare el are puterea sa fie trist si pentru tine, ar vrea totusi sa te ajute mai mult, dar ii e teama sa nu distruga echilibrul precar pe care a reusit sa il obtina dupa atatea nopti de nesomn…nu vrea sa deranjeze de aceea prefera sa te priveasca de departe, sa se bucure odata cu tine si sa planga de fiecare data cand te vei impotmoli.
"Tinere visator, de data asta trebuie sa iti surada norocul, trebuie sa fie ingerul tau si nu un demon deghizat, precum ultima data, pentru ca ai suferit indeajuns…"tinere visator priveste in urma si vezi copilul cu ochii ca vara, el e acolo si va astepta mereu….

Aripi...

Da-mi aripi, da-mi aripi sa zbor...

si lasa-ma, te rog, sa ating un nor.

Si daca aripi nu imi vei putea da...

da-mi macar speranta ca voi putea.

Si daca nici pe ea nu o vei putea oferi...

nu-i nimic.

Ofera-mi un pitic...

O mana intinsa...

Un zambet...

cat de mic.

Da-mi aripi sa zbor...

sa zbor din lumea lor.

Daca nici asta nu vei putea...

Te rog nu uita ca lumea ta ...

e si lumea mea.

Da-mi aripi sa zbor...

si priveste-mi zambetul multicolor.

Iz...

Si mi-am facut din mine un tiz...

fara sa uit acel puternic iz,

Fara sa uit cum a fost atunci, demult...

Fara sa uit primul inceput...

al ultimei incercari.

Si mi-am din mine un tiz....

fara sa uit acel puternic iz...

Al fecioarei pangarite, al icoanelor manjite....

Al zilelor in zadar...

si al lacrimilor cu gust amar.

Si mi-am facut din mine-un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al primei zi de mai...

cand pentru ea, el era crai...

Al viselor spulberate, in hauri ...

Si mi-am facut din mine un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al noptilor pierdute in van...

Dupa acelasi vechi, nou paravan...

Al dragostei, ce n-a existat.

Si mi-am facut din mine un tiz,

fara sa uit acel puternic iz...

Al urei si al tristei intamplari...

Al cimitirului amintirilor ...

murdar.

O lume fara nume...

Melancolie amestecata cu un sentiment de repulsie, plus un echivoc in ceea ce priveste propria persoana, amalgam de ganduri, vise, iluzii, minciuni, fiinta umana, in speta Ea.Caci asa o voi nume de aici inainte Ea, refuz sa ii dau un nume pentru ca nu vreau sa nominalizez.
Se ridica din pat cu o durere sfasietoare care ii stapaneste tot corpul…o doare, dar stie ca maine o va durea mai putin, stie ca inimii ii va mai trece din febra musculara si isi va reveni la normal, va incepe sa bata iarasi cand va auzi rostit El, caci asa indraznesc sa il numesc de acum inainte. Spasm, rictus, zambet panamerican…si le insuseste cu brio, crede ca va ajunge sa faca chiar si cariera, poate ca asta e scopul ei in viata sa fie actrita.
In filme porno se vede cu greu starleta, e o lume in care nu patrunzi decat cu pile si cu un aspect fizic de pitztipoanca in calduri, Ea nu poseda nici una dintre aceste calitati deci, e mai bine sa se orienteze spre altceva, spre un domeniu pe care sa il poata accesa mai usor. Poate, daca ar reusi sa se faca actrita de telenovele, in fond si la urma urmei…nu-i asa greu…calitati de actrita de melodrama –are, rictus- are unul incantator chiar. Lacrimile care tasnesc suvoaie sunt oricum un aspect zilnic al vietii ei si o vor ajuta si in cariera deci, s-a hotarat actrita de telenovela se face.
Una peste alta viata ei isi va urma cursul, fara El, care e un element al trecutului, fara El care a fost candva al Ei si care acum din motive pe care El le stie mai bine, a hotarat sa renunte la Ea, la El si la Ei. Nu stie daca faptul ca El a renuntat la Ea o doare asa cum o doare faptul ca El a renuntat la El, il compatimeste, ii pare rau pentru El dar, asta e. Ea isi va vedea de viata ei si va avea grija sa devina actrita….sau poate ca, actoria nu e punctul ei forte poate ca e mai bine sa se indrepte spre altceva…cum ar fi…aaa…psihologia. Se spune ca studentii la psihologie merg acolo ca sa se trateze mai intai pe ei, Ea ar avea nevoie de un tratament intensiv si mai ales de unul gratuit, pentru ca e satula sa dea si sa nu primeasca nimic in schimb.
Se ridica din pat pentru ca trebuie, pentru ca trebuie sa mai mearga si azi la scoala,. Ii e sila cand se gandeste la soferul pervers de pe microbuz care ii opreste un loc langa el in fiecare dimineata, doar ca sa poata trage cu ochiul in decolteul ei, s-a saturat sa fie privita de ochii aia pofticiosii, s-a saturat sa fie atinsa de fiecare data cand trebuie schimbata viteza. Oricum, nu ii mai pasa asa cum obisnuia sa ii pese cand era mai mica, atunci cand mergea acasa si plangea in fata oglinzii doar pentru ca are sanii mari si formele bine definite.
Ajunsa in bucatarie simte aroma imbietoare a cafelei, aroma care o aduce pe Terra, psihic vorbind, incepe sa realizeze ca mai are jumatate de ora si trebuie sa fie gata pentru o noua zi. Si ce ar fi daca azi , ar sta acasa? Pfff…nimic, nimanui nu i-ar pasa ca Ea lipseste, daca ii e rau sau daca simte o nevoie acuta sa stea in pat zile in sir. O sa spuneti bine dar…nu are prieteni? Ba da, are. Si inca unii foarte buni care o sustin si o ajuta sa treaca mai departe, unii care stiu cand sa o bata cu palma pe umar…dar sunt si ei oameni si au si ei problemele lor.
In baie isi priveste chipul si isi opreste un tipat, are o paloare cadaverica, ai impresia ca e proaspat scoasa din sicriu, isi da cu apa pe fata, isi periaza dintii, in timp ce la radio rasuna….I’m just a dreamer….I dream my life away…. Ea are impresia ca viata Ei e un vis din care inca nu s-a trezit si ca inca mai are timp sa o faca, inca mai are timp sa scape de sub jugul blazarii, indiferentei, durerii, normalului, dezamagirii.
Dormitorul o asteapta la fel de dezordonat ca si atunci cand a iesit ….de ce nu se poate sa se aranjeze singur si el? Macar o data…firar! Deschide dulapul si priveste haosul care a pus stapanire pe el, de parca o hoarda de huni au chefuit acolo si au lasat in urma hainele femeilor cu care fusesera seara precedenta. Descopera in dulap, o multime de euri dintre ale Ei….ea femeie senzuala care purta bluzitze semi-transparente si cu un decolteu ceva mai indraznet, haine care si le cumparase pentru El, descopera adolescenta romantica din ea cu ajutorul tricourilor cu meneca ce aluneca pe un umar, bluzitele cu volanase si culori pastelate, descopera fata indrazneta prin hainele rosii, multimea de haine rosii pe care o are si asa isi aminteste ca Ea adora rosul, descopera tricoul cu Guns N’ Roses primit de la prietena ei, bluza cu Travka pe vremea cand se visa un Inger sedat, apropos de asta nu i-ar strica niste sedative, poate ceva Prozac, descopera jeansii aia pana si descopera pantalonii negrii largi pe care nu i-a mai purtat de veacuri. Oare Ea cum, cine, ce sa fie azi? Greu de decis…alege sa poarte jeansii aia drepti de toate zilele si puloverul acela roz impletit de bunica, acela cu: copii, copaci si munti. Isi ridica privirea si o descopara pe Heidi, papusa ei…de cand nu o mai privise de parca nici nu era acolo, dar Heidi stia sa astepte, a asteptat-o un an ca sa o priveasca poate sa mai astepte pana sa o si ia de acolo din coltul ala intunecat, acolo unde a stat luni bune fotografia Lor.
Imbracata, pieptanata, parfumata isi contureaza buzele cu balsamul ala cu gust de cirese de la Nivea, asta era singurul lucru la care nu renuntase, buzele ei….ele trebuiau sa fie mereu hidratate si frumoase. La inceput ii mai placeau si ochii, acum …ii e teama sa ii analizeze ca sa nu vada durerea si tristetea din ei. Isi pune paltonul negru si fularul de culoarea pasarii Flamingo, traista, se uita pentru ultima data in oglinda si isi zambeste, parca azi e mai bine decat a fost ieri. In fine…. Deschide usa si da cu nasul de frigul diminetii, e ceata de o tai cu cutitul, nu vezi la un metru in fata ta si totusi trebuie sa iasa..cu castile in urechi si rupta de lume, isi imagineaza lucruri despre viitor, vorbeste cu Ea insasi si incearca sa isi puna ordine in ganduri, in urechi ii rasuna: Am o vedere spre lume, Un vis fara nume, Si praf de stele…Pe urmele mele...Si incerc sa ma uit inapoi, Sa vad soare sau ploi…

Rima

Am crezut...

ca nu mai pot plange.

Am descoperit...

ca se poate.
Am vrut sa...plec,

sa trec mai departe.

mi-ai zis ca :nu se poate.
Am vrut sa zbor....

m-am impotmolit...intr-un nor.

Am vrut sa fiu...mi-ai zis :

nu-i prea tarziu.
Am vrut sa trec apa inot,

abia atunci mi-am dat seama ca...

nu stiu, ca nu pot.

Am vrut sa fiu cu tine...

mi-ai zis asteapta sa treaca si maine.
Am crezut ca...totul va fi bine.

Am descoperit insa...

ca totul tine de tine.
Am vrut sa fac mereu...

sa-ti fie tie bine.

Tu mereu ma-ntrebi mereu ...

ce-i cu mine?
Ei bine....nu se poate.

Sperante, vise-s toate ferecate...

In cutia cu lucruri uitate.
Am vrut sa zambesc...

mi-ai zis ca: maine...poate.

Am vrut sa strig, sa dau din coate...

Mi-ai zis ca: nu se poate.
Si mi-ai mai zis ca:ma iubesti...

ca sunt printesa din povesti ...

Ca impreuna vom trece peste toate...

Cum se face ca sunt singura in noapte?

Moarte lenta...

I feel like no-one ever told the truth to me

About growing up and what a struggle it would be

In my tangled state of mindI've been looking back to find

Where I went wrong

Too much love will kill you

If you can't make up your mind

Torn between the lover

And the love you leave behind

You're headed for disaster

'cos you never read the signs...

Oare va reusi sa invete vreodata?!
Acum isi aduna de pe jos
ramasitele de speranta.
Se facuse chiar si mai frumoasa...
Zambea...special pentru el.
Acum nu o mai face...
A revenit ceea ce era,
O fata trista de pe portile...
Teatrului Vietii...
Moarte lenta...
se numeste...
piesa pusa in scena...
Se pare ca asta a ajuns...
dragostea ei pt el...
o moarte lenta.
Tristete, melancolie..lacrimi...iubire
toate revarsate in van.
Micuta fata cade
de pe al ei piedestal...
de pe patul ca de spital...
Diagnostic: sinucidere.
Adevar: moarte lenta
El stie ca....
vina e doar a lui.
Ii pare rau ca a adus-o pe fata la ...
o moarte lenta...
Plange...
degeaba.
De acolo, de sus....
din cer...
Il vede un inger...
Ce usor ii sopteste la ureche...
Iubitule, sunt eu...
Cea pe care ai condamnat-o la...
moarte lenta.
Baiatul isi ridica ochii spre cer si...
se arunca in gol de pe blocul de 10 etaje.
Diagnostic: sinucidere.
Adevar: moarte rapida.
Stiri...
Doi tineri indragostiti...
au sfarsit prin a-si pune capat zilelor.
In cer...
pe buzele ingerilor rasuna...
moarte lenta.